Da da, mi-ar raspunde dl. contabil, altfel n-ar fi cerut si interzicerea volumului. Desigur, in Belgia nimeni nu l-a bagat in seama. Ar fi fost si culmea, doar la 30 km de Bruxelles exista faimosul muzeu Herge, iar Tintin e la fel de belgian ca Brel si Magritte. “Si-au aparat simbolul national”, a spus avocatul lui Bienvenu, care a mutat deja procesul in Franta, amenintind ca va merge pina la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, daca e cazul. Intre timp, Comisia pentru Egalitate Rasiala din Marea Britanie a cerut acum trei ani interzicerea aceleiasi benzi, obligindu-i pe librari s-o mute la raftul de adulti si sa-i puna o banderola rosie care avertizeaza asupra continutului cu potential ofensator (rezultatul: pe Amazon, vinzarile au explodat si Tintin a ajuns de pe locul 4.343 pe locul 5). Iar daca sinteti din Brooklyn si vreti sa cititi Tintin in Congo, trebuie sa va faceti programare. Volumul a fost mutat intr-o rezerva speciala, in urma unei plingeri din partea unui cititor.
Care e totusi vina lui Tintin? Pe la mijlocul benzii, o localnica se inclina in fata lui, exclamind: “White man very great. White mister is big juju man”, si, in general, negrii sint cam prostanaci si necivilizati. Se pare ca Herge a regretat mereu tonul usor propagandistic al lui Tintin in Congo, insa el i-a fost dictat de seful sau de-atunci, Wallez, un ins incredintat de nevoia educarii tinerilor belgieni intru colonialism. Cu alte cuvinte, e o banda desenata aparuta in 1931, pe vremea cind Congo inca era colonie belgiana.
Lectura ei ar trebui interzisa tocmai celor care o iau prea in serios si nu stiu s-o citeasca in contextul in care a fost scrisa si desenata. Ma mir ca protectia animalelor nu s-a autosesizat deja, desi Tintin omoara in Congo nu mai putin de 13 antilope si un rinocer, ma mir ca oamenii de stiinta n-au strimbat din nas cind au vazut ca Herge muta in Africa serpii boa (care traiesc numai in America de Sud), dar, mai ales, ma mir ca Enticlopedia n-a protestat din pricina faptului ca, in versiunea originala a aceleiasi benzi, Tintin nu zimbeste nici macar o singura data.