Despre Miecyszlaw Horszowski, nascut in 1892, istoria a retinut ca a fost pianistul cu cea mai indelungata cariera de concert. In paralel cu volumul pe care vi-l semnalez, compania Medici Arts a publicat ultimul sau recital in Anglia, la Wigmore Hall, dat la virsta de 99 de ani. Artistul disparea doi ani mai tirziu, o luna inainte de a fi implinit 101 ani. „Niciodata in viata mea nu am ascultat o calitate a sunetului care sa fi facut ocolul salii si sa ajunga apoi la mine; a fost ca si cum as fi ascultat un soi de inregistrare magica, quadrofonica” – isi amintea Radu Lupu primul concert ascultat la Festivalul de la Aldeburgh in 1983. Si tot el nota: „Era ceva de o incredibila complexitate, dar redat in felul cel mai simplu si mai uman. A avut un simt al ritmului comparabil cu bataile inimii”.
Miecio, cum avea sa fie cunoscut intre cei apropiati, si-a inceput studiul in casa parinteasca de la Lwow, sub indrumarea mamei lui, ea insasi pianista si eleva a unui profesor ce studiase cu Chopin. La virsta de opt ani, Janina Roza Horszowska isi aducea copilul-minune la Viena, unde avea sa fie acceptat intre elevii celebrului profesor Theodor Leschetizky. Acesta era elevul lui Carl Czerny, la rindul sau elev al lui Beethoven. Din acel moment, de la 19 ianuarie 1900 si pina la 30 decembrie 1904, Roza Horszowka avea sa-i scrie aproape zilnic sotului ei despre atmosfera vieneza, lectiile profesorului si progresele lui Miecio. La data sosirii acestuia la Viena, profesorul avea in jur de 100 de elevi, dar numai Mark Hambourg, Bertha Jahn si Horszowski aveau cinstea sa se bucure de favorurile sale si sa ia lectii de trei ori pe luna direct cu el. Ulterior, Horszowski devenea unul din elevii preferati ai profesorului si primea lectii de doua ori pe saptamina.
Scrisorile dau numeroase detalii despre repertoriul pe care Leschetizky l-a impus treptat elevului sau, despre lectiile private, cele in clasa la care participau si alti elevi si seratele organizate in salonul sau. „In cursul seratelor cinta doar cei mai buni studenti deoarece la ele asista intotdeauna cineva important si Leschetizky vrea sa-l impresioneze”, scria Roza sotului ei. Miecio se pregatea zilnic cintind patru ore la pian, o alta ora la vioara, luind in paralel lectii de compozitie si contrapunct si studiind patru limbi straine. Admirabila sa mama il indruma in paralel cu multa inteligenta si optimism si arareori isi iese din fire ca atunci cind un pachet de note este ratacit de posta austriaca: „Miecio este atit de afectat incit nu mai vrea sa manince si refuza sa cinte. Iar eu sint atit de necajita ca nu am rabdarea sa-l invat. Viena si aceasta muzica imi ajung pina peste cap. Daca nu l-as fi incurajat, Miecio nu ar fi cintat niciodata si ar fi fost fericit fara muzica. In toamna vreau sa-l inscriu la scoala fiindca vreau sa fie bine educat si sa vorbeasca asa cum trebuie”. Momentele de deznadejde sint insa rarissime, iar Roza Horszowska se bucura si relateaza zilnic despre progresele fiului ca si despre alti copii minune ai vremii, intre care violonistul Bronislaw Huberman, care cintase la Abbazia acompaniat de Carmen Sylva, regina Romaniei sau pianistul Raoul Koczalski.
In 1902, profesorul o anunta ca in decurs de doi ani ii va permite lui Miecio sa cinte in concert cu Filarmonica din Viena. „S-ar putea – comenteaza Roza – daca Hellmesberger ramine, dar este improbabil daca se intoarce Mahler, fiindca el foloseste numai solistii de frunte din Europa.” Intre timp, Miecio cinta in fata lui Edouard Colonne pe care il impresioneaza atit de mult incit se vorbeste de un concert la Paris si in fata pianistului si dirijorului Vasili Safonov, el insusi fost elev al lui Leschetizky si care il invita sa concerteze la Moscova.
In statiunea balneara Ischl, Leschetizky era vizitat in toamna lui 1902 si de doctorul familiei regale din Romania, Teodorini, care-i promitea sa-l introduca la curte, in Bucuresti. Dar abia in 1904, profesorul ii acorda increderea de a cinta in concerte si scrisorile enumera primele succese ale lui Horszowski la Viena, Berlin, Hamburg si alte orase germane. O lunga cariera demara cu brio.
*Miecio. Letters and postcards of Janina Roza Horszowka 1900-1904.
Edited by Bice Horszowski Costa. Erga Edizioni, 2008. 147 p. si ill.