Ca fiu al raionului Medgidia, cum se numea orasul cu acest nume in copilaria mea, va spun ca aceasta carte nu e o monografie, dar ca scriitor ma vad silit sa recunosc ca nu e decit partial o fictiune. E, adica, orasul de apoi, prin care inteleg o lume care a fost – si din care Medgidia a facut parte – si ceea ce a mai ramas din orasul si din lumea de atunci. Cind am scris prima povestire din cele 103 ale cartii, mi-am dat seama ca voi lasa deoparte toate celelalte proiecte literare ale mele de dragul acestei lumi dinainte care avea toate sansele sa se piarda.
Fiindca disparitia ei a fost programata si a reusit 99%, nu numai in Medgidia, ci in majoritatea oraselor mici in care oamenii din lumea veche “au fost disparuti”, bagati in puscarii sau, pur si simplu, metamorfozati in infractori de drept comun, pentru a fi lichidati moralmente. Pentru mine, cartea asta nu e monografia unui oras, ci reconstituirea unei lumi care altfel s-ar fi pierdut.
Intr-un dialog de pe blogul lui Istodor, despre Medgidia…, spuneti la un moment dat ca “exista un adevar al fictiunii, singurul care ma intereseaza in acest caz”. Va intreb daca acest adevar al fictiunii este de fapt “adevarul minciunilor”, in sensul dat de Mario Vargas Llosa?
60% da, restul pina la o suta, nu. Daca as fi scris un roman de fictiune, pur si simplu, nu acest amestec de ceea ce s-a intimplat si de ceea ce s-ar fi putut petrece, in verosimilitatea anilor patruzeci, oferta mea, cu Medgidia, orasul de apoi, ar fi ramas in zona de adevar al minciunilor. Or, aici eu sint, pina la un punct, povestitorul unor intimplari care au avut loc, cele mai multe, iar de la acel punct incolo, intru in adevarul fictiunii despre care ii vorbeam lui Eugen Istodor. Am preferat ca intregul cartii sa fie considerat fictional pentru a-i calma pe cei care m-au invinuit, telefonic sau pe e-mail, ca as fi comis atentate la memoria rudelor lor si pe cei care m-au acuzat ca as produce daune greu de evaluat imaginii orasului Medgidia.
Ce mai pastram din Romania “de apoi” si ce amintiri vor ramine despre Romania “de acum”?
Romania de acum depinde in mult mai mare masura de Romania de apoi decit vor sa ne convinga cei care ne sfatuiesc sa privim in viitor fara sa ne mai uitam la varianta de trecut care produce viitorul. In Romania de apoi existau o speranta extraordinara in viitor si o demnitate a sperantei pe care ar trebui s-o regasim. In Romania de acum ne pregatim un viitor lipsit de perspectiva, un viitor fuserit, ca si prezentul, care pare mai mult un ieri, alaltaieri, decit o punte intre ceea ce a fost si ceea ce speram ca va fi. Daca nu vom accepta ca ziua de miine a inceput cu cel putin citeva zile in urma vom continua sa ne uitam buimaci unii la altii si sa ne inchipuim ca ne vom intilni la plesneala cu ziua care urmeaza. Incit poimiine s-ar putea sa nu avem amintiri despre azi, ci doar impresia ca ne retraim intr-un prezent perpetuu.