Acestea sint „prejudecatile” cu care am pornit la lectura Cartii gesturilor europene, a autorului bestsellerului Cartea gesturilor, profesor si membru al Departamentului de Psihologie Experimentala din cadrul Universitatii Oxford, Peter Collett.
Se spune ca nu e indicat sa visezi cu ochii deschisi, plamadindu-ti asteptarile in functie de propria imaginatie. In aceste cazuri, odata confruntat visul cu realitatea, riscul poate fi, si de cele mai multe ori chiar este, dezamagirea. Mi s-a intimplat sa deschid Cartea gesturilor europene fara sa pot scapa de dorinta aflarii unor raspunsuri la intrebari incilcite precum cele de mai sus. Volumul nu raspunde la nici una dintre ele, poate, cel mult, provoaca la rindu-i astfel de cugetari. In schimb, nu poate fi catalogat drept o dezamagire. Cu rigoarea informatiei caracteristica unui specialist, Peter Collett reuneste, de fapt, trasaturile popoarelor europene in dezvoltarea comunicarii, specificul fiecaruia, interactiunea acestora cu alte culturi si evolutia – „istorica” – a maniilor de conduita. Ne pune fata in fata cu obiceiurile francezilor, englezilor, germanilor, suedezilor sau italienilor, asteptind sa vada, abia de acum incolo, care vor fi rezultatele unei asimilari la scara globala.
Gradele, marca indiscutabila a statutului social
Nota anecdotica si tonul sugubat aduc Cartea gesturilor europene la un nivel la care aproape orice cititor-calator fascinat de existenta „celorlalti” poate gasi – nu de putine ori, cu zimbetul pe buze – ticurile amicilor londonezi, explicatiile infatuarii sefilor nemti, raceala scandinavilor, cochetaria francezilor, impulsivitatea italienilor, patima si „focul” spaniolilor, spiritualitatea grecilor. De pilda, ni se explica mania germanilor pentru „grade” (desi, se pare, nici suedezii n-ar fi mai prejos) ca marca indiscutabila a statutului social: acestia nu sint oameni obisnuiti, vorba lui Jung, ci Herr Konsul, Herr Profesor sau, in cazul detinerii mai multor „realizari” (academice)… Herr Doktor Doktor Doktor. Folosirea sau nu a pronumelor de politete difera in functie de complexitatea fiecarei limbi. Comportamentul la volan, capitol in care autorul insereaza cele mai multe consideratii psihologice, ofera caracteristici ale „spatiului comunitar”, iar statul la coada, glumele sau deochiul sint tot atitea delicii ale rezultatelor mintii europene. Savuroase, pasajele despre injuraturi si expresivitate lingvistica demitizeaza – daca ne raportam la spanioli – capacitatea declarata a romanilor de a inventa injurii cu nemiluita. Asa cum povestile (dublate de studii recente) despre folosirea apei, curatenie si punctualitate de-a lungul timpului traseaza alte coordonate decit cele banuite (pina) in prezent. Si, ca sa nu dati gres, fiind poate un cititor nerabdator (asa, ca italienii), incepeti decodificarea „gesturilor europene” cu un capitol inedit, as spune, despre utilizarea toaletei si teoria anusului ca simbol al norocului si avutiei.
„Este interesant faptul ca, desi britanicii nu asociaza anusul cu norocul, totusi considera ca, pasind accidental intr-un rahat, pot avea noroc. Vreme de secole, credinta a fost intretinuta de un proverb: Shitten luck is good luck. Din cite se stie, proverbul nu mai este folosit, dar suprematia inca exista.” – Peter Collett, Cartea gesturilor europene, traducere din limba engleza si note de Andreea Rascuceanu, colectia „Psihologie practica”, Editura Trei, 2006