La 22.39 era deschisa doar farmacia Sf. Parascheva din Piata Unirii. Inainte sa-mi raspunda la intrebare, farmacista a tinut sa precizeze ca acest medicament “nu se elibereaza fara reteta”. Am aflat in cele din urma ca o cutie de prozac contine 28 de pastile. Mod de administrare: o capsula pe zi, timp de 10-14 zile, in functie de recomandarea medicului.
Cum ar fi insa un tratament cu 101 pastile de prozac, 101 pastile pentru bucurie, pastile “facute din mici intimplari, din intimplari cu feluriti oameni, din gesturi, vorbe, taceri”, pastile care “insenineaza”, “dezmortesc”, “intremeaza”, o adevarata reteta a bucuriei. Medicamentul Adrianei Babeti, ca orice alt medicament, are insa si contraindicatii: “Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi simptome”. Orice reactie adversa impune intreruperea tratamentului. Cele 101 pastile pentru bucurie sint rupte din viata, povestesc lucruri marunte, lucruri pe care in viata de zi cu zi, de cele mai multe ori, le trecem cu vederea, dar care in cartea Adrianei Babeti capata o importanta deosebita: “Asta as incerca: sa va arat cit de frumoasa e lumea pe care o descopar prin telescoapele mele, atintite nu spre ceruri ‘nalte, ci scormonind cu luare-aminte jur-imprejur, aici pe pamint”. Ceea ce place cel mai mult la Adriana Babeti este tocmai aceasta modalitate de a aborda realitatea intr-un fel in care o face sa para poetica.
Meseria de scriitor
Printre aceste pastile de proza, de-a lungul intregii carti, trece gindul unui roman, un roman pentru care “n-am nici talent”, un “zadarnic vis”, un roman pe care “nu-l pot incepe”. Cit despre meseria de scriitor, raspunsul dat doamnei Aurica – curioasa sa afle ce produc “concret” oamenii “care toata ziua lucreaza cu capu’” – este mai mult decit convingator: “Ca sa scriu citeva mii de pagini despre care nu pot sa spun ca sint bune sau proaste, ci doar ca exista, am folosit 80 de creioane negre, 15 ascutatori, 12 gume de sters, 460 de pixuri, doua masini de scris, 65 de panglici negre, 13 rosii, vreo 200 de indigouri si, desigur, mii de coli albe, dar si 36 de caiete dictando, plus 16 studentesti, 3 calculatoare si 2 imprimante. Am schimbat in tot acest timp 4 birouri, 5 scaune si m-am luminat cu 10 lampi, 3 veioze si 550 de becuri…”. Lista continua, de data aceasta cu toate renuntarile si sacrificiile pe care le cere literatura: “De la atita citit si scris am ajuns la minus 22 dioptrii si am facut glaucom. Din cauza statului pe scaun m-am ales cu o discopatie lombara. Din toate nelinistile pe care ti le pot da scrisul si cititul m-am captusit cu hipertensiune si cardopatie ischemica, plus citeva nevroze mici. Asa ca am folosit 15 perechi de ochelari, 68 de sticlute cu betoptic si 2,5 kg de pastile”. Aceasta aparent banala enumerare, complet lipsita de patetism, reprezinta de fapt o definitie, as indrazni sa spun completa, a meseriei de scriitor.
Adriana Babeti, Prozac. 101 pastile pentru bucurie,
colectia “Ego-Grafii”,
Editura Polirom, 2009, 27.95 lei