In conceptia calinesciana “basmul este un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala”. Intrucit cauta sa cuprinda intreaga realitate umana, basmul a fost adesea asemanat cu romanul, fie ca vorbim de un roman de initiere – un bildungsroman –, un roman social sau unul de aventuri.
La noi, Eminescu si Creanga au incercat constructia unei mitologii romanesti in imagini traditionale prin localizarea fantasticului: monstrii simpatici se incaiera, intr-o gilceava circotasa, precum gliganii humulesteni, iar Fat-Frumosul lui Eminescu strabate spatiile romanesti in ipostaza pastoreasca, cu fluier la briu. Basmul este purtator al unui mesaj mitic si, totodata, al unui mesaj liric. In ciuda faptului ca cei mai multi critici l-au apropiat mai mult de roman, basmul se afla intr-o permanenta relatie si cu poezia. Basmul Printesei Repede-Repede, scris la patru miini de Emil Brumaru si Vernonica D. Niculescu, este cea mai buna dovada in acest sens.
O combinatie fericita intre versuri si proza
Din Frantia, tarimul unde oamenii traiesc intr-un ritm ametitor si intr-o continua veselie, si unde animalele pedaleaza neobosite pe bicicleta, Pitic Bun pleaca spre castelul Printesei Repede-Repede, in Lentmania, tara unde pestii dau din aripioare o data la un an, timpul sta in loc, iar pasarile cinta cele mai lente melodii. Asa incepe Basmul Printesei Repede-Repede, o poveste incintatoare, cu zmei, printese, ciupercuti si povestuci, cu Dealuri ale Dorului, ale Dragostei, ale Rodului si ale Rabdarii. Textul este o combinatie fericita intre versurile lui Emil Brumaru si proza Veronicai D. Niculescu. Astfel, chiar din inceputul cartii ne sint oferite si doua variante de lectura. Poemul lui Emil Brumaru, care deschide basmul Printesei, spune “repede-repede”, in treizeci si sase de versuri, intreaga poveste: “Pentru cei care insa, ca si in cazul locuitorilor din Lentmania, timpul poate sta-n loc, iar nerabdarea poate fi tinuta-n friu fara ca acest lucru sa fie o povara, povestea se intinde, precum pinza ce-nconjoara baldachinul printesei, in falduri largi si de minunatii pline”. Diferenta dintre poezie si proza, asa cum spune si Emil Brumaru, tine de viteza: “Proza-ti permite luxul, ceremonialul lentorii nostalgic ondulate, al aminarii descrise minutios… Poezia are scurtcircuite rapide”. Basmul Printesei Repede-Repede imbina armonios poezia si proza. Cei doi autori reusesc cu succes sa puna cap la cap cele doua genuri si sa monteze un intreg omogen, compact, din care nu poti scoate nici un vers si nici o fraza.
Pe coperta intii ni se anunta, poate din grija editorului, “un basm pentru adulti” care, pe linga foarte multa poezie, ne ofera imagini de o plastica senzualitate marca Emil Brumaru: “Eu sint printesa ta cu coapse albe/ Si intre ele-ascund comori de vis/ Si port la git topazele in salbe/ Lin clatinate peste flori flaminde,/ Anume sa-si desfaca miezul dulce,/ Si-astept de secoli, cald sa mi se culce/ Acel ce-n asternuturi doar un gind e!/ Am scorburi si izvoare moi de miere/ Ce-o sa te-mbete dis-de-dimineata,/ Piticule, de-o tainica placere”. Dincolo de aceste imagini, cititorul va descoperi un limbaj original, poetic si seducator.
Emil Brumaru, Veronica D. Niculescu,
Basmul Printesei Repede-Repede,
Editura Polirom, 44.95 lei