Daca va referiti la acel soi de vis colectiv al popoarelor – un vis nefiind altceva decit un proiect neindeajuns de conturat –, sint sigur ca, la un moment dat, visul n-a mai existat. Poporul roman, colectiv vorbind, a ajuns la stadiul imaginat de Eminescu, “cind la ziua cea de miine abia cuget’un sarac”.
Dar fiecare roman luat individual a ramas un visator, fiindca omul este, asa cum spun anumiti psihanalisti eretici, “o masina doritoare”. Este despre ce trateaza si cartea mea, faptul ca acele momente grele pentru natiune au putut fi pentru indivizi si momente de fericire, nu numai pentru ca aveau putinta sa se manifeste ca oameni liberi – fara opresiune nu exista libertate –, dar si pentru ca ramineau “masini doritoare”, cum spun Deleuze si Guattari in Anti-Oedipe. Nimic mai gresit decit sa ne inchipuim acel vremuri drept cele ale unei nefericiri monotone; ele amestecau frica cu placerea de-a te bucura de ce era interzis, supunerea cu revolta.
Este Exercitiul de sinceritate un soi de spovedanie?
Da, este un soi de spovedanie laica. M-am saturat de micii lasi care se dau drept victime, pentru ca toti, cu exceptia unor sfinti, laici sau religiosi, am comis mici lasitati, am profitat de sistem in mai mica sau mai mare masura. Nu mai suport viziunea cvasi-maniheista a unei armate de victime in fata unor centurii de calai. Cartea mea ar trebui sa trezeasca vocatia “spovedaniei”. Dar nu-mi fac mari iluzii, societatea noastra e cufundata in cinism. “Totul e cufundat in fariseism”, spune Pasternak.
Amintiti de citeva ori in Exercitiu… de familie, de parinti, dar si de “urmele materiale ale memoriei”. Cum v-a influentat mostenirea tatalui?
Despre familia mea nu vreau sa vorbesc, fiindca pregatesc o carte cu acest subiect. “Urmele materiale ale memoriei” sint tot felul de mobile, de bibelouri, de carti, felinarul din colt, cutare urma de pe trotuar, cutare cersetor, un intreg decor care leaga prezentul de trecut. In ce ma priveste, a pleca definitiv din tara, asa cum presupunea exilul, era a te desparti de aceste urme materiale si am observat ce obstacol in calea hotaririi de-a pleca il constituiau ele. Nu cred ca este nevoie sa fii conservator prin temperament, “Fiecare fiinta persista in ceea ce este”, a spus un filosof. Si “a fi” contine si un pic de “a avea”, fiindca “a avea” face parte din memoria, adica din fiinta noastra.