În opinia multora, filmul realizat de Peter Weir și lansat în urmă cu 20 de ani a prezis cel mai bine începutul de secol XXI.
Scris de Andrew Niccol (un specialist al SF-ului speculativ la Hollywood și realizator al filmelor Gattaca și Lord of War), The Truman Show este o satiră despre natura intruzivă a televiziunii. Truman, un om obișnuit, interpretat de Jim Carrey într-unul dintre puținele sale roluri sobre, trăiește o viață aparent idilică într-o comunitate ce pare utopică. Asta până în clipa în care Truman descoperă că întreaga lui existență e un gigantic reality show în care este, fără voie, eroul principal.
The Truman Show s-a dovedit un mare succes în 1998, a înregistrat câștiguri uriașe, a primit și a fost nominalizat la premii importante, a fost aplaudat de critici, a stârnit discuții și a inspirat nenumărate analize.
Filmul a fost interpretat de mulți din punct de vedere religios sau psihanalitic, a fost privit drept un comentariu la Utopia lui Thomas Morus și, mai ales, a fost și este considerat un film ce a anticipat lumea în care mass-media este o prezență covârșitoare și atotputernică. Pentru foarte mulți, The Truman Show are o importanță aparte în zilele noastre, când societatea este zguduită de un scandal precum Facebook/ Cambridge Analytica, într-o lume a rețelelor sociale și a camerelor de supraveghere omniprezente.
Caracterul profetic al filmului a fost intuit încă de la lansare. „Este greu de negat impactul pe care The Truman Show l-a avut asupra culturii populare și mai ales asupra producătorilor TV“, scria în 2008 revista „Popular Mechanics“, într-un articol dedicat „celor mai profetice filme“.
Apărut chiar înainte de explozia televiziunii „reality“, The Truman Show a devansat cu numai un an lansarea fenomenului Big Brother și a tot ceea ce a urmat. „Truman pur și simplu își vede de viață, iar popularitatea emisiunii lui nu este nimic altceva decât voyeurism“, scrie „Popular Mechanics“.
„Dar, fie că filmul a prezis neașteptata popularitate a realismului orchestrat, fie doar a profitat de existența acestuia, luați în calcul următorul fapt: în 2003, postul Spike a lansat The Joe Schmo Show, în care un tip absolut obișnuit a fost păcălit să concureze într-un reality show fals.
Spre deosebire de Truman, concurentul, Matt Gould, putea să vadă camerele de luat vederi, dar toți ceilalți concurenți erau, fără ca el să știe, actori plătiți să joace diverse tipuri de concurenți la astfel de emisiuni. Deși Matt a câștigat premiul în acest concurs aranjat, ideea generală a acestei emisiuni a fost situată permanent în aceeași zonă existențială ca The Truman Show.“
Într-o formă extremă, filmul lui Peter Weir a fost reprodus în Japonia, în 1998, într-una dintre cele mai bizare emisiuni TV. Un tânăr actor, Nasubi, a fost păcălit de realizatori să reziste 15 luni, în pielea goală, într-o cameră în care să își câștige existența numai prin participarea la diverse concursuri. Nasubi n-a știut decât la final că, de fapt, experiența sa a fost permanent filmată și difuzată în cadrul emisiunii Susunu! Denpa Shonen, un reality show ce a înregistrat au- diențe record.
În acest context, nu pare deplasat faptul că, la doi ani de la premiera Truman Show, Joel Gold, un psihiatru newyorkez, a făcut legătura dintre noile modalități de consum ale culturii populare și influența acesteia asupra noastră, descoperind existența unei maladii ce a primit numele de „Sindromul Truman“.
Cei care suferă de această afecțiune sunt convinși că sunt personajele principale într-un imens reality show. De-a lungul anilor, mai mulți psihiatri s-au convins de existența acestui sindrom. Odată cu explozia noilor tehnologii, a internetului și a rețelelor sociale, specialiștii se tem că alte forme de maladii mentale vor apărea în anii următori.
„Știi că ai reușit cu adevărat să ai succes abia când opera ta dă numele unei boli“, a comentat Niccol.