Cum unul din locurile ce trebuie vizitate in mod obligatoriu de turistul venit in Istanbul este faimoasa Moschee Albastra, am ajuns la ea inca din prima mea dupa-amiaza stambulica. Am iesit de acolo intr-o ploaie marunta si rece de toamna, fermecat si descult – fiindca, dupa cum se stie, intr-o moschee nu se intra incaltat –, si am cules de pe un stand aflat la iesire un pliant in limba engleza: What is Islam?, “Ce e Islamul?”. Ajuns in camera de hotel, l-am rasfoit agale, curios nu atit sa aflu ce inseamna religia islamica, ci cum apare ea intr-o brosura publicata prin grija Departamentului de Afaceri (sau Probleme) Religioase al guvernului turc.
In general imaginea islamismului in Europa este modelata in primul rind de stirile din presa si, de la 11 septembrie 2001 incoace, de evenimente legate de teroristii fundamentalisti. Doar ca Turcia este un stat laic, candidat la intrarea in Uniunea Europeana, si, in ciuda unei tendinte de revigorare a traditionalismului religios, ramine – si vrea sa ramina – un factor de echilibru in lumea islamica. Brosura sus-pomenita ilustra din plin aceasta idee. Ba chiar mai mult.
Inca de pe prima pagina cititorii interesati afla ca islamismul este una din cele trei religii abrahamice, alaturi de iudaism si crestinism. Simpla punere pe acelasi plan a Islamului cu crestinismul si iudaismul e deja un semn relevant al perspectivei propuse: nu opozitie, ci alaturare, nu adversitate, ci toleranta. Pentru a intari ideea, sint enumerati mai apoi citiva profeti ai Islamului: Avraam, Moise, Solomon si Iisus. De altfel cititorului i se precizeaza ca Isaac, Moise, David si Iisus (“pacea fie cu ei”, cum scrie in text) sint profeti recunoscuti de Islam, iar in cazul lui Iisus Hristos se aminteste si ca musulmanii cred in Imaculata Conceptiune si in Fecioara Maria.
E drept, lucrurile sint mult, mult mai complexe si mai controversabile decit in aceasta versiune simplista – asa cum se intimpla in cazul tuturor marilor religii ale lumii. Interesanta este aici valoarea lor ilocutionara, adica selectia si structurarea logica a unor elemente (fundamentale) ale islamismului, in vederea inducerii unor anumite perceptii, atitudini sau convingeri.
Abordarea propusa devine si mai clara atunci cind sint enumerate citeva dintre reformele impuse de profetul Mohamed in societate. In brosura scrie ca profetul a fost un luptator pentru egalitatea in drepturi a femeilor, eliminind conceptul de “proprietate” a barbatului asupra sotiei si acordind dreptul femeilor la mostenire si proprietate, ca a impus un sistem institutional de protectie a orfanilor, ca a fost un aparator al mediului (un ecologist avant la lettre) si a interzis distrugerea naturii si in special a copacilor, ca i-a indemnat pe credinciosi sa trateze cu blindete animalele si, fiind preocupat de starea de sanatate a societatii, a sustinut interzicerea alcoolului, a drogurilor, a sclaviei si a jocurilor de noroc.
Si, desigur, toate aceste lucruri sint adevarate. Mai mult, cind sint prezentate si interpretate astfel, in jargonul corectitudinii politice, ele impiedica orice asociere a islamismului cu brutalitatea si intoleranta. Departe de a mai fi o religie retrograda, ea pare una adecvata intru totul epocii contemporane.
O abordare precum cea de sus are, implicit, o doza de iezuitism (ca sa zic asa). Dar, desi jargonul ONG-ist din ea m-a facut sa ricanez cind si cind, perspectiva de ansamblu mi se pare de bun augur. E una cu care ne-am putea impaca – vreau sa spun cu totii, laolalta.