Ma gindesc, de pilda, la fragmentele uluitoare din documentarul Dupa Revolutie (regizor Laurentiu Calciu, 2010), in care oameni ca mine si ca dvs. se opresc in piata publica si discuta chestiunile arzatoare ale zilei: Coposu, Iliescu, strainii care vor sa ne cumpere Piata Victoriei, taranistii miliardari despre care s-a scris in „Le Monde“, Vestul care de-abia asteapta sa ne ia fabricile, si tot felul de alte inventii. Oamenii de-acolo chiar cred in ce spun, ceea ce e oarecum de explicat in debandada generala de dupa Revolutie.
Partea proasta e ca unii dintre ei continua sa creada lucrurile astea si acum. Asa cum toti cei care au auzit de cazul lui Giovanni Palatucci, „Schindler-ul Italiei“, au fost convinsi ca povestea lui e adevarata si ca respectivul merita sanctificat. Despre Palatucci s-a spus ani de zile, fara sa existe nici un fel de dovada, ca a salvat sute de evrei de la moarte. I s-au conferit distinctii post-mortem (inclusiv de catre Bloomberg, primarul New York-ului), i s-au dedicat zile memoriale, i s-a pregatit sanctificarea (Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat martir).
Lumea era linistita, Italia avea si ea un erou care sa-i mai spele rusinea fascismului. Pina acum citeva saptamini, cind Centrul pentru istoria evreilor din New York a scos la iveala ca, timp de sase ani, Palatucci a fost un colaborator entuziast al regimului nazist, implicat in deportarea evreilor la Auschwitz. Nici vorba de Schindler. Noile informatii au aparut in urma cercetarii atente a peste 700 de documente oficiale ale perioadei respective.
Ma pregateam sa inchei cu „Andrei Marga, un director de sacrificiu“, textul lui Paul Cernat din cel mai recent „Observator cultural“, o dovada perfecta de discurs al unui om care e la citiva ani-lumina de lumea in care traieste si pentru care toti intelectualii romani se impart in anti- si pro-Basescu. Dar mai bine va las pe dvs. sa cititi si sa-mi spuneti daca am sau nu dreptate.