De parcă am avea cu toții memorie valabilă un an, apoi uităm totul, brusc și nefiresc, după un revelion înecat în spirtoase și salate de boeuf naiv ornate.
E ca și cum nimeni nu mai ține minte nimic și avem nevoie de un rezumat al istoriei imediat recente. Ei bine, nici eu nu îmi amintesc, deci voi merge pe bâjbâitelea. Dacă cineva vrea să inventeze un adevăr mai convenabil, eu de al meu nu țin cu dinții.
E posibil ca Soros să fi pus mâna pe țara noastră, că parcă dăduse niște lovele unor băieți care se cunoșteau cu alți băieți și voiau să facă niște treburi. Deși nu pot să bag mâna în foc pentru asta, fiindcă dețin o curte, deci o părticică infimă din teritoriul patriei și nimeni nu a venit la mine să mi-o cumpere, mandatat de Soros. Sau o fi fost fiindcă mister S. nu vrea să controleze satul Valea Adâncă. Pur și simplu să nu-i fi păsat, fapt care naște în mine o ciudată formă de xenofobie selectivă, în sensul că aș urî străinii cu bani, dar le-aș păstra banii.
Îmi aduc vag aminte că eram conduși de un neamț. Și neamțul ăsta tot încerca în fel și chip să ne inoculeze ideea unei campanii de expansiune, cum că e musai să ne batem cu nu știu ce țări, ca să ne ocupăm locul la masa elitelor mondiale. Ne-a ordonat să trecem Prutul. Ba nu, Dunărea, că parcă era mai lată. Am zis că să vezi ce omor băgăm noi în sârbii muntenegreni, iar apoi, după o tristă rețetă germană deja știută, vom cotropi Polonia. Cred că mai erau pe listă Danemarca, Armenia și Kazahstan. Până la urmă nu știu ce s-a întâmplat, dar am înțeles că neamțul a plecat. Sau ne-am întors bocancii împotriva lui, undeva prin minutul 85 al meciului cu Rusia.
Cred că am jucat și într-o piesă de teatru. O scenă imensă, pe care încăpea o țară întreagă. Da, sunt sigur că așa a fost. Câteva milioane bune de actori, fiecare cu rolul și cu rostul lui, vorbeam unii peste alții, părăsiți de regizor. Și fiecare dădea din coate și își țipa replicile în timp ce se strofoca să ajungă cât mai în față, să se înfigă în ochii spectatorilor. Ciudată sală de teatru, avea scena poziționată mai jos decât zona publicului, de parcă ei, de pe scaune, s-ar fi uitat la noi de sus. De parcă noi, într-o groapă, ne luptam cu lei. Și erau al naibii de puțini spectatori, cu toții aliniați în primul rând, dar ne priveau cu îngăduință, aplaudau care cum avea chef, ba Cristina Stamate, ba Olga Tudorache, ba Septimiu Sever, ba Eugen Motriuc, ba Stela Popescu, ba șăgalnicul Vasile Blaga Paulin.