Mai întâi l-am cunoscut pe Ovidiu Mihăiță. M-a invitat într-un garaj și n-am rezistat propunerii. Amenajase o săliță mignonă într-o curte unde exista dependința asta casnică și făcuse acolo prima producție a companiei: Paricidul de Ion Sava, cu Maria Gornic. O păpușăreasă cu experiență și drag de meseria asta complexă, care presupune și talent cu carul, și modestia de a transfera unei marionete profilul tău actoricesc, de a rămâne în plan secund în favoarea personajului construit din lemn, burete, pânză, papier maché, latex, fibră de sticlă etc. și animat cu ajutorul unor fire ori tije.
Îmi amintesc perfect banca pe care am șezut, cu ochii lipiți de mica scenă unde textul avangardist al lui Ion Sava ieșea din pagină și prindea contururi reale. „Marioneta este prin definiție o scandalagioaică pe care, asemeni bufonului, nimeni nu se poate supăra. Când oamenii râd de marionete, marionetele râd de toată lumea“. Auăleu dixit.
Erau, atunci, AUĂLEU, „teatru de garaj și curte“, apoi am văzut Stăteam întinși pe pat de Daniil Harms, cu Ovidiu Mihăiță și Christine Cizmaș care acționau (echivalentul lor terminologic pentru distribuție, a juca, actorie) înscenat (pus în scenă, regizat) de Ovidiu, apoi toate celelalte producții ale lor, fiecare neobișnuită în felul ei. Miorița însoțită sonor de muzică rock; Spălătorul de creier de Matei Vișniec, pentru că „nu mai șoptim, dar încă vorbim cu gura întredeschisă. Multe voci mici fac totuși o tăcere mare. Să vină vindecarea noastră doar atunci când vom fi răgușiți?“; Ubu Rege; Casa din copac; O noapte furtunoasă; Poveste din cetatea lucrurilor care nu există; Ferma; Circus Mundi; HUOOOOOO!.
Toate sunt produse pe speze proprii
Ah, celebrul HUOOOOO!!! Care ne-a dus, pe mine și Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr pe care-l curatoriez, în prime time național! Căci, jucându-se în aer liber la Iași, a supărat doi jandarmi care au vrut să-i amendeze pe actori, au venit la teatru, poveste lungă și cunoscută, care s-a viralizat și-a făcut înconjurul țării. Și o binevenită promovare, căci, din păcate, în RO teatrul și evenimentele lui fac rating numai când le e asociat un scandal.
Firescul, normalitatea, lipsa de ifose, de scrobeală artificială i-a definit întotdeauna, căci „la AUĂLEU se vine lejer, în haine de stradă, pentru că nimeni nu etalează nimic nimănui“. Nici o producție de-a lor n-a fost subvenționată, toate sunt produse pe speze proprii, din încasări pe bilete.
Ce-mi place la artiștii ăștia e autenticitatea. Sunt creatori adevărați, netrucați, neprefăcuți, joacă teatru, dar o fac natural, organic. Sunt originali, mereu proaspeți, se reinventează cu fiecare nou proiect. „Durea-v-ar palmele“ e urarea lor pentru spectatori. Are efect de bumerang, însă exact așa stau lucrurile! AUĂLEU nu e numai un teatru, e o stare de spirit, e o comunitate.
Au trecut prin multe în acești 18 ani, cea mai recentă e încercarea absurdă a vecinului lor, Ștefan Popa Popas, da, caricaturistul, care a solicitat în instanță nici mai mult nici mai puțin decât închiderea teatrului de la „Scârț loc lejer“, unde s-au mutat între timp. Pe motiv că tulbură liniștea publică. A chemat de nenumărate ori echipaje de poliție locală, ultima oară prin februarie, care au dat buzna în timpul unei reprezentații cu O noapte furtunoasă și, deși au văzut că e un spectacol, le-au aplicat amendă! Cu câteva zile înainte de aniversarea asta, instanța a decis în favoarea AUĂLEU. Mai există și dreptate pe lume.
Nu poți merge la un party cu mâna goală
Am fost la petrecerea de majorat a AUĂLEU. „Hai, Oltița, c-am făcut prăjituri!“, mi-a zis Ovidiu, care a fost actor și la stat, a lucrat roluri faine cu regizori importanți, numai că a decis că independența i se potrivește mai bine. Ca o „criticăreasă“ ce mă aflu, împreună cu Daniela Șilindean le-am luat ceva în stilul lor, o sticlă de vin Ciù Ciù gotica superiore, că nu poți merge la un party cu mâna goală.
Nici că se putea ceva mai potrivit, o să vedeți imediat de ce. Intrăm și Ionuț Pârvulescu zice: „Bine c-ați venit, că avem control de la Pompieri“. Pontos cum îl știu, replic: „Măi, tu glumești!“. „Haideți să v-arăt!“ Și dau cu ochii de Christine adâncită în dosare cu acte și doi ofițeri de la IGSU, senini, amabili. Io, un zâmbet toată, ei „Sunteți singura care nu-i crispată!“. Ovidiu le zice „Dac-ați vedea ce filmări am cu Oltița…“. Nu sună prea bine, îi zic „Taci, Ovidiu, o să creadă că cine știe ce filme deocheate am făcut“, toată lumea râde, el se referea desigur la faza cu jandarmii din FITPTI 2017.
Îndemnat de gazde, unul dintre agenți ia o negresă (prăjitura) iar mie îmi trece prin cap să o țin în registrul anecdotic și să spun „luați, luați, că-s bune, îs cu hașiș“, dar îmi înghit vorbele la timp, ca să nu-i calce și ăia de la Antidrog, Că Garda Forestieră i-a controlat, Poliția Criminalistică, de asemenea, la sesizările vecinului procesoman. O legislație care nu prevede consecințe și pentru genul acesta de pârâcioși în formă calificată nu e o legislație completă!
În concluzie, aniversarea de 18 ani de la AUĂLEU a fost memorabilă. Am glumit, am râs, am povestit, am pus de niște proiecte viitoare! De urgență!