Jurnalul merge mai departe, vorba ceea, ca vântul din Vama Veche.
Luni, 11 octombrie
Ia uite că îi suflăm în ceafă Guineei să ajungem primii la morți noi de COVID în lume, raportat la milionul de locuitorii. Așa da, bravo.
Una dintre erorile de logică preferate de vlahi este să confunde mereu cauza cu efectul. Cîțu nu e cauza, e efectul. Iohannis – la fel. Cauzele sunt retardul istoric sever, abolirea educației și înlocuirea ei cu mardeala, ciordeala, cardeala, panacotarii & curvetele ca aspirație pentru vlahul mediu statistic, care e analfabet științific, amoral și cu rudimente de comuna primitivă. Cauza e societatea pre-modernă, cu tribul, cu gașca, cu haita, cu nășica, cu tătuța, cu cumătrul, cu fratello, să fure, da’ să ne dea și nouă partea. După care puteți vedea: țara. Țara noastră-i țara noastră
Pentru că am tot scris în viață despre oameni adevărați & problemele lor, știu că tocmai se abate peste vlahi, grație bunei guvernări, și o epidemie de HIV de toată frumusețea, pe care desigur nu o remarcă nimeni. Nu se încurcă vlahii cu fleacuri. Ce voiam să întreb: unde faceți revelionul ’88?
Ar fi frumos ca Iohannis să propună un guvern de uniune națională, cu un Best Of Vlahii ’90-’21. Am văzut că umblă și Năstase să se reabiliteze judiciar. Năstase, deci, prim-ministru, cu Ponta la Justiție, Cati Andronescu la Educație, Bănicioiu la Sănătate, cu Fenechiu, cu Șică, cu Berceanu, cu Videanu, cu Nuți Udrea cu Băsescu în spinare (fericire!), cu Stolojan și Petrică Roman, cu Flutur, cu Tăriceanu, cu generalul Oprea, cu toată lumea. Țara are nevoie de toate vârfurile în aceste clipe grele. Bonus: Dănuț Andrușcă la Economie și la Transporturi – Cuc.
Duminică, 10 octombrie
Am văzut și eu Jocul calamarului. Cum în viață, nici măcar în cea de internet-spectator, nu mă prea mă interesează demonstrațiile, ci ipotezele, vin și zic: ipoteza nu e rea deloc. Pleacă de la o idee atât de simplă & bună că e de mirare că nu a mai găsit-o nimeni până acum.
Doi bețivi stau de vorbă în față la non-stop:
— Ai notat? Ți-am dat informații gratuit!
— Tu chiar crezi că ai forța să fii dușmanul meu?
— Dea.
— Ne-am dat dracului – puterea!
Sâmbătă, 9 octombrie
Se uită vlahii la emisiuni cu penali eliberați înainte de termen ca la desene animate.
Am avut iar deunăzi drum pe la Gara de Nord din capitala vlahă, cel mai urât loc de pe pământ. Considerând că am învățat ceva din lecțiile trecutului, dau să urc în pasul ștrengarului în vagonul patru, al doilea de la locomotivă. Greșit, mă oprește un naș. Dar scrie pe geam, îndrăznesc. Scrie: patru! A fost, dar s-a greșit, nu mai e valabil, o să se schimbe acușica, zice. Îndrumat de nașul cu pricina merg în vagonul patru, al treilea de la locomotivă.
Vineri, 8 octombrie
E o vorbă în fotbal: pe români nu i-ai bătut până nu s-au dat jos din autocar.
În timp ce în lumea sănătoasă la cap pandemia devine pas cu pas o amintire, la vlahi mai durează, retardul istoric fiind prea sever. Chiar așa, unde vă grăbeați așa, noi nici n-am ieșit bine din comuna primitivă și, gata, vreți în secolul XXI? Haida de.
Mai țineți minte, acum șapte anișori, când lătrau patrioții naționale că alde Iohannis nu e rrromân verde, că nu e vlah sadea? Uite că e mai vlah decât vlahii.