Crezi ca i-ar fi placut lui Cristi filmul in varianta actuala?
Chiar nu stiu. Clar l-ar fi bibilit pina iesea ce vroia el.
Cind ati scris scenariul?
Acum cinci ani, din care vreo trei l-am tot rescris. Totul a plecat de la un reportaj TV cu un sef de gara care a oprit un tren cu americani. S-a panicat, s-a gindit „Dom’le, vine un tren cu americani. Trebuie sa facem ceva. Sa-i oprim sa le zicem buna ziua, nu stiu, sa le dam o gustarica”. Si a oprit trenul doua ore. Dar noi aveam nevoie pentru film sa stea mai mult timp.
Cine a vazut reportajul?
Liviu Marghidan, directorul de imagine. El e cu ideile in ultima vreme, vezi Marilena de la P7.
E idiot sa te intreb ce amintiri iti vin acum cu Cristi.
Imi lipseste in fiecare zi, concret. Nu am cu cine sa lucrez si, daca imi vine vreo idee, nu pot sa-l sun. E o poezie a lui Lorca: „Un licurici”. „Uite, am vrut sa spun. Dar eram singur.” Ca prieten, ii povesteam pe messenger despre dramele extraordinare din viata mea, iar el spunea: „Da, Voican, deci scrii si tu scenariul ala pina miine?”. Pare rece ce spun eu, dar era felul lui de a ma incuraja. Noi aveam incertitudini legate de noi si de ce facem, dar din fericire pe rind.
Tu cum il incurajai?
Ii spuneam ca noi doi n-am facut filme proaste si ca n-o sa incepem acuma. Am facut sase filme bune si o sa facem in continuare. Si ca sintem singuri impotriva tuturor. Plus o gramada de glume.
Si acum cu cine ai mai putea lucra daca nu mai e Cristi?
E un regizor, Florin Serban, care a fost tot cu noi in an si care isi face masterul la Columbia, in New York.
In Canada?
In Romania, ca nicaieri nu-i ca acasa. Dar nu ma mai face canadian, ca abia astept sa ma intorc. Masterul meu de scenaristica de la Toronto se termina in august.