Emil Brumaru: Tu mereu gasesti cite ceva sa te mai invioreze, acusi o sa fii fetita pe bicicleta, mindra nevoie mare si o sa pleci la plimbare. E bine ca gasesti intruna noutati si sa nu te lasi coplesita de toata mizeria asta din jur.
Eu sint mai greu de urnit, iar dimineata mai ales ma trezesc de parca as avea examen la facultate, cu un sentiment de apasare ce dispare cu prima cafea si apoi parca mai devin ca lumea. Ma simt prea singur si chiar sint, desi m-am invatat asa.
Vreau din tot sufletul sa ma pot mentine cu un tonus ceva mai crescut, sa fiu mai vesel, si sa pot sa iti dau si tie ce am mai bun.
V.D.N.: A venit bicicleta. Am mers! A fost minunat, parcul era gol, zburam pe bicicleta!
Am plecat pe o ploicica, cam trista din cauza asta, speriata ca nu mai gasesc pe nimeni la service si ramin asa, cu bicicleta nefunctionala. A lucrat cam jumatate de ora la ea, a reglat tot ce trebuia. Si intre timp a stat ploaia si m-am dus un pic in parc, e foarte aproape. De fapt, nici n-am mai avut rabdare pina in parc. Pe o straduta laterala, cu case, pe trotuarul lat si nou-nout, m-am cocotat si am mers. Minunata senzatia, n-am mai mers de aproape douazeci de ani, cred. In parc pista lunga si rosie
era absolut goala, ploaia tinuse lumea in case. Asa ca am putut sa merg, cam tremurici la inceput, nu prea drept, apoi mai cu avint, tot mai departe, pina in capatul parcului, spre padurice. Nu m-as mai fi oprit!… Nu se vedea mai nimeni nici in fata, nici in spate, cale de vreun kilometru. Doar vreo doi-trei rataciti dac-am intilnit. Ce senzatie, sa gonesti asa pe linga toate, cind acasa bati pasul pe loc cu orele pe aceeasi pagina!
E.B.: Parca imi scrii din vacanta de vara din timpul scolii! Numai atunci simteam bucuriile astea atit de clare, de adinci, cind faceam ce vroiam si scapasem de toate grijile si puteam citi lungit in pat sau pe malul riului zile intregi, romane de obicei de autori englezi. M-am gindit in ultima vreme mult la acele veri din Curtea de Arges, acolo era raiul meu, desi eram perfect singur, nu cunosteam pe nimeni si umblam cu un volumoi si un covoras pina la Minastire sa citesc intr-o gradina pustie, cu iarba inalta, de cosit, de linga casa regala. Si patul il aveam imens si stam uneori pina pe la 11-12 in el si citeam nestingherit, faceam cam ce voiam eu, iar eu doar sa citesc voiam…
Ma bucur ca ai bicicleta ta, ce poate sa te duca la plimbare cit vezi cu ochii! Eu niciodata nu am avut o bicicleta a mea! Doar o minge de fotbal, daruita de taica-meu, pe care mi-au facut-o ferfenita golanii de pe un maidan, plin de table ascutite, de pe strada Socola. Ce frumoasa si alba era la inceput! Cusuta cu snur intre bucatile anvelopei lucioase. Dormeam cu dinsa! Derbedeii aia, mai mari ca mine, ma bagau in echipa doar daca le dam mingea pentru meci. Altfel trebuiau sa joace cu un bot rotund de crep! Si ce gioarsa scorojita a ajuns pina la urma. Cadavrul unei mingi de fotbal! Mi-a fost rusine sa o mai arat parintilor. Am ascuns-o sub pat… Aici brusc s-a facut foarte cald si parca incepe sa fie si mai gol orasul. In fiecare dimineata fac planuri uriase, dar pina la urma tot cititul ma salveaza, m-am saturat de toate catastrofele de la tv, nu mai pot inghiti atitea.
V.D.N.: Ei, doar ca eu nu sint deloc in vacanta, tocmai, incerc sa ma pacalesc cu mici bucurii ca sa uit ca si anul asta stau lipita de birou si de casa toata vara si inca…
Plimbarea cu bicicleta va fi la ora cind ieseam in mod normal in pauza sa ma plimb, doar ca o sa ies in parc, nu aiurea. N-o sa pot in fiecare zi, mi-e si greu pe scari cu nazdravana Tiffany.
O sa ies vreo ora, apoi iar la tradus. Si ieri am tradus binisor, cu toate agitatiile pe roti… E importanta senzatia asta, ca ma misc, ca in sfirsit ma misc!