– Fragment –
Fata din Hoxton Square
— Sint domnul Sand, spuse barbatul cu mustata, lenevind in fata focului. Buna ziua, Sally.
Era atit de inalt, de elegant si de ingrijit, ca parea desprins dintr-o poveste si intrupat in camera noastra in care se infiltra apa de ploaie prin pereti, imbibindu-se in covorul maroniu plin de gauri, pe care Johnny il gasise pe strada.
— Domnul a venit sa te vada, Sally, a zis mama. Ii plac ochii tai frumosi.
Jucindu-se cu sortul, i s-au impotmolit degetele mari in el.
Luna mai, cu doua luni inainte de ziua mea de nastere. Jucam coarda cu celelalte fete cind Johnny a venit sa-mi spuna ca ma cheama mama, sa ma grabesc, sa ma primenesc si sa-mi fac ceva la par. Ne-am grabit spre casa, iar in camera noastra buna l-am gasit pe barbatul acesta cu trupul lung si desirat, inghesuit intre patutul lui Boppy si perete. Semana putin, mi s-a parut mie, cu o lacusta in costum, una batrina, desi mai tirziu am aflat ca era doar cu sase ani mai mare decit mine.
— Pai, ma indemna mama, saluta-l pe domn.
— Stie sa faca reverente?
Johnny ma impinse. M-am aplecat pina la pamint, incercind.
— Nu-i rau, spuse barbatul. Ai putea chiar trece drept o aristocrata scapatata.
Se apleca pina la nivelul meu. Mirosea a menta si a lina uda.
— Ei, draguto, ce zici, vii cu mine in vacanta? O sa te duc intr-o casa frumoasa, demna de o printesa, unde te asteapta toate rochiile pe care ti le-ai putea dori. O sa iti pieptanam parul ca unei doamne. Nu-i asa ca vrei sa vii?
Am fulgerat-o pe mama cu privirea. Doar nu ma lasa sa plec, chiar daca nu eram preferata ei. Dar mama dadea din cap, rinjind precum cumatra Brown in fata tarabei ei din piata.
— Nu ar fi minunat, Sally?
Parul gri din spatele urechilor ei semana cu torsul de lina.
Barbatul imi atinse parul, brunet, bogat si frumos – toata lumea spunea asta.
— As fi foarte onorat daca ai veni cu mine, domnisoara Sally. Daca nu iti place, te poti oricind intoarce aici. Imi zimbi: De cum ajungem, pun sa ti se aduca o prajitura. Iti plac capsunile? Asa ziceam si eu. O prajitura cu capsuni, atunci.
Am vazut roz in fata ochilor.
— Deci, vii cu mine?
Am dat din cap ca da, incercind sa ma gindesc la capsuni.
Dar si daca as fi spus nu, n-ar fi fost nici o diferenta. Oricum, fie ca zimbeam si acceptam sa ma duc, fie ca urlam si ii imploram sa nu ma ia, acelasi lucru s-ar fi intimplat. Tot m-ar fi pus pachet in trasura incalzita si dusa de-a lungul strazilor murdare, pentru a ajunge intr-o casa in care n-ar fi trait vreodata o printesa. In loc de doamne care sa ma serveasca si de ospete cu tacimuri argintate, am fost tirita pe scari de o batrina cu alunite pe fata pina intr-o camera in care un barbat care s-a dat drept doctor m-a pus sa ma intind pe pat. Sand ma tinea de picioare, iar femeia de miini, iar doctorul m-a tot impuns pina am strigat, iar femeia a exclamat: “este tocmai bine”.
Si, orice as fi facut, tot as fi fost luata in brate de Sand de pe masa, l-as fi simtit mingiindu-mi parul in timp ce iesea pe usa, cobora scarile cu mine in brate pina intr-o camera imbracata in rosu purpuriu, cu desene ciudate pe pereti.
— O sa-ti aduc niste dulciuri, mi-a spus, in timp ce imi tragea pe mine o rochita rosu purpuriu umflata de la atita broderie si alunecoasa si rece la atingere.
Si chiar mi-a adus: bucati roz de zahar, in forma de inimi.
— Unde e prajitura? l-am rugat eu.
— O sa vina, mi-a raspuns. Curind.
Dar in loc de prajitura, mi-au adus un barbat, batrin, batrin de tot, care mirosea a chestia umeda de sub soba. Cind a deschis usa, am tipat, iar femeia cu alunite a tisnit inaintea lui.
— Iubitica, mi-a susurat ea pe un ton cald, ca al mamei cind bea gin. Domnul o sa-ti dea un sarut. E un domn foarte dragut si ii plac domnisoarele ca tine. Stie ca esti departe de mami si vrea doar sa se poarte frumos cu tine.
Barbatul se apropie de pat, iar eu i-am putut vedea barbia tremurind. M-am tras linga perete.
— Vreau sa plece, am zis, incercind sa rostesc cit mai clar.
De fapt, nu imi doream decit sa urlu, sa tip si sa pling.
— Dar asta nu se poate, spuse femeia cu alunite. Nu poate sa plece.
M-am gindit la Sand, la fata lui senina, lata, cu urme de barba linga urechi.
— Vreau sa vina domnul Sand, am spus cind ideea s-a format in capul meu; el m-ar ajuta, ar avea grija de mine si i-ar face sa inceteze. Pe el il vreau!
Dar femeia cu alunite se tot apropia.
— Copila mea, spuse ea, mingiindu-ma in palma cu degetul. Nu vrea decit sa fie dragut cu tine.
— Nu te purta urit, draga, a spus femeia mai tirziu, dupa ce barbatul plecase, iar doctorul venise. Imi acoperisem fata cu miinile. Gindeste-te la ce te asteapta. Marea lume a iubirii, a adaugat ea, mingiind cu mina cearsafurile. Uita-te la mine ce-ti spun, miine dimineata o sa te simti mai bine. Si poate domnul Sand o sa vina sa te vada.
Si a si venit. Mi-a adus o punga de hirtie plina cu soricei din zahar si mi-a spus cit sint de draguta si ca nu va trebui sa fac asta pentru mult timp, numai pina voi creste suficient de mare sa ma ia de nevasta. Si ne vom lua o casa mare, alba, si voi purta rochii frumoase, si voi iesi cu trasura sa cumpar prajituri de cite ori voi dori. Si asa m-am indragostit de el. L-am iubit la unsprezece ani si in fiecare an dupa aceea. Intr-o dupa-amiaza de aprilie, cind aveam aproape paisprezece ani, a venit in vizita ca de obicei, doar ca a inceput sa ma sarute si sa ma mingiie pe spate. Apoi a facut dragoste cu mine si a fost altfel decit cu ceilalti barbati, caci m-a vazut pe mine cea adevarata, nu doar un trup, ci secretul ascuns in mine pe care alti barbati nu il gaseau, dar despre care eu stiam ca exista. Iar el l-a gasit. A vazut.
Si apoi am devenit fata cea mai buna a doamnei Marianette. Am clientii mei regulati, cistig bine, ma imbrac in rochii rosii de satin si matase, imi pieptan parul ca o doamna, iar barbatii care ma frecventeaza imi spun ca ma invidiaza: toata ziua nu fac altceva decit sa stau intinsa si sa fiu frumoasa. Traim ca niste pasari de aur, in coliviile noastre fierbinti, gatite si dichisite, invidiate de multi, frumoase, de neatins, dar plictisite, prizoniere, topaind de pe leagan pe fundul coliviei si inapoi, caci nu avem nimic altceva de facut.
Asa a aratat viata mea timp de multa vreme.
Cind a incetat Sand sa ma iubeasca? Nu pot spune cu exactitate. Dezindragostirea este un proces la fel de greu de urmarit ca si indragostirea, banuiesc: te pomenesti direct la mijloc inainte sa-ti dai seama ca a inceput.
Oare deja nu ma mai iubea de mult cind a aparut Jenny Anders, vioaie, agila, cu parul blond, umila si vrajita de el? Ar fi putut fi oricine in locul ei?
— Nu inteleg, mi-a spus el. Nu e nici la fel de draguta ca tine, nici la fel de isteata. Si atunci de ce?
Eram linga el in pat cind mi-a spus asta. L-am mingiiat putin pe spate. L-am simtit tare, ca marmura.
— Se va intoarce, a spus Polly. O sa se tirasca chiar. Esti atit de speciala. Si ea ce e? Nimic.
Asta mi-au spus majoritatea fetelor din casa (mai putin acra de Alice, care mi-a aruncat ca “nu poti avea totul”).
— Si ducea o viata asa de buna cu tine, a spus Sally.
Ce voiau sa spuna toate era ca ea n-ar fi putut cistiga vreodata la fel de mult ca mine. Nu stiau, desigur, caci nu le spusesem, ca lui ii pomenisem ca as vrea sa ma retrag, sa ne asezam impreuna la casa noastra. Si atunci i s-au schimbat sentimentele, a spus el. Ei doi au plecat impreuna, iar mie nu mi-a ramas decit lumea asta si zeci de barbati care vor sa-i ia locul ca stapini ai mei.
— Fa bine si alege-l pe cel mai bun, m-a sfatuit Polly. Numai nu te mai indragosti de el. Ma mingiia pe mina: Nu poti lucra fara un barbat.
— Nu inteleg de ce! Pina la urma, ei nu fac nimic. Noi stam intinse, iar ei iau banii.
— Da, ai dreptate, atita fac. Raspindesc vorba despre tine, ii urmaresc pe rau-platnici. Daca un barbat nu plateste, doamna Marianette nu il poate urmari. Si atunci il pune pe el s-o faca.
— Ei bine, cred ca m-as descurca singura.
— N-ai decit sa incerci.
Mergeam pe Liverpool Street, sa ii vedem pe “magicienii in aer liber” care dadeau un spectacol linga biserica Chapel Hill. Fiind cele mai in virsta fete din casa si, de altfel, cele care cistigau cel mai mult, aveam voie sa iesim singure o dupa-amiaza si o seara pe saptamina. Polly voia sa vada spectacolul cel nou. Mereu introduceau in spectacol un subiect al zilei, iar de data aceasta era vorba de criza infractionalitatii despre care citeam in fiecare zi in ziare. Nu ii mai vazusem pina atunci – imi petreceam majoritatea serilor cu Sand –, dar, cum spusesera fetele, trebuia sa caut experiente noi. Asadar, in ciuda groazei de a fi inghesuita de oameni nespalati, a zgomotului, a vulgaritatii spectacolului si a barbatilor care sigur ma vor atinge, am fost de acord sa merg.
— Hai, visatoareo, ma apostrofa Polly. Ne indreptam spre multime. Grabeste pasul. Nu vrem sa ne pierdem una de alta.
“Nu vreau sa te pierd”, voia sa spuna de fapt. Era prima data cind ieseam singura, fara el. Imi petrecusem fiecare seara libera cu el. Ma ducea la teatru sau la Vulpea si Strugurii de la capatul Greek Street sau la o placintarie unde mincam placinte fierbinti cu carne si la urma ne lingeam pe degete. Uneori ne plimbam, pur si simplu, pe strazi, ne zgiiam la vitrine, la oameni si case si ne planuiam viitorul. Ma uitam la oamenii care se impingeau in fata. Nu mai eram cu el, eram cu ei, parte din viata anonima a marelui oras, nimeni nu ma cunostea si nimanui nu-i pasa de mine. Lucrurile marunte pe care le faceam in fiecare zi insemnau ceva doar pentru mine. Am intrat si, cind un barbat gras s-a virit intre noi doua, i-am dat drumul miinii lui Polly si am lasat multimea sa ma poarte inainte. La brutaria de linga statie, am iesit din multime si m-am sprijinit de zid. Nu mi-l puteam scoate din cap zimbindu-mi, mergind cu mine, atingindu-ma – si acum face toate astea cu ea.
— Nu te mai gindi ca e sfirsitul lumii, spusese Polly. Gindeste-te ca e abia inceputul. Zau. Acum esti libera.
Mi-am lasat obrazul sa se lipeasca de zidul de caramizi. Eram prea batrina pentru a o lua de la capat, la douazeci si patru de ani.
— Trebuie sa te gindesti la tine si la ce ti-ar placea sa faci, zisese May.
Dar eu nu ma puteam gindi decit la ce faceau ei doi impreuna si unde gresisem eu.
Caramizile erau reci si ude. Imi amintesc ca faceam la fel cind eram mica. Am ridicat mina si am atins zidul. M-am lipit cu fata de el, fara sa-mi pese de ce gindeau trecatorii. Am ascultat. Mi se parea ca aud ce spun caramizile casei si ca pot urmari zgomotul pina in strada. Ma tineam de zid si simteam cum zgomotul vietii din casa coboara adinc, in pamint. In canale unde inoata sobolanii si barbati aspri isi croiesc drum, unde stiam, de la un client, ca se gaseau straturi peste straturi de piatra si un miez fierbinte. Am atins zidul si mi-am imaginat miezul acela arzindu-mi fata. Nu eram obligata sa ma intorc la doamna Marianette. Puteam sa stau afara toata noaptea, fara sa ma supravegheze, sa ma critice sau sa ma reclame cineva. Nu voiam sa fie asa, dar acum ma simteam ca acel miez rosu aprins, arzind, invirtindu-se prin univers, libera sa-mi decid soarta. M-am fortat sa ma smulg si sa intru din nou in multime.
Atunci am inteles, dintr-odata, cum sa-l ranesc cel mai tare. Imi voi deprecia propria moneda, voi face ceea ce nici o pasare aurita ca mine nu ar face vreodata, acel lucru pe care daca Sand m-ar prinde facindu-l, m-ar bate mar. Voi cistiga primii bani care nu vor trece prin miinile lui lacome. Stiam unde sa merg, orice fata stia. Mi-am adunat fustele si m-am grabit spre Old Street, apoi am cotit pe Rufus Street si am ajuns in Hoxton Square. Acolo stateau fetele, cite una in fiecare colt sau loc liber, ca globurile in bradul de Craciun. Am mers intins spre un loc gol de linga gardul parcului, proaspat parasit, cel mai probabil. O sa agat pe cineva pina se intoarce cea care-l ocupase pina atunci.
— Ohoo, uite o scapatata, imi arunca una in trecere.
Strigau dupa mine.
— Doamna Jeg.
— Ducesa murdara.
— Ai furat rochia aia, nu-i asa?
M-am asezat in locul respectiv, iar fata de linga mine a inceput sa cinte:
— Sint o fata sarmana, vreau sa fiu bogata.
M-am uitat in jur. Cit timp ele erau ocupate sa se holbeze la mine, imi puteam gasi un client. Mi-am ridicat poalele spre sirul de barbati care isi croiau drum pe strazi. I-am aruncat un zimbet larg unuia intr-o haina maro, murdara, dar el nu s-a oprit. Am incercat si cu un marinar, insa si el a facut la fel. Unul tinar, care parea student, a intors privirea cind m-am uitat la el. Fata de linga mine a inceput sa rida.
— Da-i inainte, draguta.
S-a intins spre student, iar el a prins-o pe dupa mijloc. Au schimbat citeva cuvinte si au plecat impreuna undeva in spatele pietei.
Mi-am atins parul. Ce se-ntimpla cu mine? Eram mai frumoasa decit oricare dintre femeile de acolo, si mai bine imbracata. Poate le era frica de mine, sau ma credeau spioana. Dar nu puteam sa plec, in nici un caz, nu dupa ce ma vazusera toate. Mi-am dat drumul la fuste si am zimbit. “Voi reusi.”
Si atunci, ca si cum cineva de sus m-ar fi auzit, a aparut el. Un barbat inalt, intr-o mantie lunga si cizme cu carimb inalt, semn ca facea parte dintr-o clasa net superioara fata de toti ceilalti barbati din jur. De ce ma indoisem?! Un barbat care mi-ar fi fost in mod normal client ma gasise. Mi-am plecat genele si mi-am scos in fata pieptul.
— Buna seara, domnule, i-am soptit eu dulce.
Le aratam eu fetelor alora ca puteam ramine o doamna chiar si facind trotuarul.
Nu mi-a raspuns, dar s-a apropiat si m-a prins de mina. Avea mina uscata, rece si putin umflata. Nu-i vedeam fata de palarie, dar mirosea a lemn si a inca ceva care amintea de fier.
— Doriti sa va insotesc, domnule?
A dat din cap.
Trebuia sa gasesc o solutie.
— Stiu cel mai bun loc, domnule. Stiti biserica Sfintul Magnus Martirul?
Nu mi-a raspuns, dar m-a tras de mina. Am plecat impreuna, in fluieraturile celorlalte fete. Eram curajoasa, puternica si frumoasa si nu aveam nevoie de Sand, chiar deloc. As putea sa-mi deschid propriul stabiliment, sa merg din casa in casa si sa dau sfaturi curtezanelor despre cum sa se imbrace si sa se coafeze. Sau as putea sa ma fac actrita. Sau sa lucrez in culise, la costume. I-am zimbit barbatului si am pornit impreuna. Am simtit ochii celorlalte fete fixindu-ma si mi-am trecut bratul pe dupa al lui, lipindu-ma de lina aspra. Cum mergeam spre copaci, aproape ca simteam miezul fierbinte al lumii plutind spre cer. Era acolo, cald si gata sa o imbratiseze. “Vino!” , spuse ingerul.
Sara Shell.
CARTEA
Un roman istoric, amintind de Parfumul lui Patrick Suskind, ce descrie in culori grotesti si deosebit de vii societatea de la inceputul domniei reginei Victoria, marcata de lipsuri cauzate de criza financiara si de violenta pe care acestea o nasc.
Placerile barbatilor este cel mai recent roman al scriitoarei britanice. Actiunea cartii este plasata in anul 1840, intr-un cartier rau-famat din Londra, unde au loc o serie de crime neobisnuite. Catherine Sorgeiul, o tinara de optsprezece ani inzestrata cu o imaginatie exaltata, si care locuieste in casa austera a unchiului sau, dezvolta o fascinatie morbida fata de actiunile criminalului. Catherine insasi ascunde un secret groaznic, care devine inima pulsinda a pinzei de obsesii sexuale, vina, tradari si, in final, de crime infioratoare care o arunca intr-o lume fara scapare.
AUTOAREA
Kate Williams a studiat istoria, absolvind cursurile de masterat la Universitatea din Londra si doctoratul la Oxford. Este pasionata de secolul al XIX-lea, inca din primii ani de studentie a publicat in diverse antologii si reviste de specialitate si este autoarea volumelor Becoming Queen: The Tragic Death of Princess Charlotte and the Unexpected Rise of Britain’s Greatest Monarch si England’s Mistress: The Infamous Life of Emma Hamilton. Kate Williams este de asemenea lector si consultant TV, gazduieste doua emisiuni documentare istorice si are aparitii regulate la BBC si Channel 4.