2021 a trecut ca un val de ceață șuierătoare, monotonă și sâcâitoare, din care abia am putut distinge ici și colo niște contururi ale vieții normale, așa cum o știam și mi-o amintesc încă. Fără cele câteva evenimente din propria viață și cărora, cu un efort al rațiunii, le găsesc un loc în calendarul anului, nici nu aș fi simțit un 2021, un an, o perioadă, un ceva diferit de 2020: de la începutul pandemiei timpul pare să se scurgă într-un fel de supă indistinctă de întâmplări și neîntâmplări față de care păstrăm, regulamentar, distanța socială.
Îmi amintesc bine din anul trecut doar câteva momente – îmi vine să spun aurorale, deși, dacă le-aș judeca din perspectiva anilor de dinainte de pandemie, n-ar avea nimic superlativ. În luna iulie am fost două zile în Spania, mai întâi la Santander, apoi la Madrid, pentru lansarea traducerii romanului Noapte bună, copii!. Las la o parte faptul că a fost o călătorie încâlcită, cu aproape la fel de multe ore petrecute pe aeroport și în avion câte a durat șederea în cele două orașe.
N-ar trebui și nici nu vreau să mă plâng: am fost acolo ca scriitor, ca să-mi prezint romanul tradus excepțional, de una din cele mai bune traducătoare ale momentului, într-o limbă de cultură de prim rang. Însă romanul a apărut în Spania în februarie 2020, iar lansările, pregătite tot atunci, s-au putut organiza abia în vara lui 2021. Între recluziunea în casă și rarele ieșiri de rutină, am simțit momentul ca pe o mini-vacanță de vară pregătită din(tr-o) iarnă: nu doi ani diferiți, ci același continuum temporal, marcat de momentul verii.
La capitolul cu momente memorabile mai rețin din 2021 și cele unsprezece zile petrecute pe litoralul Mării Negre, în Balcic. Acum am văzut pentru prima oară Balcicul și mi-a lăsat o impresie puternică, laolaltă cu dorința de a-l revizita. A fost în 2021, asta sunt sigur, dar putea fi la fel de bine și în 2020: restricții și strecurări printre ele, măști și suspiciuni, o vară printre alte veri.
Acum poate sunt un pic cam rău cu anul 2021, fiindcă, după trecerea timpului, câți ani ne rămân în minte dacă nu marchează niște repere importante din viața fiecăruia? Ca 1989, de exemplu, pentru noi, românii. Sau 1994, anul când am terminat facultatea și m-am căsătorit. Anul plecării în America, cel cu atentatul terorist de la Turnurile Gemene. Sau anii în care am publicat câte o carte (deși am început să-i cam încurc).
Și totuși 2021 mi s-a părut, nu știu de ce, mai tern, mai insipid și mai inform decât alții. Poate pentru că pandemia de coronavirus a părut să se reia de unde începuse, de la capăt, de la 2020.
E aici ceva interesant, pentru că în România 2021 a fost anul unei crize politice al cărei rezultat ar fi făcut odinioară ca în marile orașe lumea să iasă în stradă și să protesteze cu tărie: Partidul Social-Democrat, care a pierdut alegerile cândva, într-un an la fel de inform și de pandemic, a ajuns la putere printr-un compromis ce l-a făcut pe președintele Iohannis și mai irelevant decât era. Dar asta nu mai contează, nu-i așa?
Anul 2021 l-am simțit mai acut și mai neplăcut abia în ultimele luni, odată cu creșterea prețurilor la gaz și la electricitate. Pe noi ne-a zdruncinat destul de tare. Apoi, dintre evenimentele ce au fost, dar au trecut fără prea multă vâlvă, cele care intră în trista normalitate de la noi, s-au numărat și câteva incendii cu morți în niște spitale din România. Sau, dintre cele care stârnesc nenumărate și inutile discuții, deși în realitate nu contează absolut deloc, ar merita menționat faptul că nu ne-am calificat la turneul final al campionatului mondial de fotbal de anul viitor, din Qatar.
Adică iarăși nu ne-am calificat. Și nici la Jocurile Olimpice de Vară n-am rupt pisica. Eu măcar țin minte momentele de bucurie de la Mondialele din 1990, din Italia, și din 1994, din SUA – uite niște ani cu repere!
Și ce-a mai fost? Angela Merkel și-a încheia mandatul de cancelar al Germaniei. Și a plecat Messi de la Barcelona. Poate ultima informație pare neserioasă, dar pariez că sunt mai mulți români care știu numele clubului unde a ajuns Messi decât cei care știu numele premierului României de astăzi. Deși nu-i nici un dezastru: se poate căuta pe Google.