Poate spaima ca n-ar fi destul de “original”. Iar daca renunta la misiune, atunci mai bine ar renunta si la scris fictiune. Cum unii au si facut-o. Eu iubesc “povestea”, fie ea reala ori imaginara.
Adesea le amestec in acelasi creuzet. Si iubesc personajele puternice, care au “carne” si “singe” si-ti ramin in memorie. Acestea nu se pot naste decit dintr-o poveste. Eu povestesc si atunci cind cint la vioara! Desigur, se pot scrie zeci de pagini perfecte despre cum se dizolva o pastila intr-un pahar cu apa! Eu prefer sa scriu despre persoana care a aruncat pastila. Despre cea care a baut apa din pahar. Poate fi cu totul alta… Si cred ca, de fapt, si noi sintem povestiti de Cineva…
Cum au aparut Femeile insomniacului?
Era intr-o dimineata de aprilie a anului 1999… Ma aflam pe malul Rinului, intr-o mansarda, singur de vreo doua luni de zile. Brusc am primit vestea din tara ca prietenul meu Tiberiu Iancu a murit pe neasteptate. Un om extraordinar cum n-aveam sa mai intilnesc vreodata. Un caracter de… poveste! Ca orice om, avea si el mici dependente… Fuma aproape trei pachete de tigari fara filtru pe zi carora li se alaturau, adesea, paharele cu rachiu alb. Am coborit din mansarda, am cumparat o sticla de vodca (rachiu nu se gaseste in Elvetia…) si am baut-o toata, singur, pe malul Rinului, fumind ultimul pachet de Gaulloise… Si am jurat sa scriu un roman (nu o biografie romantata!) despre acest minunat om a carui modestie ma scotea, uneori, din sarite! Un om atras cel mai mult de “mrejele” anonimatului. Va puteti imagina asa ceva, in acest secol (dar si-n altele…) in care aproape fiecare se zbate sa iasa cumva in evidenta, folosind orice mijloace, multe de-a dreptul penibile? Un om cu prieteni si printre gropari, dar si printre artisti ori directori generali. Un om care nu stia (nu dorea…) sa jigneasca. Un om care avea mereu usa apartamentului sau deschisa pentru cunoscuti, dar si pentru cei mai putin cunoscuti. Nu aveai unde dormi ori doreai sa scapi de cicalelile de acasa macar o zi, doua, mergeai la Tibi. Doreai sa te plingi cuiva, sa-i insiri micile ori marile tale necazuri, mergeai la Tibi. Era un barbat care nu se remarca prin aspectul fizic si care totusi atragea femei, fie ele blonde ori brune, tinere ori mai putin tinere, subtiri ori mai plinute, casatorite ori… mai putin casatorite!
In ce galerie de personaje il situati pe Septimius Ilarie?
…si cu toate cele insirate mai sus, Septimius Ilarie este un om infiorator de singur. Chiar daca nu a spus-o niciodata. De altfel, niciodata nu va fi auzit plingindu-se de ceva. Se pling prea multi in jurul sau si-atunci el… ii menajeaza, le da curaj.
Spre deosebire de mamabatrina din romanul Povestirile mameibatrine care era o mare “povestasa”, Septimius Ilarie este un mare… ascultator! Stie sa asculte, o insusire intilnita din ce in ce mai rar. Nu e deloc un om inchis in carapace, nu evita societatea, nu se arata atins de plictis. E activ chiar si daca nu se agita ca o paiata! Si totusi, singur. O singuratate pe care prea putini i-o dibuiesc. De altfel, nici nu incearca, fiind preocupati febril doar de propria lor persoana. N-as putea spune precis din ce galerie de personaje face parte Septimius Ilarie. A… insomniacilor? In schimb pot spune ca in oricare dintre ele ar intra, o va face cu mare discretie, straduindu-se sa ramina-n anonimat… Ceea ce, evident, nu-i va reusi si va sfirsi prin a se remarca in mod clar, distinct, puternic! Va atrage atentia (impotriva vointei sale) celorlalte personaje, uimindu-le prin personalitatea sa… tacuta. Iar daca in galeria respectiva exista si personaje feminine, atunci… cititi romanul si-o sa vedeti ce se poate intimpla!