Ba nu, gresesc: a fost prezentata o inregistrare video a unei camere de supraveghere de pe o sosea, in care se vedea cum o femeie traverseaza intr-adevar strada printr-un loc aiurea si e izbita in plin de o masina. Deci e clar: pietonii sint de vina. O dovedea pietoana… pietona… aaa, trecatoarea de pe inregistrare.
Citeva clipe m-am simtit si eu un potential infractor. Ba chiar m-a apucat frica, fiindca mi-am amintit citeva detalii teribile din inregistrare: masina care o izbise pe femeie, proiectind-o unde ii era locul, adica in tarina, a trecut mai departe fara sa para ca incetineste, iar in urma ei au trecut prin cadru alte trei-patru masini la fel de grabite. Intre timp, banuiesc ca vinovata se zbatea acolo, pe sosea, ranita, dar si cu constiinta incarcata. Ce-i de mirare aici? Soferul care o lovise si-a facut cumva datoria – adica a pedepsit infractiunea si a plecat mai departe linistit, ca orice om drept. Stia si el, cum stiu si eu, ca femeia aceea n-o sa mai traverseze niciodata prin locuri nepermise de lege. Nici eu.
Ba chiar, daca ma gindesc mai bine, nici prin locuri permise n-as mai trece. Mi s-a intimplat deja de vreo patru-cinci ori sa ma plimb pe trotuarele late din centrul Timisoarei si sa ma trezesc ca trebuie sa sar grabit intr-o parte din fata unei masini ce incerca, avind vreo 30-40 de kilometri pe ora, sa depaseasca un ambuteiaj de pe sosea. Sau, poate, sa mai pedepseasca vreun potential pieton infractor ascuns pe trotuar.
Am totusi citeva nedumeriri, ca orice cirtitor care nu vrea sa-si recunoasca nici in ruptul capului conditia de vinovat. Cum se face ca la accidentele acelea teribile, de care sint pline soselele din Romania si in care mor cite cinci, zece, chiar douazeci de oameni deodata, nu e implicat nici un pieton? Merg soferii cu 150-200 de kilometri pe ora, intra intr-un camion, intr-un copac de pe marginea drumului, intr-un autobuz sau intr-un sant si acolo, la locul accidentului – va rog sa ma credeti! – nu se afla nici un pieton. In lumina informatiei prezentate la televiziune, cum se explica acest mister? Sau poate ca pietonul a fost de fapt acolo, a provocat accidentul si a fugit ca un las – poate chiar la volanul unei masini, tradatorul! Altfel nu-mi explic.
Apoi, tot ca pieton, ma intreb ce pot sa fac cind trotuarul din calea noastra, a declansatorilor de accidente, este blocat integral de masini cu botul lipit de ziduri. Peste ele nu putem sari, pe sub ele nu putem trece. Iesim pe sosea si… gata accidentul. Ce-i drept, locuri de parcare nu prea exista, iar cind apare vreunul – caz ce intra in categoria fenomenelor misterioase de tip poltergeist –, e intr-o parcare cu plata. Si cine-i fraier sa plateasca pentru o masina care sta? Dilema mea de pieton ramine totusi intacta si trista. Oricit as vrea sa nu devin un pericol public, tot trebuie sa ies pe sosea si atunci… harst!, o frumusete metalizata imi administreaza pedeapsa pe loc.
Recunosc ca n-ar trebui totusi sa ma pling. Legea o fi dura, dar e dreapta si nimeni nu e mai presus de ea decit cu inaltimea caroseriei. Cel putin noi, pietonii, supravietuim. Si inca sintem multi – ba chiar prea multi, dupa cum m-a informat amabil un sofer zilele trecute, pe o trecere de pietoni proaspat vopsita. Ginditi-va doar la specia aproape disparuta a biciclistilor, cei pe care ii vineaza cu pasiune mai toate masinile Romaniei.
Asadar sa nu-l miniem pe Dumnezeu! Cu putin noroc si un leasing, miine vom fi cu totii soferi. Atentie la infractorii pe doua picioare!