Stiu ca s-ar putea sa comit un delict de opinie partizana. Nu mi-e jena. N-am crescut insa cu trupa, nu fac parte dintre fanii care o urmaresc pina in pinzele albe si frunzele verzi ce decoreaza coperta lui Exciter. Am prins gustul ascultarii Depeche Mode abia cind au inceput sa re-editeze albumele in format DTS & Dolby 5.1. Pina atunci facusem doar figuratie, ca unul ce tine sa fie la curent cu noutatile. Daca exprima ceva ce atinge sensibilitatea umana, si nu numai eu cred ca reusesc asta, Depeche Mode o enunta fara parada de filosofie sau abtibilduri, in ciuda faptului ca au fost categorisiti printre cele mai comerciale trupe din showbiz. Am studiat cu atentie materialele aditionale, filmate in timpul inregistrarii si editate in recentul box-set Sounds of The Universe. Totul pare o munca de rutina, un fel de sedinta de creatie, in care ideile apar din discutii amicale, nu din contradictii aparent ireconciliabile, cum se intimpla intre cei de la Metallica. De unde senzatia ca tipii fac muzica la fel cum ar face o jucarie, o salata, o prajitura sau o reclama de plasat unei retele mass-media. Iar cind bifeaza punctul din program ce prevede aparitia la televiziune, adopta (mai ales la Gahan se vede) un formalism dat tocmai de indelunga obisnuinta cu aceste mijloace de comunicare. Schematism? Banalizare? Artificial?
S-ar putea spune si asa. Dar e numai o – alta – eticheta. Dedesubt se vad profesionistii. Oameni dedicati unui domeniu, fie muzical, fie tehnic sau medical, care, constienti ca nu se poate, inteleg sa-si cheltuiasca totusi fortele pentru obtinerea unui produs perfect. Fara dubiu, cei trei englezi care provoaca universul au talentul de a mima lejeritatea muncii lor si pot juca dezinvoltura. Daca muzica incinta, conteaza cum au reusit s-o inregistreze? Ca-n medicina – cind pacientul a scapat viu de pe masa de operatie, chirurgul nu poate fi acuzat ca a folosit metode traditionale!
Asa par sa procedeze Gore, Gahan & Fletcher (si restul echipei, bine motivata de realizarea precedentului album – Play the Angel). Ei revin la starea tehnica de-acum 25 de ani, Gore chiar cumpara de pe e-bay niste sintetizatoare analoge, de felul celor folosite in 1984, cind lucrau, la Berlin, Some Great Rewards. Piesele pastreaza cite ceva din parfumul epocii ‘80, ici un arpegiu de claviaturi, dincolo o inflexiune vocala sau trei note de bas… Sintem in plina criza, facem economie pina si de inspiratie creativa? Scuturind de praf instrumentele vechi, muzicienii reconditioneaza, in felul lor, dorinta eterna a fiecarui artist: de-a fi pururi tinar & ferice…
Sint convins ca albumul va e deja cunoscut si aveti opinia formata. N-am sa pretind ca mi-a deschis usi nebanuite. Doar m-a trimis in hagialic!