Ceea ce m-a tulburat intotdeauna a fost contrastul intre aceste femei somnambulice parca, ori tarate de ceva nestiut, o boala psihica – poate, si barbatii care le insoteau si care erau intotdeauna imbracati impecabil, la costum, cu melon, ba chiar si cu baston. Nu am psihanalizat niciodata neaparat aceste imagini nelinistitoare: dar am simtit inclusiv in gustul salivei o angoasa confuza, ambigua, privind hipnotizata acele trupuri emaciate si chipuri oarecum debiloide, insotind niste barbati normali, cel putin la nivelul cutumelor societatii burgheze, clasice.
Cine erau acele femei? m-am interogat destula vreme cu inima strinsa. Inima mea batea astfel nu din vreo jena ori stinghereala legata de apartenenta mea la sexul feminin, ci din spaima ca fac parte dintr-o clasa de fapturi care, brusc, devenisera inclasificabile. Si mai ales din teama teribila ca femeia si barbatul sint specii diferite, in ciuda trupului lor inrudit si in ciuda traiului lor pamintesc. Incompatibilitatea dintre femei si barbati (nu atit fizica, intrucit aceasta este normala, ci aceea psihica si sufleteasca) am simtit-o mereu, continuu, progresiv si intens, dupa ce am intrucitva priceput picturile lui Paul Delvaux.
Dar lucrul acesta nu m-a ocrotit, ci m-a angoasat si mai puternic. Intre femei si barbati era o schisma cosmica, imposibil de remediat, asa am simtit eu atunci si inca mai simt (in ciuda faptului ca am norocul unei „syzigia” de cuplu). Intre femei si barbati era si este o schisma de nereparat, de netagaduit, de neastupat: o gaura (ori chiar hau) de netesut (nici sarmanele parce nu ar putea broda la o astfel de ruptura). Multi sau putini vor spune, probabil, ca lucrul acesta a avut loc odata cu alungarea din paradis. Nicidecum nu ma gindesc la si nu vizez asa ceva (duse sint vremurile unor astfel de interpretari desuete). Senzatia mea (da, pur si simplu senzatia mea) este aceea ca ruptura dintre femei si barbati tine de modernitate, dar de o modernitate foarte precoce, imemoriala aproape. Insa nu pot explica acest lucru mai bine decit o fac aici si acum. Si inca in cuvinte atit de putine.