Cind vei citi aceste rinduri, vei fi inteles de ce tatal tau scrie tot mai greu despre personajele de la televizor. Nu stiu astazi cit de multe se vor fi schimbat in 2030, atunci cind vei fi deja in anul I la facultate si vei avea in minte mai multe povesti din carti decit de pe posturile noastre. Nu am idee daca, in aprilie de peste nouasprezece ani, va mai exista televiziune, nici daca vor mai fi atit de multe posturi ca acum, cind te aud scincind prin somn si zimbind cu cel mai frumos zimbet pe care l-am vazut vreodata.
Oricum, atunci cind o sa citesti textul asta, o sa fii suficient de inteleapta si o sa ai suficient de mult umor, incit sa iti alegi singura “vedetele” pe care sa le urmaresti, asa cum si astazi sint suficient de multi tineri pentru care inteligenta e o arma redutabila.
Nu stiu ce sa zic: daca iti spun acum despre Pepe, Oana, Columbeni, Irinel, Moni si altii ca ei, s-ar putea sa vii sa ma intrebi cine sint toti acestia. Si ar fi cea mai corecta mirare cu putinta, pentru ca si astazi, cind oamenii astia apar la televizor, exista persoane carora le pasa prea putin de existenta unor mediocritati mediatizate. S-ar putea sa faci ochii mari si daca iti spun cite ceva despre Basescu, Antonescu, Vadim sau Iliescu: pe ei, oricum, o sa-i gasesti in cartile de istorie pe care o sa le parcurgi la scoala, desi, sincer, nu cred ca o iti dea cineva vreodata un extemporal despre istoria celor nici-nu-mai-stiu-cite guverne Boc. Sper ca, atunci cind vei citi textul asta ingalbenit de timp, sa poti alege altfel de personaje, iar angoasele parintilor tai de astazi sa iti para la fel de abstracte precum Rascoala de la Bobilna. Stiu sigur ca o sa te distrezi de minune si atunci cind le vei citi oamenilor de mai sus declaratiile si vei vedea cit de bine stapineau ei limba romana.
Nu am nici cea mai vaga idee, draga mea, daca nu vei gasi atunci revista asta la biblioteca sau intr-o arhiva digitala. Si nici daca, atunci, nu vei fi aflat ca hirtia “era un suport tipografic folosit pentru tiparirea ziarelor si revistelor, din cele mai vechi timpuri pina in 2020”. Am insa credinta ca vei sti ce inseamna un ziar, la fel cum vei sti ce inseamna o carte. Da, tiparita, nu digitala, nu “rasfoita” pe computer, ci dezvelita pagina cu pagina, cu acea placere pe care doar hirtia ti-o poate oferi.
Draga mea Eva Maria, iti multumesc pentru ca, in urma cu nouasprezece ani, m-ai pus intr-o teribila dificultate: aceea de a cauta sa scriu o cronica de televiziune, fara sa ma fi uitat la televizor citeva zile la rind. Si ca am putut sa le spun si cititorilor mei ca mi-am gasit cel mai frumos program TV, iar telecomanda a devenit absolut inutila. Vorbim in cinci minute, da?