Nu stiu daca “explicatia” lui Marcel Pavel – o stim prea bine cu totii – este sincera sau a fost gasita la repezeala, ca sa iasa cit mai repede din scandalul iscat dupa meciul Romania-Franta. In orice situatie, ea emana o doza considerabila de penibil. Mai mult decit atit, genul asta de reactie ne arata cit de lungi si de consistente sint efectele proletcultismului din Romania comunista. Domnul cintaret Pavel are peste 50 de ani si a prins cit se poate de bine perioada in care tara noastra credea in reincarnare mai ceva decit o fac, discret, budistii de mii de ani. Dinsul a putut sa-l vada pe Ceausescu realizind, in tablourile epocii, pictoriale istorice cu sceptrul in mina, imortalizat in Decebal, Burebista, Mihai si mai tot neamul nostru ancestral, care n-a fost intrebat de nimeni daca vrea s-apara acolo. Or, in situatia asta, devine chiar duioasa postura de victima a propagandei, pe care tovarasul “cantautor” ne-o destainuie astazi: e mai bine sa nu “se cinte” despre Traian, oricine ar fi individul cu numele asta de cod, pentru ca, Doamne Fereste!, “s-ar putea interpreta”.
Pentru romanii care gindesc precum domnul Pavel, imnul national se sprijina pe un text diversionist si pentru ca sintem intre natiunile care isi schimba acest simbol cu o periodicitate de 25-30 de ani. Francezii au, de peste doua secole, “La Marseillaise”, englezii, tot cam de pe atunci, “God Save the Queen”, americanii cinta acelasi imn de 80 de ani. Imnul nostru national s-a schimbat, in 150 de ani, de sase ori. Aici, ii dau dreptate lui Marcel Pavel: “Desteapta-te, romane!” este cit se poate de interpretabil, pentru ca insasi istoria imnurilor romanesti este strins legata de puterea politica a momentului.
Poate ca nu ar fi rau sa revenim la unul dintre cintecele cu care incepeau programele de radio sau de televiziune de dupa 1945: nici in “Zdrobite catuse”, nici in “Te slavim, Romanie” si nici in “Trei culori” nu “se dau” nume, ci “se vorbeste” despre muncitori, tarani, ostasi, eroi, uzine si valori. Asa ar fi fericiti toti cei ce se aseamana cu domnul apostol Pavel al momentelor solemne. Iar de va fi sa raminem cu “Desteapta-te romane!”, bine ar fi sa-i schimbam numele, caci si aici unii ar putea crede ca ne cintam, din titlu, puturosenia si dragostea de bautura. Sa-i spunem, simplu, “Cucurigu!”.