Insula Procida e una din cele trei care constituie arhipelagul din golful Napoli. Celelalte sunt mult mai celebre, Capri, în primul rând, și Ischia, dar Procida își afirmă fără complexe însușirea de-a fi cea mai mică dintre ele. Și, în opinia mea, cea mai interesantă.
Lungimea ei nu depășește 16 km, adică mai puțin decât Bucureștiul de la un capăt al lui la celălalt, în cifre absolute. Natura vulcanică – în zonă totul e vulcanic, vina e a Vezuviului a cărui activitate istorică a generat forme de relief atât de spectaculoase – o face să aibă înălțimi interesante. Nu foarte abrupte, dar structurând pe verticală întreaga arhitectură a așezării. Spațiul e limitat, așa că singura soluție de dezvoltare urbanistică e pe înălțime, terasat. Casele nu au mai mult de parter plus unul, maximum două etaje, cu încăperi mici, cu scări înguste, din rațiuni de suprafață controlată. Nici vorbă, de pildă, de lifturi. Așa că localnicii recurg la tehnici simple, ancestrale, de tipul frânghiilor cu cârlig scoase pe geam!
Numărul de locuitori variază sensibil în jurul a 10.000. Mândri să repete că bijuteria naturii unde locuiesc a fost platou de filmare pentru filmul Cleopatra din 1963, clasicul cu Elizabeth Taylor și Richard Burton. Dar și pentru Talentatul domn Ripley. Și Il postino/ The Postman, a cărui acțiune se petrece chiar pe insulă.
Limoncello, pastele artizanale, peștele și dulciurile sunt bunătățile care disting locul din perspectivă culinară. Toate, realizate artizanal, o garanție a calității și savorii lor. Străzile sunt înguste și abrupte, animate de mașini mici, unele ușor caraghioase cu cele trei roți ale lor, dar perfecte pentru ulițele minuscule, și de scutere, conducătorii claxonând scurt de două ori ca să-și semnaleze prezența în intersecții fără vizibilitate.
Turismul cultural e o sursă serioasă de venituri
Tot prin planul de urbanism, regula e ca fațadele tuturor construcțiilor să fie văruite în culori pastelate. Asortate cu nuanțele azurii ale Mediteranei. Așa că în momentul în care ajungi în raza portului cu feribotul sau cu o barcă jet, retina e impresionată la superlativ și te îndrăgostești instant. Această miniatură cochetă a câștigat pentru anul 2022 statutul de capitală culturală a Italiei.
Proiectul capitală culturală europeană a fost inițiat în 1987, de Melina Mercouri, ministrul grec al Culturii. Ideea era deschiderea către dimensiunea patrimonială a orașelor europene, care să devină un motor de regenerare economică. În 2007 programul a fost extins, asociind un oraș din Apus și unul din Europa de Est, ocazie cu care Sibiul a primit titlul atunci împreună cu Luxemburg. Fiecărei țări îi vine rândul cu o anumită ciclicitate ca localitățile ei să aplice pentru program. Timișoara e, în 2023, orașul autohton care a obținut titlul.
Italia a inițiat în urmă cu opt ani propriul proiect de concentrare a atenției publice asupra unuia dintre orașele peninsulei. Italia abundă de cultură, turismul cultural e o sursă serioasă de venituri la buget. După, printre altele, Perugia, Palermo sau Parma, Procida a câștigat titulatura cu un proiect plasat sub deviza La cultura non isola.
Foarte multe dintre proiecte, un total de 44, merg pe o linie participativă. Happeningul Cărți umane a implicat 180 de persoane care au interpretat fiecare câte o pagină din Nemuritorul lui Jorge Luis Borges, într-o hartă delimitată de 22 de locuri ale insulei. O altă inițiativă spectaculoasă a fost lansarea unei mulțimi de ordinul sutelor de bărcuțe din hârtie realizate de copii în tehnica origami, în port. O trimitere explicită la fragilitatea mediului.
Circa 50 de evenimente în cele trei zile
Intențiile administratorilor Procidei nu erau ca valurile de turiști să înece mica suprafață de uscat. Ci să atragă atenția asupra ei într-un mod echilibrat și să îi sensibilizeze pe propriii locuitori, prin apel la istorie, literatură, film, teatru. Urmează Bergamo și Brescia, acceptate în tandem, întrucât au suferit enorm din cauza pandemiei COVID-19.
S-a anunțat zilele acestea programul Timișoara, capitală europeană a culturii. O parte a lui, deocamdată cea de deschidere, a fost împinsă către jumătatea lui februarie – 17-19 – sub deviza „un weekend pentru un an“. Vor fi circa 50 de evenimente în cele trei zile. Abundent!
Centrul de proiecte estimează pentru restul anului o medie de 30 de evenimente/ săptămână, urmează să le aflăm. Densitate mare. Presupune aflux de public, participare, implicare. Evenimentele din deschidere sunt postate pe pagina web, vor veni „mai multe detalii în curând“.
Sunt „pe țeavă“ cinci festivaluri de teatru. Nu știu dacă în listă sunt cele deja cu tradiție (Fest FDR – care nici nu a mai avut loc în 2022 –, TESZT, EuroThalia, reluat după o pauză de mai mulți ani, Merlin) ori altele. Vedem!
Ilustrativă pentru vibrația proiectului mi se pare declarația lui Demeter Andras, consilier pentru Timișoara 2023 din partea Ministerului Culturii, care a spus în conferința de presă că „viața nu este un șir de festivaluri, de saltimbanciade, sunt alte valori pe care trebuie să le conștientizăm și să le ocrotim (…) România nu e doar educată, ci și culturală“. Bugetul Educației pentru 2023 este 2,1% din PIB (legislația obligă la 6%). Al Culturii nu reușește să atingă decât 0,2. Și eu care mă gândeam la un program viitor de capitală culturală a României!