Sub semnul cartii lui Mihail Bulgakov, Maestrul si Margareta, sta si noul roman al lui Nichita Danilov, Locomotiva Noimann.
Inspirate de Faustul goethean, cele doua romane ridica un semn de intrebare in ceea ce priveste distinctia crestina dintre bine si rau. Dupa Sotronul si Masa si Extraterestrul, cititorul este din nou invitat intr-o calatorie halucinanta, dincolo de granita dintre realitate si fictiune, o calatorie prin ciudatele stabilimente ale medicului Perjovski. Locomotiva Noimann nu face decit sa puna din nou in miscare Fantasm-Express-ul lui Nichita Danilov. Un roman al initierii, in care protagonistul, medicul stomatolog Paul Noimann, trece prin tot felul de probe, care de care mai grotesti.
Scriitorul alege pentru cel de-al treilea roman al sau din ciclul Talpi un citat de Milan Kundera. Spre deosebire de foarte multi autori romani, care folosesc motto-uri ale caror semnificatii nu patrund in interiorul romanelor, Danilov reuseste sa dovedeasca in paginile cartii sale ca Milan Kundera nu s-a inselat atunci cind vorbeste despre posibilitatile uriase ale romanului de a zugravi umanitatea, in cele mai surprinzatoare aspecte ale sale. Nichita Danilov este un scriitor-compozitor, in sensul kunderian al cuvintului. Spre deosebire de romanele clasice, bazate numai pe simpla inlantuire a evenimentelor si care „se aseamana cu o strada ingusta, de-a lungul careia personajele sint gonite cu biciul” (asa cum spune Kundera in Nemurirea), romanul modern are la baza principiul constructiei muzicale, variatiunea si repetitia. „Uvertura”, „Larghetto e piano”, „Andante non tropo”, „Aria piciorului ratacitor”, „Aria lui Satanovski”, „Vals”, „Mars” sint numele capitolelor din Locomotiva Noimann, un roman in mare parte „muzical”, construit dupa tehnica contrapunctului.
Prima parte a simfoniei romanesti, intitulata „Uvertura”, prezinta primele metamorfoze ale stomatologului Noimann. Apare astfel tema dublului, o tema foarte des abordata de Nichita Danilov, influentat, probabil, si de nuvela dostoievskiana Dublul: „O multime de chipuri umflate, cu trasaturi schimonosite, se roteau in jurul capului lui Noimann, scotind un vuiet infundat, care-i punea la grea incercare timpanele. Nu era prea placut sa-ti vezi propria fata multiplicata in zeci de exemplare, apropiindu-se si indepartindu-se ca un ecou de fata ta reala, alcatuita din carne, singe si oase, pentru a disparea in hau. Fortindu-si un pic inchipuirea, Noimann strinse cocoloasele de pe podea si, framintindu-le in palme, le arunca in tavan. Bucatile ricosara din plafon, se izbira de masa, de podea, pendulind in zigzag intre pereti, si revenira inapoi in miinile lui Noimann, pe cit de indeminatice, pe atit de neputincioase, care nu stiau nici acum, la virsta maturitatii, sa distinga binele de rau si adevarul de neadevar… „.
In salonul adormitilor, sau al „meditativilor”, sub „atenta” supraveghere a doctorului Perjovski, metamorfozele nu inceteaza niciodata, iar acest lucru nu mai uimeste pe nimeni. Adevarul ultim, absolut, difera de la pacient la pacient. Omul-paie, femeia-salcie, femeia-girafa, femeia-sarpe, barbatul-luminare, omul-toaca, omul-pasare, omul-git, oameni-miini, oameni-picior, oameni-cai sint intr-o continua metamorfozare au fiecare propriul adevar. Alaturi de ei, „intra, suierind pe nari, omul-locomotiva, tragind in urma lui un numar de douazeci si patru de vagoane, acoperite de panglici si steaguri tricolore, cu rotile minjite de macaroane si compot…”.
O carte bine elaborata
Inca de la aparitia sa la inceputurile erei industrializarii, trenul i-a fascinat pe foarte multi scriitori. Se poate spune ca cel care a dat nastere „metaforei feroviare” a fost Sigmund Freud, care o va folosi pentru a-si pune in aplicare metoda analitica. Bolnavul era pus sa-si imagineze o calatorie cu trenul si sa descrie peisajele care se derulau la fereastra compartimentului sau. Trenul devine vehiculul cu ajutorul caruia se poate ajunge in cele mai ascunse locuri ale inconstientului. Freud facea, de asemenea, distinctia intre „heimlich” (care inseamna familiar, cunoscut) si „unheimlich” (necunoscut, infricosator, nelinistitor), iar cei doi termeni au creat de-a lungul timpului numeroase confuzii. Numim „unheimlich” ceea ce trebuie sa ramina secret, ascuns, insa care se manifesta. „Unheimlich” se refera la o aparitie stranie, neasteptata, care ne face sa traim un sentiment de teama, de nesiguranta.
Astfel de aparitii ciudate il chinuie si pe Paul Noimann pe tot parcursul romanului. Diavolul il viziteaza de mai multe ori, insa de fiecare data sub alta infatisare. In romanul lui Danilov, dublul incarneaza toate dorintele ascunse, toate aspiratiile personajului, dar si raul care salasluieste inlauntrul sau si care, uneori, se revarsa in afara, luind o forma umana.
Si Ivan Karamazov, si Adrian Leverkuhn, si domnul Goliadkin, si Paul Noimann l-au numit pe strainul care i-a vizitat „musafirul” sau „celalalt”. Locomotiva Noimann, cel de-al treilea roman din ciclul Talpi, se dovedeste astfel a fi o carte bine elaborata, un roman poetic si, nu in ultimul rind, un roman al intertextualitatii, ceea ce scoate in evidenta faptul ca Nichita Danilov nu este numai poet, ci si un foarte bun romancier.
Nichita Danilov, Locomotiva Noimann, colectia „Fiction Ltd”,
Editura Polirom, 2008, 29.95 lei