Si nici nu-mi vine (din teama de idilism minor banatean) sa vorbesc in “Secretul”… despre bucuria molcoma cu care privesc zilnic, ca un hirciog tihnit, cum se joaca lumina in borcanele pline, insirate pe rafturi la mine in camara, de parca as fi la Rijkmuseum. Dar tot am gasit un strop de carburant care sa ma scoata la liman cu doua bucurii culturale.
Prima a fost, sa recunosc, o mega-bucurie, despre care as vrea sa scriu cit de repede: filmul lui Radu Muntean, Marti, dupa Craciun. Si a doua, o bucurie mai mica, din cu totul alta categorie, mi-a fost servita de anticarul George, care-si are taraba vizavi de redactia “Orizontului”. Ca mai toti anticarii si librarii tineri din Timisoara, a facut o facultate, Dreptul. Stie literatura, filosofie, arta ca un profesionist, are gusturi sigure, isi cunoaste aproape toti clientii, iar micile gesturi pe care i le vad zi de zi imi arata ca e un om bun. Chiar cind fac pe reporterul, se apropie de noi un barbat in virsta, neingrijit, un fel de boschetar, si intreaba ce poezii au mai aparut. George ii prezinta rabdator achizitiile si la sfirsit ii face cadou un volumas de Rilke. Ramin cu gura cascata pina imi spune ca domnul a fost inginer silvic, ca a saracit ingrozitor, dar ca pasiunea pentru poezie nu i-a disparut, asa ca, de cite ori trece, nu-l lasa sa plece cu mina goala.
Il intreb care a fost cel mai ciudat client si imi spune fara sa ezite ca un tip din Iasi, un barbat de pina in 40 de ani, descins dintr-un jeep negru, imbracat normal, fara ghiuluri si alte alea, care a cumparat de citeva milioane literatura si filosofie, de-abia au putut cara cutiile de carton pline cu carti. Avea ochiul format, pentru ca a ales numai autori unu’ si unu’, de la Baudelaire la clasicii rusi si Proust, pe urma din “Romanul secolului XX”, Faulkner si Virgina Woolf cit nu cuprinde, nemaivorbind de filosofie, de la greci la Wittgenstein, ceva de speriat. Si la sfirsit a zis, dar nu ca sa-l jigneasca pe George, ci asa, in gluma, mai, a venit Moldova sa va arate cum se cumpara carti! Vreau sa aflu daca a avut si alti clienti mai deosebiti. Destul de multi, zice George, si-mi insira o multime de straini, fosti timisoreni intorsi in vacanta de te miri unde, care cer niste carti incredibile. Ce carti? Pai, din copilaria lor, adica povestile despre Max si Moritz, Habarnam, Nica fara frica, Fram. Si ar mai fi un domn din Germania care a luat toata seria Dumas. Si o doamna de vreo 80 de ani din Australia care il cauta pe Buratino. Aflu in final ca si eu as intra pe lista ciudatilor, cu achizitiile amazonicesti din ultima vreme, pe care aproape ca n-am curaj sa le dezvalui, de jena studentilor. Si mai aflu ca George mi-a pregatit un cadou pentru cursul de la anul I, Eseu despre Dante al lui Osip Mandelstam. Cum sa nu-i dedic rubrica de saptamina asta?