Sa le luam pe rind. Sete e, tehnic vorbind, un horror. Eroul lui e un preot devenit vampir, care se indragosteste de sotia unui prieten, dezvoltind cu aceasta o relatie gen Bonnie si Clyde pina cind mustrarile de constiinta pentru pacatele lui il ajung din urma. E antologica scena in care preotul incepe sa se dedea la perfuziile de singe ale pacientilor din spitale. Filmul are si umor (negru), si frumusete (toate filmele lui Park Chan-wook au o eleganta si o rigoare care le fac memorabile), cochetind nu doar cu horror-ul, dar mai ales cu love story-ul, pentru ca in prim-plan se afla iubirea pasionala dintre preotul devenit vampir si sotia umilita a prietenului sau. Park Chan-wook urmareste, ca intr-o poveste de dragoste patimasa si distructiva, toate “momentele subiectului”, de la conturarea relatiei pina la degradarea si disolutia ei. Astfel ca Sete nu e un simplu horror sau doar un horror, dupa cum nu e doar un film cu vampiri sau doar un love story, ci un film amplu, spectaculos, pasional, care pune semnul de punctuatie corect dintre vampiri si pasiunea amoroasa – elemente care se pot defini reciproc unul prin celalalt.
Spre deosebire de Sete, Iron Man 2 e divertisment si atit, dar un divertisment de calitate. Pentru partea a doua a trilogiei demarate in 2008, Jon Favreau – actor convertit la regie de film, dar care si-a pastrat un rol si pe ecran (in rolul bodyguardului lui Tony Stark, Holly) – a apelat la un scenarist care e si el la baza actor – Justin Theroux. Recomandat de Robert Downey Jr. care fusese coleg de platou cu Theroux la Furtuna tropicala, unde acesta era si coscenarist, Justin Theroux a scris o poveste care e animata chiar daca intriga nu e prea complexa. Replicile suna relaxat, iar actorii sint surprinzator de bine condusi – cum numai un actor stie s-o faca, dupa cum se vede. Cu Mickey Rourke in rol de rus malefic si Scarlett Johansson in cel de agenta secreta sub acoperire, trilogia realizata dupa celebrele benzi desenate si-a imbogatit rezervatia. Filmul are consistenta datorita actorilor si replicilor, nu din pricina situatiilor.
Doar o vorba sa-ti mai spun…
Scrisoare de adio e un film independent ajuns la noi cam tirziu (e din 2008). De fapt, n-ar fi fost o drama daca nu mai ajungea deloc pentru ca e destul de pasabil. Are subiectul, alura, abordarea si toate defectele unui film independent, dar, desi a fost prezentat la Sundance, n-a rupt nimanui gura pe acolo. Wes Bentley (baiatul din American Beauty) interpreteaza rolul unui tinar care-si mascheaza traumele scriind versuri de adio pentru sinucigasi pina cind apare sora unui fost client care nici ea nu e prea stapina pe psihicul ei. Singurul element luminos in acest film deprimant si statut nu din pricina mortii, cit a povestii si a intregului ansamblu e Ray Romano in rolul unui dirijor care isi consuma ratarea compunind muzica “de asteptare” pentru telefon.
Iron Man/Omul de otel 2/Iron Man 2, de Jon Favreau. Cu: Robert Downey Jr., Mickey Rourke, Gwyneth Paltrow. Nerecomandat sub 15 ani. Pe ecrane din 30 aprilie
Scrisoare de adio/The Last Word, de Geoff Haley. Cu Wes Bentley, Winona Ryder, Ray Romano. Pe ecrane din 30 aprilie