Celebra piesă muzicală clasică încă agită apele la aproape un secol de la crearea ei.
Pentru a descrie complicata afacere judiciară având în centru Boléro-ul lui Maurice Ravel, presa franceză a apelat constant la termeni precum „vodevil“, „foileton“ sau „rocambolesc“ fără urmă de exagerare totuși, fiindcă întreaga poveste, întinsă de-a lungul a câteva decenii, are aproape toate ingredientele unui thriller: o comoară în drepturi de autor, procese, divorțuri și căsătorii, bani ascunși în paradisuri fiscale.
La aproape un secol de când a fost compus, Boléro rămâne o poveste de actualitate, și nu numai, pentru că mai nou face subiectul unui nou film de ficțiune lansat în Franța în această primăvară. La finalul lui iunie, un tribunal francez a decis că Boléro, una dintre cele mai cunoscute lucrări de muzică clasică din lume, a fost scrisă doar de Maurice Ravel, într-un verdict dat unui caz cu mari interese financiare, dar care ar fi putut scoate lucrarea din domeniul public. Miza acestui proces inedit? O avere.
Ravel a interpretat pentru prima dată Boléro în 1928, la Opera din Paris, și piesa a avut parte de un uriaș succes. Povestea juridică a debutat 10 ani mai târziu, odată cu moartea compozitorului. Cum Ravel nu a avut copii, fratele său Édouard moștenește totul. În 1954, Édouard și soția sa sunt victimele unui accident de mașină, iar asta îi duce în situația de a apela, pentru ajutor, la un cuplu care va juca un rol important în ceea ce va urma. Jeanne Taverne, fabricantă de nasturi, dar și vânzătoare de canari și sticleți, devine infirmiera și maseuza cuplului. Soțul ei, Alexandre, fost miner și frizer, devine șoferul lor.
La moartea lui Édouard, în aprilie 1960, Jeanne Taverne moștenește drepturile de autor și bunurile lui Maurice Ravel, cu excepția imobilului Belvédère, casa din Montfort-l’Amaury, acolo unde compozitorul a trăit în ultimii șaisprezece ani de viață, donată pentru a deveni muzeu. Primul proces este intentat, în epocă, de doi veri îndepărtați ai lui Maurice Ravel, care vor să pună mâna pe moștenire. Procesul durează 10 ani, vreme în care veniturile generate de muzica compozitorului sunt blocate de Société des auteurs, compositeurs et éditeurs de musique (Sacem), organismul care gestionează în Franța drepturile de autor. Soții Taverne câștigă procesul, iar veniturile înghețate ajung la suma de 36 de milioane de franci.
În acest moment intră în scenă un personaj enigmatic, scos la lumină de o investigație a revistei „Le Point“, din anul 2000: Jean-Jacques Lemoine. Fost director juridic al Sacem, semnatar pentru organizație în 1941 al actului de spoliere a drepturilor de autor „evreiești“, el devine în 1969 avocat și consilier al lui Alexandre Taverne. După un alt proces cu editura Durant, deținătoare a catalogului lui Maurice Ravel, în urma căruia va câștiga dreptul de a împărți 50/ 50 veniturile din muzica artistului, Jean-Jacques Lemoine pune în aplicare un sistem de „optimizare fiscală“ în numeroase paradisuri fiscale, schemă dezvăluită abia de investigația „Le Point“ și ale cărei ramificații au fost cunoscute abia la dezvăluirile „Paradise Papers“.
Despre câți bani este vorba? Nu se știe cu siguranță. „Le Point“ vorbea în 2000 de o sumă între 10 și 15 milioane de franci pe an. În 2016, „Le Figaro“ menționa un milion de euro pe an. „Cifrele sunt confidențiale, dar Boléro a fost unul dintre marile succese ale muzicii clasice și, prin urmare, a generat drepturi de autor considerabile, dar mult mai puține în ultimii ani“, explică pentru „Le Point“ David El Sayegh, director general adjunct al Sacem, întrebat despre această succesiune „inedită pentru o operă atât de emblematică“. În 2024, avocata Sacem, Josée-Anne Bénazéraf, estimează drepturile de autor la o medie de 135.507 euro pe an între 2011 și 2016.
S-ar fi zis că intrarea în domeniul public al piesei Boléro va pune capăt poveștii, dar n-a fost să fie așa. „Și din acest punct de vedere, opera lui Ravel a avut o traiectorie inedită“, explică „Le Point“. „La moartea compozitorului, protecția drepturilor sale de autor era prevăzută pentru cincizeci de ani. O durată la care trebuie adăugată prelungirea celui de-al Doilea Război Mondial, 8 ani și 120 de zile. Apoi, la 3 iulie 1985, este promulgată legea privind drepturile de autor care prelungește durata protecției operelor muzicale la 70 de ani. Intrarea în domeniul public a compoziției Boléro este astfel programată în cele din urmă pentru 1 mai 2016“.
Numai că, răsturnare de situație, pe 2 mai 2016 „Le Figaro“ anunță intrarea în scenă a unor alți moștenitori care cer prelungirea menținerii lucrării Boléro în domeniul privat. Ei sunt descendenții lui Alexandre Benois, pictor și decorator, despre care moștenitorii spun că ar fi fost cocreator al Boléro-ului. Lor li se adaugă moștenitorii lui Ravel (interesați, normal, de acces la potențiale noi venituri) și o nouă saga judiciară debutează. „Boléro a fost imediat după lansare un succes mondial, acești așa-ziși moștenitori ar fi avut suficient timp la dispoziție pentru a revendica partea lor în această creație. Această acțiune în justiție este motivată doar de lăcomie și jignește memoria celor doi protagoniști, în special a lui Ravel“, a comentat David El Sayegh.
Vineri, 28 iunie, tribunalul din Nanterre a decis respingerea pretențiilor moștenitorilor lui Maurice Ravel și ai decoratorului rus Alexandre Benois, opera „rămâne prin urmare în domeniul public“. „Cel puțin pentru moment“, comentează „Le Point“.