Aud si citesc multe vorbe grele, mustind de ura si de voluptatea dezastrului. Atunci, ca sa nu intru de tot in vrie, ca sa-mi fac curaj si sa prind un strop de speranta, nu iau vreo pastila, ci ma uit la cite lucruri bune fac femeile de linga mine, ma mai uit si la tot ce le inconjoara si ma simt intremata.
Mama (aproape 86 de ani) nu se lasa doborita de boli si trebaluieste cum poate prin bucatarie, iar in momentele bune bea un pahar de bere, se ambaleaza in discutii politice si trage vechea concluzie a familiei: o fi cumva (cu varianta mai adinca: nu-i sa nu fie cumva). Nuti, fosta mea soacra (90 de ani), isi face singura piata, gateste, spala, curata prin casa, dupa care urmareste la televizor toate openurile de tenis. Maria (80 de ani) incaleca zilnic pe bicicleta si da ture prin London (Ontario), in timp ce Rodica (85 de ani), vara ei din Bucuresti, cea mai draguta si modesta printesa (adevarata!) din cite pot sa existe, coace planuri pentru vacanta lor de la 2 Mai. Vecina Piri (80 de ani) isi ingrijeste casuta si gradina de parca ar fi intr-o poveste. Cum, de altfel, fac si mai tinerele Geta si Luci, fostele mele vecine de pe Ion Vasi, unde acum, la sfirsit de aprilie, e chiar raiul inflorit. Iar dintre prietene, sa le pomenesc doar pe citeva. Anda tocmai se zdrobeste sa le faca tinerilor de la facultate legaturi cu mari profesori din Franta (asta in timp ce la Literele noastre se desfasoara patru mega-conferinte internationale). Pia a editat si tiparit memoriile bunicului ei, preot greco-catolic, iar acum le lanseaza. Magdalena tocmai s-a intors din Birmania si se pregateste de Nepal. Aurora a iesit cu bine dintr-o boala grea. Sorina si Marie-Jeanne nu mai prididesc cu expozitiile. Iar Delia, ei bine, Delia vine de la Bucuresti si ne aduna pe toate, numai ea stie cum, ca o zina buna.
Cu ea am ajuns dupa Pasti intre Periam si Arad, la Secusigiu, satul unde s-a nascut si a copilarit. Am vrut sa fim impreuna si ca sa-mi ies din innegurare printr-o mica excursie, dar si ca s-o reintilnesc pe matusa ei, nana Sosa. Sofia Pera e cea mai optimista, inteleapta si harnica femeie pe care o cunosc, desi viata a fost aspra cu ea, desi acum, la 85 de ani, abia se tine pe picioare. Casa, curtea, gradina arata atit de ingrijit incit ai zice ca o armata de barbati ar fi zugravit, sapat, semanat, plivit. Toate le-a facut cu mina ei. Sta si ne povesteste cu mindrie cum a biruit si cum n-o sa se lase de treaba decit cind o zice bunul Dumnezeu “Sezi, Soso, gata-i, ogoaie-te!”. O ascult cu gura cascata, maninc saratele si colac si simt cum imi cresc endorfinele. Apoi ne urcam in masina, strabatem sat dupa sat, intram la manastirea Bezdin din lunca Muresului, urcam pe autostrada si tot ce ni se arata in jur pina acasa, la Timisoara, imi demonstreaza clar ca sfirsitul lumii e hat, departe, ca tarisoara isi vede de treaba si ca insetatii de catastrofe ar fi bine sa ia un prozac. Sau, daca nu, macar sa-si caste bine ochii.