“Saptamina Wikileaks” pentru Romania a parut sa arunce asupra noastra un noian de “stiri”, care mai de care mai “spectaculoase”, imposibil de dezbatut pe larg pentru ca fiecare dintre acestea era urmata, chiar in timpul dezbaterii uneia, de alta si mai si. Asa-i ca asta e senzatia? Daca spatiul mi-ar permite, le-as lua pe rind, pentru a-mi argumenta afirmatia. Nu am insa la dizpozitie acest spatiu. Asa incit apelez doar la memoria dumneavoastra de scurta durata, provocindu-va sa va amintiti abundenta de titluri-bomba ce-au curs pe scroll, pe crawl (denumiri pretioase, importate pe nestiute pentru a denumi pompos banda scrisa), sa va amintiti chipurile aproape transfigurate ale realizatorilor sau prezentatorilor, tonurile alerte, exclamatiile lor.
Nu tragem linie inca. Cablogramele (alt cuvint introdus in lexicul nostru pe nestiute, dar firesc de parca ar veni din dictionarele stramosilor) curg in continuare. Marile surprize stau sa ne provoace, sa ne uimeasca. Tocmai ca urmare a avalansei mediatice, am prilejul, neapucindu-ma sa prezint nici una dintre “stirile” ce ne traverseaza zilele acestea, sa fac ceea ce anuntam in primul paragraf. Sa scriu adica despre cu totul altceva. Despre o senzatie personala. Despre manipulare, adica. Insa nu despre manipularea noastra, de data asta. Caci pe noi, telespectatorii, am senzatia ca oamenii de televiziune ne-au pierdut inca de la primele exclamatii urmate de “bombe” fisiite pe care ni le-au oferit.
Uluitor este, in aceste zile, sa observi un cerc vicios in care s-a aruncat parca pe negindite mai toata presa, sa observi cit de usor se lasa manipulata de ea insasi. Cred ca traim un moment unic, care ar fi istoric daca n-ar fi, intr-o masura mult mai mare, ridicol. Caci, dupa ce in cele doua decenii de libertate pe care le-am adunat, s-a straduit sa ne manipuleze pe noi, cititorii sau telespectatorii, de vreo saptamina presa a ajuns sa se manipuleze pe ea insasi, atingind apogeul deriziunii in care pare a se cufunda de o bucata de vreme.
Ce sint, la o privire atenta, majoritatea “stirilor” furnizate de Wikileaks? Nicidecum stiri reale, ci birfe. Mai important insa: care e sursa acestor birfe? Sint trei surse de fapt: 1. articole de presa vechi, preluate de functionari de la Ambasada Americii si trimise peste Ocean; 2. ziaristi care, pe linga faptul ca au “soptit” pe la aceeasi Ambasada diverse opinii mai degraba personale, le-au si scris de-a lungul vremii prin presa ori le-au expus pe la televiziuni; 3. oameni politici care, inainte de a-si oferi “scurgerile de informatii” catre americani, le-au oferit, cu aceeasi larghete, si presei romane. Astfel incit avem un numitor comun pentru majoritatea subiectelor “entuziasmante” livrate noua acum de Wikileaks: cu putine exceptii, ele au fost reflectate, mai mult sau mai putin pompos, atragind mai multe sau mai putine reactii, in presa vremii.
Asa ca situatia se reduce la urmatoarea concluzie: astazi, presa descopera cu tonuri sugrumate de emotie sau cu multe semne de exclamatie subiecte prafuite, pe care ea insasi le-a oferit publicului in ultimii ani. Diferenta e ca acum vin grupate. Si tocmai faptul ca sint grupate duce la aceasta automanipulare ridicola, oamenii de presa oferindu-si senzatia ca prezinta “stiri”, cind de fapt readuc pe piata informatii sau birfe expirate. Daca as crede ca exista o actiune coordonata, care ne vizeaza tot pe noi, telespectatorii sau cititorii, daca as crede deci in teoria conspiratiei, as elimina din text cuvintul “ridicol”, pe care l-am tot folosit mai sus. Insa nu e cazul. Priviti-i pe cautatorii prin cablograme, veti descoperi pe chipurile lor ca sint absolut convinsi de importanta traducerilor schioape pe care ni le ofera, veti constata ca sint siguri de “bombele” pe care ni le pregatesc.
Sigur, in fapt aceasta automanipulare a presei nu va aduce nici o schimbare de perspectiva pe viitor. Lucrurile vor ramine la fel de “senzationale”, manipularile ale caror subiecti sintem noi vor continua. Nimic nu se va schimba. Aveam insa nevoie de acest moment de respiro, aveam nevoie de o portie de ris adica. A fost racoritoare. Caci, repet, in toata aceasta nebunie de “informatii”, am puternica impresie ca numai noi, telespectatorii si cititorii, am ramas detasati si, prin urmare, calmi.