Intentia mea initiala nici n-a fost totusi aceea de a scrie aici despre Adrian Paunescu. Ci despre ce s-a intimplat in zilele din urma, mai exact despre o tristete. Moartea vedetei Cenaclului “Flacara” a provocat o mare tristete, e adevarat, pe scara larga. Dincolo de aceasta insa, a existat o tristete care, coplesita de onorurile ce-o impodobeau pe cealalta, poate parea insignifianta. Ea a apartinut unor oameni care, dedicindu-si viata literaturii si intelegind-o ca fenomen unic, cu adevarat artistic, s-au trezit redusi la tacere de un cor urias, sustinut in mod impresionant de toata mass-media si format din oameni care se simt, brusc, iubitori de literatura numai atunci cind au senzatia ca o pot intelege cu adevarat.
Pentru acesti din urma oameni, literatura are o existenta sumara, aparind in fata lor poate o data pe an, poate si mai rar, atunci cind un eveniment cu aspect literar trece de sticla televizorului, ajungind in casele proprii odata cu talk show-urile, in prag de noapte. Si, culmea, atunci totul se transforma in viata respectivilor. In atmosfera serilor lor, cu spatele la o biblioteca in care poti gasi, eventual, carti la pret redus oferite de ziare, niciodata deschise, literatura se naste ca o emotie, se dezvolta ca o necesitate de moment si le explodeaza in constiinte. Iar in momentul exploziei se produce si schimbarea de atitudine. Talk show-ul pe teme pseudo-literare ii impinge la trairi si apoi la idei ferme, la fel cum ar face-o un talk show pe teme politice sau sportive. Oamenii devin “microbisti” ai literaturii. Pentru o seara. Pentru doua. Poate pentru trei…
Cu regretul includerii in context, o sa amintesc ca un astfel de moment a fost Premiul Nobel al Hertei Muller. Se umplusera forumurile de specialisti, iar pentru un traitor adevarat in fenomenul literar, atit de restrins, izbucnirea de interes general ar fi putut parea imbucuratoare. Trecind insa din acest plan general in cel particular, adica citind sau ascultind opiniile “microbistilor” literaturii, umbra de entuziasm ar fi fost inecata in fasa. Pentru ca nu literatura interesa, ci scandalul din jurul ei. Nu despre Herta Muller se discuta, ci despre ceilalti scriitori romani, care, in viziunea “microbistilor”, spumegau de invidie si de ura impotriva. Ei, comentatorii inflacarati, cunosteau fenomenul, rosteau sentinte definitive.
Moartea vedetei Adrian Paunescu a provocat o masa si mai mare de “microbisti”. Brusc, “poezia” a intrat in casele tuturor. S-au recitat, pe sute de mii de voci, versuri. E adevarat, recitatorii s-au chinuit sa le elibereze de muzica, pentru ca pina si in cazul de fata “literatura” li se lipise de memorie prin intermediul unor cinturi folk vechi, iar recitarea fara muzica aferenta trebuie sa fi presupus multe eforturi. Dar s-au recitat. Multimi de oameni au trait, pentru citeva zile, in “fenomenul literar”. Si, daca ai fi discutat cu multi dintre ei, ai fi aflat ca il cunosc in profunzime. Pina la interzicerea oricarei alte idei despre literatura. Adrian Paunescu a devenit esenta poeziei, definitia ei. Literatura s-a asociat pina la imposibilitatea diferentierii cu emblema vedetei trecute in nefiinta. Alti scriitori, alti poeti? Ca de obicei. Niste invidiosi, care l-au urit pe cel decedat pentru “geniul” sau. Iar corul a avut nenumarati corifei. Corifei care, de dupa mese de talk show-uri televizate, au infierat si au ridiculizat orice voce care s-a opus, fie si timid, acestei idei.
La atit de putin timp dupa moartea lui Adrian Paunescu, nu ma simt deloc confortabil sa vorbesc intr-un fel sau altul despre el. Pe acesti “microbisti” ai poeziei insa nu m-am putut abtine sa nu-i remarc. Ei devin specialisti in absolut orice domeniu, atunci cind respectivul domeniu le provoaca o emotie. Dar aceasta specializare de moment nu se pastreaza in limitele bunei-cuviinte. Ea se manifesta prin aroganta, prin dispret, prin punerea pumnului in gura oricarei alte persoane indrazneste sa aiba alte opinii, chiar daca acea persoana e una ce traieste in respectivul domeniu de decenii intregi.
Emotia s-a stins acum. Literatura se poate reaseza, spre a respira liber si a-si linge ranile, in coltul ei modest. “Microbistii” asteapta insa dupa alte colturi spre a-si etala, cu aceeasi energie, cunostintele si, firesc, adevarurile absolute. E un mod de a trai. Si, daca vreti, si o explicatie. Una care merge mult mai departe, spre alte domenii decit literatura. E o explicatie a Romaniei.