Imi aduc aminte ca in momentul cind am inceput sa cunosc lumea scriitoriceasca ieseana, am descoperit acolo o fervoare literara teribila. Cu grupuri si grupuscule, cu antipatii si simpatii, cu veleitari si scriitori de exceptie, dar era o lume care traia literatura intens. Nu-i de mirare: Iasiul e orasul Junimii, locul de care se leaga inceputurile literaturii romane moderne, locul unde au trait si au scris (traiesc si scriu) o multime de mari autori romani. Daca fiecare oras din Romania ar trebui sa-si aleaga o indeletnicire definitorie, pentru Iasi aceasta ar fi neaparat literatura.
Bucurestiul are, desigur, mai multi scriitori (desi majoritatea nu sint bucuresteni), dar nimeni n-ar putea spune ca traieste literar. Iasiul insa da. Iasiul este, cred, orasul cu cel mai mare numar de reviste literare locale, cu exceptia Bucurestiului (care are, oricum, o populatie de zece ori mai mare). Cea mai puternica editura din Romania isi are sediul tot la Iasi, lucru care acum mi se pare foarte logic. Iar in Iasi literatura are greutate pretutindeni. Scriitorii – si intelectualii in general – se bucura de un prestigiu ce se extinde asupra intregii vieti a cetatii. Acolo consiliul local avea la un moment dat o concentratie de scriitori unica in Romania – si vorbesc aici de scriitori autentici, ajunsi acolo gratie prestigiului lor literar. Fenomenul se desfasoara si in sens invers: personalitatile locale cauta sa dobindeasca si laurii nobilei indeletniciri a scrisului. Cit am locuit acolo, am vazut cum fostul primar al orasului, Constantin Simirad, azi presedinte al Consiliului Judetean Iasi, ramas in memoria mea in special ca fondator al defunctului Partid al Moldovenilor, s-a indirjit sa devina membru al Uniunii Scriitorilor si, dupa citeva carti, a izbindit. Diversi consilieri locali publicau (si cred ca mai publica si azi) volume de versuri sau proza. Asta dovedeste iarasi forta literaturii si atractia pe care o exercita ea in Iasi.
Dar Iasiul e un oras literar in intregul lui. Oamenii, cetatenii de rind, isi traiesc si ei viata literar. In crisme de mahala sau in cafenele din centru auzi versuri din Eminescu si asisti la polemici literare nu neaparat erudite, dar infocate, cum in alte orase rareori vezi. Iesenii povestesc precum Creanga ori Sadoveanu si vorbesc in metafore sau parabole. Vorbirea obisnuita, seaca si pragmatica, nu ii satisface. Numai aici poti vedea, lipita pe un stilp din oras, o poezie dedicata unei anume Mihaela, poezie scrisa cu avint de un necunoscut care si-a gasit astfel cea mai potrivita forma de exprimare a preaplinului inimii lui. Tot aici, la o taraba de bilete pentru Teleeurobingo, vezi un anunt scris de mina: “Cumpara taloanele, sa te premieze caprioarele”. Caprioarele, pricepi matale… Intr-un magazin, pe un raft, iti atrage atentia o marca de bors la punga cu sloganul “Cel mai acru si mai acru este borsul lui Burlacu”. Intri intr-un birt amenajat intr-o ghereta de tabla si, in locul clasicului “Nu servim persoane in stare de ebrietate”, pe perete sta scris “Nu servim persoane cu nasul rosu”. Cu nasul rosu, da! Iar pe usa W.C.-ului se citeste avertismentul “Nu servesti, un leu platesti”.
Da, in Iasi se traieste literar. Acolo e buricul literaturii romane. Locul e doldora de povesti, de povestitori si, inevitabil, de scriitori. Poti sa-l ironizezi, dar nu poti sa nu-l indragesti. Altfel, vorba inscrisului de mai sus, platesti.