In vara, in prefata alegerilor locale, s-a taiat in graba o panglica – la orele diminetii, cu mai multa lume pe scena decit in sala, fara actori, orchestra sau solisti.
A fost mai mult o inaugurare electorala decit una potrivita unei institutii de spectacole. Cea festiva s-a facut pe 5 octombrie, iar iesenii s-au inghesuit ca la deschiderea Baumax si Lidl, desigur la un alt nivel si in alt context, fara devastari, bodyguarzi si haine rupte, dar tot cu asteptari mari. Exista o categorie de public pentru care conteaza la fel de mult unde vad si ceea ce vad. Iesenilor le-au lipsit fastul si somptuozitatea acestei superbe cladiri de patrimoniu, eleganta ei baroca, contrastind cu griul tranzitiei din care nu mai iesim. La prima vedere, restaurarea pare sa fi reusit, ambientul arhitectonic aratind a nou si proaspat.
Iasii in carnaval
La nou si proaspat te-ai fi asteptat si in spectacolul inaugural. Intr-o reverenta repertoriala fata de patronul onomastic al asezamintului, s-a ales Iasii in carnaval, un text pus in scena nu prea des, scris in zorii dramaturgiei nationale, care, la data premierei absolute, 1845, a indignat cenzura. “Tabloul in trei acte” al lui Alecsandri a suparat ocirmuirea, incondeiata de bard in tonuri ironice. Programul “Daciei literare” incuraja dramaturgia in limba romana, teatrul national, care se afla inca, perfect explicabil din punct de vedere istoric, sub influenta scrierilor si a trupelor straine. Fara conflict, cu personaje conturate in linii vagi, dorind mai degraba sa portretizeze o realitate sociala decit sa ilustreze tipologii, un tablou vivant realizat cu mijloace specifice teatrului popular, piesa lui Alecsandri e o suma de incurcaturi calchiata pe Iasul de la mijlocul secolului al XIX-lea dupa modelul comediilor frantuzesti. Limbaj neaos, sarja, masti, papusi, muzica, si daca-i muzica apoi trebuie obligatoriu si dansuri, fac un spectacol care ofera perspectiva unei intoarceri in trecut, la data scrierii lucrarii.
Regizorul Alexandru Dabija, foarte activ in ultima vreme – a avut vreo cinci premiere in acest an –, a ales o varianta de provincie istorica, asa “ca la Moldova”. Fidel pina la punct si virgula inaintasului Alecsandri, lasa replicile sa rasune in “dulsele grai”, cu accent moldovenesc subliniat, cu o abundenta de arhaisme si regionalisme, de expresii in greaca, turca, facind inteligibil spectatorului din 2012 cam 60 la suta din partitura verbala. Un glosar ar fi fost util. Spectacolul e simplu, merge pe linia teatrului de bilci, cu ingrosari voite, pentru amuzamentul publicului, reconstituind irozii, papuseriile specifice iarmarocurilor din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Publicul ride nu atit la situatiile dramatice, cit mai ales la auzul unor “toanto, iti stropsesc urechile”, “au capchiet lumea”, “drojca de birja”, “mi-ai turtit cocoratia”, “auzi tu, guleratule”, “chiama un tulumbagiu sa-i toarne o cofa de apa in cap”, dar si la versurile papusarilor “in cea tara de papusi/ Tilharii poarta manusi,/ Si se jura pe Dreptate,/ Ca le-s minile curate”.
Multi supracalificati
Excesul de muzica lasa impresia ca fantezia realizatorilor n-a mai gasit alte solutii. Lautarii din piesa sint inlocuiti cu o fanfara, cea de la Chetris-fratii Lucan, care cinta o data, de doua ori, de sase-sapte ori sirbe infocate si chiar o melodie cu sonoritati de manea. Priceputi sa sufle in alamuri, dar cam stingaci in designul rococo al salii, membrii fanfarei cinta bine, dar prea mult. Asa li s-a cerut. De partea coregrafica s-a ocupat Florin Fieroiu, ale carui talent si imaginatie, probate in atitea dati, s-au dovedit supracalificate pentru dansurile populare de nunta (cred ca se cheama batuta ori rusasca, in limbaj uzual) si o polca, doua. Tot supracalificat pentru o asemenea montare este si Dragos Buhagiar. I-am urmarit si admirat creatiile spectaculoase din Hamlet, Shaking Shakespeare, Furtuna, magia decorurilor care se transforma, culiseaza, dispar, care nasc lumi si metafore. E, fara dubii, unul dintre cei mai valorosi scenografi ai nostri, dar la Iasii in carnaval solutiile sint mai degraba decorative si mai putin generatoare de semnificatii. Un fundal reprezentind o fatada, la etajul careia sta “trupa” de la “loji”, doua care (alegorice) uriase si o roata de iarmaroc in scaunele careia au fost aruncate citeva manechine umplu un spatiu imens, rezultat din utilizarea intregului perimetru scenic, pe adincime si latime.
“…un teatru perfect nu se improvizeaza de azi pina mini”
Actorii din distributie, practic toata trupa activa (mai putin Antonela Cornici, care s-a accidentat la una dintre repetitii), au demonstrat din plin bucuria reintoarcerii acasa, pe scena mare, adica, jucind si dansind infocat. Se simte ca le-a lipsit, ca si-au dorit “scindura”, ca in Cub ori la Studio erau incorsetati, nu se puteau desfasura.
O sa-i enumar pe toti, ca de mult nu s-au mai strins laolalta pe afis (ordinea e cea din programul de sala): Doru Aftanasiu, Annemarie Chertic, Calin Chirila, Teodor Corban, Pusa Darie, Catinca Tudose, Petronela Grigorescu, Daniel Busuioc, Dumitru Nastrusnicu, Doina Deleanu, Brandusa Aciobanitei, Haruna Condurache, Diana Chirila, Livia Iorga, Irina Radutu-Codreanu, Oana Sandu, Andreea Lucaci, Roxana Mirza, Radu Ghilas, Cosmin Maxim, Constantin Puscasu, Horia Verives, Gelu Zaharia, Ionut Cornila, Andrei Grigore Sava, Radu Homiceanu, Cosmin Panaite, Dumitru Florescu.
Preocupat de soarta teatrului, Alecsandri ii scria la vremea lui unui prieten: “…un teatru perfect nu se improvizeaza de azi pina mini”. Asa cum multe din situatiile si replicile din Iasii in carnaval sint inca valabile, si constatarea din citare e la fel de indreptatita.