Nu sint vamaiota, valorizez libertatea intr-un alt inteles al sau, la fel de deplin, ascult rock, preferential formule clasice, soft, dar atmosfera din mica statiune de la granita noastra cu Bulgaria ilustreaza perfect tema lumii ca scena. Majoritatea celor care ajung in Vama sint sau devin personaje, pentru zilele petrecute acolo. La corturi, pensiuni si pe plaja etatea variaza de la copii de citiva anisori pina la persoane de virsta a treia, ponderea detinind-o tinerii, cu totii isi joaca rolul, evadind pentru citeva zile ori saptamini din cotidianul care ii confisca. Unii descind pe motoare cu multi cai putere, purtind inconfundabile costume de motarzi; cei mai multi utilizeaza clasa a II-a a trenului si microbuzul de Mangalia; norocosii se lipesc de amicii cu masina; rasfatatii tranzitiei etaleaza 4×4, ultimele modele, parcind la numai citiva metri de nisip, coborindu-si animalutul de companie din habitaclul tapitat cu piele. Ostentativ.
Mixul uman din Vama e o proba in mic a tipologiilor autohtone actuale. La rampa patriei, in rolul principal e romanul cu bani, care trebuie sa se etaleze. Desi locul sau nu e pe plaja cu stuf, ci pe Coasta de Azur ori macar la Mamaia si Neptun, vrea sa aiba si Vama. Pentru ca poate! Tinarul rebel care reneaga societatea, incercind sa inteleaga ce se intimpla in jur si ce i se intimpla lui, asigura contrastul, iar Vama e mediul adecvat, refugiul sau. In rol secundar e curiosul venit sa vada vestita oaza boema. Sau ce a mai ramas din ea. Privind acest spectacol amestecat al figurilor din Vama, am avut certitudinea ca pericolul cel mai mare care paste asezarea si spiritul ei unic e scaderea ingrijoratoare a autenticitatii. Fiecare dintre cei care ajung aici isi sustin partitura: unii o fac cu naturalete, asta le e firea si, de ani de zile, experimenteaza sentimentul, tot mai rar, al apartenentei la o comunitate in care se integreaza organic, cu care relationeaza onest, fara tertipuri. Ca toata Romania, Vama Veche e amenintata de invazia contrafacutului, a comercialului, a surogatelor. De inlocuitorii de vamaioti, ambalati igienic, cu cod de bare!
Autenticitate in esantioane
Din Stufstock am prins doar ultimele zile, cele cu concertul de pe scena instalata la citiva metri de mare. Organizatorii au pastrat sistemul “cu bilet”, explicind, neconvingator, ca au vrut sa selecteze publicul! L-au selectat atit de mult, incit majoritatea asculta de pe plaja sau din cazare. Intre trupe, un prezentator vorbea mult, inutil, monoton, de parca scopul sau era alungarea celor citiva, putini care gasisera 25 de lei in bugetul de vacanta pentru a plati intrarea. Versiunea mioritica a Woodstock a mai insemnat o sectiune Rockarte, cu spectacole de teatru de club, scoala de rock, expozitii de fotografie, film, mestesuguri. La filme a fost retrospectiva IIFF, la mestesuguri, Romano Butiq, atelierul romilor itinerat prin toata tara spre a ne arata cum se fac lingurile de lemn, recipientele din cupru (preturile erau prohibitive) ori bijuteriile din argint.
Autenticitatea de care ziceam a mai ramas in Vama in esantioane, pe ici, pe colo, daca stii unde sa cauti. La doar citeva stradute de plaja, o casa discreta, cu olane, cu o arhitectura mediteraneana, adaposteste vara de vara scriitori, muzicieni, actori, plasticieni. E casa Miron-Luder, ridicata imediat dupa ‘90, cind satul era o enclava de liniste numai buna pentru creatie, proiecte si dialog. Paul Miron, regretatul profesor, si in continuare Elsa Luder, de la catedra de Romanistica a Universitatii din Freiburg, au mentinut starea aceasta rarisima de intilnire si comunicare intre persoane care apartin aceleiasi comunitati. Oamenii vin aici de dragul altora asemenea lor, cu care sa impartaseasca opinii identice ori opuse. Caci despre asta e vorba, esentialmente, in spiritul Vamei Vechi. Casa Miron-Luder conserva o versiune carturareasca a vamaiotilor de pe plaja. La fel de veritabila.