Grupurile tinta ale editorilor de discuri par sa fie doar colectionarii si, cu totul rar, fanii putinelor staruri muzicale ale vremii. Se practica vinzarea la kilogram in tot felul de seturi mai mult sau mai putin complete. Beethoven complet in 100 de discuri, inregistrarile de studio complete ale Mariei Callas, 70 de discuri la 99 de euro. Te intrebi cui sint destinate asemenea cutii ce ocupa spatiul si sint greu de clasat pe un raft de biblioteca sau pe iPod.
Maria Callas, Leonard Bernstein, flautistul James Galway, Placido Domingo si dirijorul Neville Mariner isi impart locul al cincilea in clasamentul celor mai vindute discuri compact ale marilor artisti, cu nu mai putin de 30 de milioane de exemplare fiecare. Ultima editie EMI Callas, aproape completa, a aparut cu doar patru ani in urma si e inca disponibila. E clar ca piata e saturata si greu de crezut ca sint multi est-europenii care ar putea constitui o tinta comerciala, care sa plateasca dintr-un foc o suta de euro… Poate in Asia, mai ales in Japonia si Coreea de Sud, apetitul colectionarilor si al noilor generatii de melomani sa fie la fel de mare ca in trecut.
Dintre starurile ultimului deceniu, Cecilia Bartoli a reusit, in decurs de 15 ani, sa vinda patru milioane de discuri. Ea ramine la mare distanta in urma dirijorului situat pe locul 20 al clasamentului citat, Bernard Haitink, ale carui vinzari ating aproape opt milioane de discuri. Mezzosoprana italiana este, poate, ultima careia i se face o reclama de genul celor utilizate de marile companii ale secolului XX. Dar marile companii si serviciile lor de muzica clasica sint in plina deruta si, pentru a vinde, turneul de concerte, ce incepe luna aceasta la Martigny, in Elvetia, si simpla publicitate nu mai sint suficiente.
Noul disc, ce va fi distribuit in noiembrie, face apel la memoria amatorilor de opera, Bartoli reluind repertoriul unei mari predecesoare, Maria Malibran. Despre Maria Malibran, care a trait in prima jumatate a secolului al XIX-lea, nascuta in 1808 la Paris si disparuta la 28 de ani, nu se pastreaza, evident, decit amintiri si corespondenta, plus un repertoriu si diverse aranjamente pentru vocea ei. Cecilia Bartoli a ales citeva arii ce nu au mai fost cintate si declara ca vrea sa sustina o noua abordare a repertoriului bel canto; una revolutionara din moment ce ar dori ca efectul sa fie similar noii abordari a muzicii baroce si timpurii din ultimele citeva decenii. Suficient pentru a trezi un oarecare interes, cel putin printre cei care ii citesc interviurile. Ceilalti, se spera, se vor lasa atrasi de fotografiile stralucitoare ale livretului si de titlul ambiguu al discului, Maria…
La polul opus, un disc ce nu-si cauta vinzarea prin trucuri publicitare si care ar putea deveni una din inregistrarile de referinta ale toamnei, este cel al mezzosopranei Anne Sofie von Otter. Sub titlul dublu Terezin/Theresienstadt, este o selectie emotionanta din cintecele compozitorilor inchisi, majoritatea ucisi, in lagarul nazist din Cehia. Numele lor sint unele mai cunoscute, altele nu: Ilse Weber, Karel Svenik, Adolf Strauss, Martin Roman, Hans Krasa, Carlo Sigismund Taube, Victor Ullmann, Pavel Haas si Erwin Schulhoff. Intr-un scurt interviu cu „Gramophone”, von Otter isi explica simplu optiunea. Tatal ei, diplomat la Berlin in timpul razboiului, a intilnit intr-un tren unul din ofiterii SS, inginer chimist, responsabil cu gazul folosit pentru uciderea evreilor in lagare. Acesta i-a povestit ce se petrece, cu mesajul de a transmite faptele guvernului suedez. Ministerul de Externe suedez i-a raspuns tatalui lui Anne Sofie von Otter ca lucrurile erau deja in mare parte cunoscute, inchise in dosare secrete. Tatal a fost marcat ulterior pentru toata viata de incapacitatea de a-i ajuta pe evreii destinati mortii. „Am inregistrat perfect constienta acest proiect, dar si, cred, in parte in memoria tatalui”, spune Sofie von Otter.
Spre surpriza celui ce asculta discul, marea majoritate a cintecelor tin de repertoriul de cabaret al epocii interbelice. „Cei care erau in lagar, spune von Otter, care au cintat si jucat, au folosit muzica drept o cale de a-si face viata mai suportabila. Sint sigura ca la Theresienstadt ei au ris la fel cum au plins. Inregistrarea nu devine una mai buna daca ar suna ca si cum as retrai permanent durerea. Subiectul este in sine dureros… cel care trebuie sa reactioneze este cel care asculta.” La proiectul acestui disc au participat, alaturi de mezzosoprana, pianistul ei en titre, Bengt Forsberg, baritonul Christian Gerhaher, violonistul Daniel Hope (pe care l-ati putut auzi la Festivalul „Enescu” in Trio Beaux Arts), altistul Philip Dukes si alti citiva muzicieni.