Fireste ca nu, si in engleza exista vreo cincisprezece termeni, poate chiar mai multi, pe tema si subiectul cu pricina (cam cite denumiri exista pentru zapada in limba eschimosa!). Ce este de observat la nuantele romanesti? Ca dimensiunea ludica exista in destule din cazuri; apoi ca nebunia nu este calificata intotdeauna in sens tare, ci mai degraba intr-un sens inmuiat si imblinzit.
Ca nu este vorba de o nebunie tare si maladiva, ci mai degraba de o nebunie teatrala, histrionica. Unele nuante sint mai frecvente in Nord, altele in Sud, si nu este greu de observat care, unde si de ce, geografia Romaniei spune ea insasi destule lucruri.
Chestiunea ramine insa aceeasi: de ce este nevoie de atitea nuante pentru a defini o stare de aiureala, sminteala ori chiar de tembelism? Fiindca sint multi indivizii cu pricina in limba si la poporul respectiv? Ori pentru ca este o limba spectaculos de rasucit si reinventat, care, adica, isi cauta pretexte pentru a exploda, a se extinde, a isi trimite pseudopodele pe unde apuca, inspre orice. Numai ca sminteala si aiureala nu inseamna neaparat orice…
Nu vreau sa fiu nici flatanta pentru limba in care scriu, desi as vrea sa fiu, tocmai intrucit ma simt foarte bine in limba romana; nici excesiv critica nu vreau sa fiu, cautind numai neghina sau exagerind printr-o concluzie riscanta precum aceea ca la noi, in limba romana, sminteala e mare, fiindca si smintitii sint mai multi!
Nu stiu, sa raspunda cine poate. Eu doar am pus problema.