Cind am primit aceasta tema de discutie, stiind ca mi se adreseaza data fiind experienta sibiana, primul meu gind s-a indreptat, ciudat, nu spre Sibiu, ci spre Petrila! Cea nu de mult ironic intitulata „Periferia Culturala Europeana”. Criteriul dimensiunii este, iata, mult discutabil, caci asa cum exista resedinte de judet al caror nume nu a mai fost mentionat de ani buni in vreun context cultural, tot asa Petrila este faimosul „one man show” care a reusit sa obtina in mod misterios ceea ce s-a concluzionat a fi, in cazul „Sibiu 2007”, marele cistig: vizibilitate si faima!
Extrem de importante mi se par, pe linga stabilirea criteriilor de candidatura, modul de alcatuire a juriului, obiectivitatea si credibilitatea acestuia; sa nu uitam, va fi vorba de fonduri impartite de la guvern catre administratii locale. Este destul de greu de imaginat un astfel de juriu; in fata carui tip de arbitru vor fi lipsite de coloratura politica candidaturile oraselor? Se va asorta culoarea barcutei de hirtie cu steguletul prins pe harta in dreptul fiecarui candidat?
Cit despre arzatoarea chestiune a impartirii fondurilor intre proiectele culturale si modernizarea infrastructurii, ma raportez tot la experienta sibiana. Pe parcursul anului 2007 (dar pornind inca de la momentul candidaturii), de cea mai mare importanta au fost programul cultural, calitatea si densitatea evenimentelor. Cultura e un fel de cal alb inaripat al carui zbor peste Sibiul anului 2007 a lasat in urma emotie. Pentru mare parte dintre localnici insa – si cu siguranta si pentru administratie –, ceea ce i-a ramas orasului este altceva, ceva ce nu se masoara nici in batai ale inimii, nici in lacrimi sterse pe furis: infrastructura. Aceasta este caruta la care, vrem nu vrem, zboara inhamat calul alb. Cultura chiar a adus bani orasului si, astfel, foarte putini dintre sibieni ar fi de parere acum ca e imoral sa tii inhamat un cal inaripat care cinta, danseaza, joaca teatru…
Proiectele culturale si investitiile merg mina in mina, iar fondurile cred ca trebuie sa fie dramuite flexibil, dupa oferta si cerintele fiecarui oras. Sint convinsa ca daca intr-o faza initiala evenimentele culturale trebuie sa cintareasca cel mai mult, programul ministerului va trebui sa fie inzestrat cu suficienta elasticitate a fondurilor, pentru a se adapta pe parcurs diferitelor orase.
In cazul Sibiului, cind se vorbeste despre beneficii, sint amintite infrastructura modernizata, dublarea numarului de turisti, vizibilitatea, experienta dobindita de operatorii culturali. La o privire mai atenta, am putea observa insa si ca activitatea uriasa a teatrului incape in continuare in aceeasi liliputana cladire, unicul cinematograf a ramas burlac, iar cortul inca pecetluieste intrarea in orasul istoric. Calul alb zboara prin galerii de arta si poposeste tot pe la marile festivaluri de traditie, iar in rest se cam plictiseste. Ca si publicul care abia prinsese gustul… Iar la intrebarea daca sint capabile orasele mari ale Romaniei sa sustina proiecte culturale coerente pe parcursul unui an, as vrea sa raspund cu alta provocare: pot oare aceste orase sa furnizeze un public pe masura?