Fragmentul de arhivă din introducerea galei are 1 minut și 14 secunde. Natalia, producătoarea tv care l-a inserat în desfășurător, a ales bine momentul cu uimitoarea voce, de o puritate impecabilă, despre care Toscanini a spus că e „un bine cântat Stradivarius“. Filmul despre viața cântăreței spaniole Malibran, în care Maria joacă alături de Rossano Brazzi și Renato Cialente, două staruri masculine ale epocii, a fost turnat în 1943 la Cinecittà de regizorul Guido Brignone și e doar una dintre producțiile cinematografice cu subiect muzical în care soprana Maria Cebotari a jucat în scurta ei viață.
Peste aplauzele scenei din film se suprapun aplauzele publicului din sala Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu“. Pe scenă urcă Fritz Gustav Diessl-Curzon, al doilea fiu al artistei. E un bărbat înalt și frumos, cu trăsăturile tatălui, actorul austriac Gustav Diessl de care Maria s-a îndrăgostit fulgerător la Viena. Vorbește scurt, e emoționat și emoționează. Sala aplaudă cald, publicul moldovean care onorează finala concursului internațional de canto ce îi poartă numele e unul extraordinar, în această seară de 10 februarie când se împlinesc 113 ani de la nașterea la Chișinău a uneia dintre cele mai mari soprane din toate timpurile. Maria Cebotari, cea pe care, înainte de Callas, melomanii au numit-o diva. O divă a inimilor.
„Talentul ei artistic era înnăscut. Cebotari, asemeni tuturor oamenilor excepționali, a dovedit absurditate teoriei conform căreia nimeni nu este de neînlocuit“, scria Walter Legge, unul dintre cei mai influenți producători din industria muzicii clasice, în „Words and Music“. Frumusețea unică, tehnica perfectă și puterea incredibilă a acestei voci i-a asigurat locul în galeria marilor soprane ale istoriei.
Maria Cebotari, a treia din rândul întâi, stânga jos. Arhiva Simion Pânzaru, Chișinău
Fetița slăbuță, cu ochi mari și profunzi, născută într-o mahala săracă a Chișinăului, a început să cânte de la vârsta de 13 ani în corul Catedralei Buna Vestire din Chișinău, apoi în corul Mitropolitan, dirijat de preotul Mihail Berezovschi. Datorită calităților vocale dovedite, Elena Basarab, fiica preotului Berezovschi și solistă a Operei din București, i-a dat mult timp lecții gratuite. Ea i-a convins pe părinții Mariei să o trimită la Conservatorul „Unirea“ din Chișinău, acolo unde a studiat canto cu profesoara Anastasia Dicescu.
În 1928, la turneul Teatrului de Artă din Moscova e remarcată de regizorul Alexandru Vîrubov, care se îndrăgostește de ea și o cooptează în trupă. Ajunsă la Berlin, primește o bursă din partea dirijorului Isaia Dobroven, care îi asigură studii de interpretare vocală cu profesorul Oskar Daniel în capitala Germaniei. După doar șase luni e capabilă să susțină orice rol, deși are încă volum mic și probleme cu limba germană. Studiază cu tenacitate, canto, germană și italiană; pe 15 martie 1931 debutează la Opera din Dresda sub bagheta lui Fritz Busch, iar Bruno Walter o invită la Festivalul de la Salzburg, unde cântă rolul principal în Orfeo ed Euridice de Gluck. Un star se născuse.
https://www.youtube.com/watch?v=es60jMnmzgk
Îndrăgostit de vocea ei, Richard Strauss declară că e cea mai completă artistă din Europa și scrie pentru ea în 1935 Die schweigsame Frau (Femeia tăcută), op. 80, pe un libret de Stefan Zweig, la premiera căreia va cânta rolul Aminta, sub bagheta lui Karl Böhm, la Semperoper Dresda. Același Strauss o sfătuiește să se mute în capitala Germaniei, unde e angajată la Opera de Stat a cărei primadona va fi până în 1946. În 1936, anul angajării ei la Berlin a cântat Susanna din Nozze di Figaro, Zerlina în Don Giovanni și Sophie în Der Rosenkavalier în turneu cu Opera din Dresda la Covent Garden Royal Opera House din Londra.
Din acel moment, a cântat pe toate marile scene europene, inclusiv Opera de Stat din Viena și La Scala din Milano. Cu un repertoriu imens, Cebotari era un fenomen: în memoriile sale Walter Legge notează că pentru orice soprană care anula un spectacol în Europa exista un „telefon Cebotari“, care putea cânta oricând și orice.
Maria Cebotari, fotografie cu autograf
În 1938 divorțează de contele Vîrubov, pe care îl va susține financiar toată viața, și se căsătorește cu actorul austriac Gustav Diessl, cu care a avut doi fii – periodicul veinez „Die Presse“ a titrat atunci: „Gustav Diess și-a îndeplinit destinul. A luat-o de soție pe Sarah Bernhardt“.
În 1946 părăsește Berlinul pentru Opera de Stat din Viena, cu care va întreprinde mai multe turnee europene, cu spectacole din nou la Covent Garden, în 1947, unde cântă Salome, Donna Anna și Contesa Almaviva în Le nozze di Figaro. E cea mai bună Salomeea din istorie, va spune Strauss, iar evoluțiile sale cu marii interpreți ai lumii sunt aplaudate de fiecare dată minute în șir. A cântat de-a lungul carierei sub bagheta unor șefi de orchestră ca Herbert von Karajan, Bruno Walter, Richard Strauss, Fritz Bush, Arturo Toscanini, Clemens Krauss, Karl Böhm sau Wilhelm Furtwängler.
A fost o celebritate în lumea filmului, încă de la Solo per te cu Beniamino Gigli din 1937, în 1943 fiind primită ca o mare vedetă la București unde joacă Rosina în Nunta mozartiană și asistă la proiecția peliculei Odesa în flăcări, cunoscut și sub numele de Cătușe roșii, cu un scenariu de Nicolae Kirițescu, un film despre ororile bolșevice în Basarabia, regizat de italianul Carmine Gallone și finanțat de Ion Cantacuzino.
Maria Cebotari la Athenee Palace, 9 mai 1943, Willyy Pragher
În turneul de la București din 1943 primește titlul Steaua României în grad de comandor, printr-un decret semnat de mareșalul Antonescu și de regele Mihai, după ce în 1934 primise Kammersängerin, cel mai înalt ordin artistic al spațiului german, cu semnătura cancelarului Adolf Hitler. Din acest motiv, pentru rolul Maria Tedorescu din Odessa in fiamme și pentru faptul că repeta obsedant că e basarabeancă și româncă, Maria Cebotari, împreună cu soțul ei, va fi acuzată după război de colaborare cu puterile Axei, așa cum a fost și Wilhelm Furtwängler. În 1945, regimul sovietic a cerut chiar „repatrierea“ în URSS a sopranei, dar americanii în a cărei custodie se aflau ea și soțul ei au refuzat, pentru că Maria nu avut niciodată cetățenia sovietică, ci rusă.
Maria Cebotari și Gustav Diessl, Ros Verlag Viena
Pe 27 septembrie 1947, Maria Cebotari interpretează Donna Anna cu Richard Tauber partener la Viena, în ultima apariție scenică înaintea extirpării unui plămân afectat de cancer. Pe 20 martie 1948, soțul ei Gustav Diessl moare în urma unui atac de cord. Deși are dureri îngrozitoare, continuă să cânte, iar pe 31 martie 1949 se prăbușește în timpul spectacolului cu Studentul cerșetor de Karl Millöcker la Viena. În timpul operației chirurgicale din 4 aprilie medicii îi descoperă metastaze la ficat și pancreas. A murit pe 9 iunie 1949 la Viena. Înmormântarea ei, la care au participat mii de oameni, a fost „una dintre cele mai impunătoare demonstrații de dragoste și onoare pe care le-a primit vreodată orice artist din istoria Vienei“, așa cum nota „Der Spiegel“. Cei doi fii ai Mariei Cebotari, cu mezinul Fritz-Gustav în vârstă de doar doi ani și jumătate, au fost adoptați de familia marelui pianist britanic Sir Clifford Curzon.
Maria Cebotari a fost, în cuvintele tenorului Beniamino Gigli, una dintre cele mai mari voci feminine ale tuturor timpului. Ea rămâne și astăzi, în epoca orgolioaselor dive de carton, una dintre cele mai mari soprane ale tuturor timpurilor, o fabuloasă Marie româncă între Mariile lumii.