Când eram mic și nu începusem să studiez limba engleză, eram ferm convins că porecla asta vine de la o rasă de câini, datorită asocierii mintale cu dobermanul lui George Maidaniuc, care mă lătra cu poftă ori de câte ori mergeam spre Casa Pionierilor.
Unde mai pui că omul astfel poreclit se îmbrăca des în negru, ca dobermanul, fiind unul dintre rockerii din cartierul Olinescu, Dorohoi, România.
În realitate, Laur era cel mai cunoscut manufacturier de petarde al orașului. Oricât s-ar fi chinuit altcineva să nimerească proporțiile de bronz de aluminiu și miniu de plumb și oricât de strâns le-ar fi ambalat în banda izolatoare, nu reușea să obțină sunetul asurzitor și cu atât mai puțin flama aia fascinantă marca Bomberman. Bine, este foarte posibil ca eu să fi fost impresionat de toate acestea din cauza vârstei crude, la fel cum și deluțul din fața blocului unde locuiesc părinții mei, azi un dâmboc irelevant, părea cândva Kilimanjaro. Despre astea și multe alte condimente ale copilăriei m-am trezit vorbind cu frate-meu în dimineața lui 1 ianuarie 2019, după revelionul petrecut cu părinții. Oare după atâția ani petarda lui Laur mai are același impact?
Norocul nostru a fost că Bomberman locuia tot acolo, chiar dacă asculta acum doar balade rock pentru chelioși cu burtă. S-a bucurat să ne vadă și nu-i venea să creadă că cineva, după atâția ani de pocnitori chinezești, venea să-i ceară o petardă artizanală. Cu lacrimi în ochi s-a suit pe un taburet în debara și, dintr-un raft uitat de vreme, a scos o sacoșă din velur, dându-ne și neceruta explicație: în plastic ar fi făcut condens, uăi băieți!
Asistam la un ritual aproape funerar. Laur făcea mișcări lente, lungi și teatrale și era evident că astfel își lua adio de la o parte a trecutului său, iar eu și frate-meu eram acolo doar pentru a-i da pretextul. Atât de prost juca, încât mă simțeam ca pe platoul de filmare pe care Sergiu Nicolaescu, dacă ar mai fi fost printre voi, ar fi turnat Ultima Petardă. Nu era despre noi și Bomberman, era despre el și el. Era despre el și întreaga Chină care l-a scos din piață ca din viață.
Cred că avea în jur de un kilogram produsul finit. Părea o mică bombă atomică. O minge de handbal a zeilor războiului din toate mitologiile lumii. Se contura mai degrabă un atac terorist decât o distracție cu miros de copilărie. Uitați-vă bine la ea. Bomberman a fost doar unul pe Dorohoi! Părea genul ăla de moment în care cineva se detonează singur, deși știam că nu e așa, fiindcă nu pusese pietre, era o petardă oarbă. În rest, anul a decurs normal.
Un comentariu
Un gest drăguț, s-a bucurat de vizită.