Zitul e cel care te pindeste din spatele copacilor, pe viscol cumplit, cind mai curind ti-ai sapa drum prin zapada spre izba, dar tu trebuie sa copiezi poemele lui Fiodor Kuzmici… Daca mai punem la socoteala faptul ca vederea iubitei face ca mindretea ta de coada sa se zbata ca un soricel, asociind frica excitatiei, cine naiba mai stie ce e Zitul?
Tolstaia imagineaza o lume post-nucleara (sa zicem ca totul se petrece la vreo 200 de ani de la marea explozie), post-umana, populata de Afectati, de Degenerati (urmarile difera de la individ la individ – unul are coada, altul arata ca un butoias cu miini lungi si foarte puternice, cea mai misto gagica din urbe are niste gherute ale naibii de vioaie la picioare), o societate vag neolitica ce se hraneste din ramasitele azvirlite de Fosti… Pentru cei care n-au cunoscut Zitul, Fostii sint oameni care au supravietuit Exploziei si care nu pot muri in mod natural: fosile ascunzind sub masca de neanderthali „comoara” culturii universale…
Benedikt al nostru e un tip absolut normal: un vlajgan dotat cu tot ce-i trebuie, scrib al Tiranului Fiodor Kuzmici, care are o codita de toata frumusetea. Viata lui se imparte intre cancelarie, unde copiaza intelepciunea Conducatorului (Dumnezeu sa-i inmulteasca zilele!), si izba proprie, unde vineaza soareci (hrana de baza a „gugustiucilor”, cum ii alinta in mod oficial Soarele Poporului) sub podea. Poti face extrem de multe lucruri cu soarecii: ii poti gati (tocanite, supe, pirosti etc.), ii poti comercializa (contra unor obiecte absolut inutile, cum ar fi capacele de oala, cartile copiate etc.), iti poti coase haine calduroase din blanita lor…
Bataia, mutilarea – metodele preferate de comunicare ale gugustiucilor
Cel mai deprimant lucru e sa te intorci seara acasa, mai ales cind nu esti insurat, ca Benedikt al nostru: acolo unde nu te asteapta nimeni cresc sansele ca focul sa se stinga… Cind se stinge focul, nu ai alta sansa decit sa alergi din izba-n izba si sa cersesti – vei primi, daca gazda e bine dispusa, ori vei fi alungat in suturi. Am uitat sa va spun: bataia, mutilarea sint metodele preferate de comunicare ale gugustiucilor. Asta pentru ca sint rezistenti, au membre in plus, numai bune de bataie, iar ceea ce le vine mai la indemina este tocmai violenta. Asa se invirte roata…
E un frig cumplit in Moscova postnucleara, un frig intunecat, umed (oricit as fi incercat, n-am putut scapa de incipitusul Calauzei ca fundal), in paduri urla rusalcele – sau, ma rog, prin baltile dintre pilcurile de copaci –, protejind cu ferocitate pilcurile de foculeandri (daca nu stii sa-i culegi, te poti alege cu o moarte de mai toata frumusetea), viermoloii foiesc la tot pasul, iar tu esti un fel de maimuta, pastrind, datorita unor informatii livrate cu tiriita, anumite obiceiuri „stravechi”.
Problema cu Ivan Kuzmici e ca lanseaza, ca proprii, poeme din literatura pravoslavnica, de la Puskin la Blok. Moment care rupe vraja absoluta si te introduce in distopia intelectuala.
Benedikt e indragostit de colega sa copista pe care, intr-un moment de efervescenta emotionala, o cere: frumoasa plina de gheare accepta, iar el e admis in marea familie a Sanitarului Sef (Sanitarul e cel care apare acolo unde cineva a atins o arhitiparitura – adevarata carte, salvata din dezastru – pentru a aplica epurarea). Asa ajunge eroul nostru, din eventual disident, membru al unei mezaliante. De la vinjos consumator de soareci se transforma in gisca indopata cu pirosti, se ingrasa si… citeste.
Ca in orice tiranie respectabila, cenzorul-sef detine cel mai mare depozit de materiale interzise. Benedikt se indoapa cu carti, reviste (citeste orice, fara discernamint), almanahuri, isi neglijeaza nevasta, familia, mincarea pina cind termina biblioteca. Aici se desparte Tolstaia de Orwell sau Bradbury: libertatea pe care i-o acorda socrul nu e o capcana, ci o paidee: pasiunea pentru lectura e menita sa-l faca sa doreasca detronarea Copiatorului, Mirzacul Sef Kuzmici. Numai ca Benedikt citeste fara a intelege, se lasa devorat de o pasiune fara glagorie. Nu-si da seama ca ceea ce copia pe vremuri nu e altceva decit o facatura, o „copie dupa copie”. Hai sa zicem, telectual vb., ca Benedikt sta cu spatele la foc…
Cusma jos pentru traducatoare
Bineinteles ca Benedikt cel ajuns incepe sa omoare pentru carti, ba chiar are si un cirlig special pentru asa ceva. Moment in care ritmul acesta magic, al unui basm rusesc, al romanului, se rupe, explodeaza intr-un roman modern alcatuit din mii de bucati: am avut chiar impresia ca Tolstaia n-a mai avut rabdare dupa ce a tesut o carte aproape perfecta. Sau, ma intreb, oare nu fuzioneaza oare cu literatura de alta factura, cu depozitul de furiosi ai culturii, Ahile etc.?
Totul esueaza in anarhie dupa uciderea Despotului Copiator: o lume ale carei reguli sint predate acum de Sanitarii Cenzori, formatori ai noilor legi liberale. Nu-ti dai seama ce uraste Tolstaia mai tare: regimul comunist sau haosul ulterior (da, trebuia sa ajungem si aici)…
Am citit un roman absolut magic, mi-a oferit o senzatie pe care nu am mai trait-o de la Lanark-ul scotian: poti face abstractie de stratul-substratul politic, alegoric sau cum vrei sa-i spui. Conteaza atit de mult acele descrieri ale iernii care suiera prin izba, cind lasi cartea si o iei la goana de frica Zitului, incit poti pricepe ca ceea ce te goneste nu e altceva decit Raul din tine, cel capabil sa ucida in orice clipa, chiar acum… Poti elimina din gindirea ta „critica” orice filtru pentru a te insera fara oprelisti intr-un iad creat special pentru tine: temerile lui Benedikt sint ale tale, stai linistit. Soarecii pe care-i vineaza noaptea sint chiar pornirile pe care le ai citeodata noaptea, singur, in mijlocul strazii, cind nu stii de ce dracu ai ajuns unde te afli, pornirile lui ucigase sint ale tale, cetatene… Nu stiu de ce, insa cartea asta mi-a amintit de Revolutia Franceza!
Si daca tot am ajuns la basm, daca va nedumeresc anumiti termeni, va rog sa nu dati vina pe corectura ziarului: fac parte dintr-un lexic special al romanului. Cusma jos pentru traducatoare, Luana Schidu!
Tatiana Tolstaia, Zitul,
traducere de Luana Schidu,
colectia „Byblos”,
Editura Curtea Veche, 2006