Cu aproape doua luni inainte de moarte, Ioan Lacusta a trecut pe la redactie, pentru prima oara dupa externarea din spital, nu pentru a sta pur si simplu de vorba, asa cum facea inainte, ci pentru a-mi da manuscrisul ultimului sau roman. Era vorba despre, asa cum imi anuntase atunci cind Luminare a vazut lumina tiparului, primul lui roman adevarat. Credea cu tarie ca, incepind cu aceasta carte pe care tocmai ati citit-o, debuteaza adevarata sa cariera de prozator. Lucrul acesta spune foarte multe despre modestia unui scriitor cu zeci de ani de experienta, un scriitor total nefrustrat, ba chiar indiferent pina la cinism in relatia sa cu breasla sau cu asa-zisa critica de intimpinare. »»» citeste