Din fericire, am fost la o petrecere aniversara a unei prietene, asa ca acolo au luminat becuri peste becuri, diverse aparate electrocasnice mergeau din plin, iar barbatii urmareau la televizor cum Romania e infrinta de Bosnia in preliminariile Campionatului European de Fotbal. Pina la urma am marcat cumva, asa cum voiam, Ora Pamintului, chiar daca prin procura.
Respect si admir initiativa australienilor si sint convins ca telurile ei ecologiste sint autentice si generoase. Nu cred insa ca o asemenea idee depaseste faza de performance global, de flash mob (sau, daca ma gindesc la sensul cuvintelor, de black mob). Ea va trezi constiinte si va sensibiliza cetatenii la problemele degradarii mediului acolo unde acestia pot fi treziti si sensibilizati. Mai exact, acolo unde ei s-au trezit deja. Pentru ceilalti Ora Pamintului e inutila. Mai mult, in anumite circumstante si in anumite zone de pe glob, ea poate fi chiar contraproductiva. Eu as zice ca exista doua tipuri de atitudine care ameninta in feluri diferite proiectul ecologist: una arunca problema in derizoriu, cealalta intr-o forma de extremism.
Prima este ipocrizia. O sinteza frusta a ei apare intr-un comentariu de cititor la un text pe tema amintita din “Ziar Piatra Neamt”: “Iata ca vine iar Ora Pamintului, supranumita Ora Prostiei. Dupa cum suna estimarile, 1 miliard de prosti din lumea intreaga o ssic!t sa tipe timp de o ora grija lor netarmurita pentru Terra si toate posturile de televiziune vor reda intocmai ipocrizia lor. Dupa ce se vor scurge cele 60 de minute, vor tura motoarele, vor aprinde farurile si se vor reintoarce fericiti la viata lor in care consuma mii de megawati”.
(In paranteza fie spus, tot aici am gasit si un comentariu foarte autohton, nu foarte civic, dar plin de umor. E un raspuns la titlul articolului, Vei stinge si tu lumina pe 26 martie?, si ar fi pacat sa nu-l redau: “Nu sting nic’. Am facut economie cacalau pe vremea lui Ceausescu. S-o stinga americanii”. Si, ce-i drept – cum tot pomeneam de constiinta civica –, ei o cam sting.)
Ipocrizia inseamna aici multe lucruri. Ipocrizie inseamna, de exemplu, sa iei parte la Ora Pamintului, dar sa mergi zilnic cu masina la serviciu. Un ecologist autentic nici nu ar trebui sa aiba o masina cu combustie interna, care polueaza atmosfera si ciuruie stratul de ozon. Eventual, isi poate cumpara o masina electrica. Masinile cu consum redus, cele care respecta nu stiu ce norme de poluare Euro sau automobilele hibrid sint doar forme, mai mici sau mai mari, de ipocrizie ecologica.
Tot ipocrizie este si decizia unor institutii publice de a opri iluminatul public pe strazi in timpul Orei Pamintului. Luat in sine, gestul pare sa aiba incarcatura civica, sa fie mobilizator si ecologist, dar judecat intr-un context mai larg, e tot o forma de conformism comod. In Timisoara, de exemplu, primaria orasului promoveaza si incurajeaza ideea stingerii luminilor, caci e sensibila la problema poluarii si degradarii mediului, dar aceeasi institutie desfiinteaza sistematic (si definitiv) spatii verzi ample dintre trotuare si sosea, care protejau pietonii de praful si fumul automobilelor. Se scot copaci, se distrug straturi de iarba si se construiesc parcari betonate. De parca, daca stingem luminile din oras o ora pe an, compensam cumva pierderea citorva sute de copaci.
Cealalta atitudine, poate chiar mai periculoasa decit prima, este fanatismul. Dar despre ea o sa mai vorbim, ca e la fel de vesnica precum ipocrizia. Sau prostia.