Intr-o nota RFE, datata 26 mai 1955, intitulata „Enescu, dupa moarte“ si avind drept sursa „reporterul nostru roman“ de la Paris, se afirma: „Comunistii din Romania, la fel ca si cei din Franta, isi dau silinta sa creeze o legenda potrivit careia regretatul compozitor si muzician roman Georges ENESCO nu ar fi luat niciodata o pozitie ferma impotriva comunismului. Ziarele si radioul guvernului roman mentioneaza invariabil faptul ca ENESCO a avut un pasaport al democratiei populare pina la moartea sa la PARIS, la 4 mai 1955. Adevarul, insa, este cu totul altul.
In 1949, legatia romana comunista din PARIS i-a retras vechiul pasaport lui ENESCO, care era inca ornat cu emblema regala si i-a propus sa-i elibereze unul nou, document comunist. ENESCO a refuzat. In schimb, a rugat una din prietenele cele mai apropiate, Dra Lucia MANESCU – care a stat alaturi de maestru pina acesta s-a sfirsit – sa obtina pentru el un document de calatorie/titre de voyage francez. Dra MANESCU a declarat reporterului Europei Libere ca Prefectura de Politie din PARIS a emis acest document de calatorie si ca ENESCO l-a pastrat pina la moartea lui. […]
La 14 mai 1955 reporterul nostru s-a intilnit cu Dna ENESCO in holul hotelului in care au trait ea si sotul ei. […]. Dupa ce si-a exprimat tristetea personala si sa transmist condoleantele din partea Radio Europa Libera, reporterul nostru a asigurat-o pe Dna ENESCO ca se va avea grija de viitorul ei in Occident. El a continuat spunind ca RFE ar fi mai mult decit incintat sa cumpere vioara Guarneri a regretatului muzician si o parte din manuscrisele sale, ce vor fi returnate Romaniei dupa eliberarea tarii.
Dna ENESCO, putin jenata, i-a multumit foarte mult, spunind ca manuscrisele si vioara se afla intr-un «loc sigur», la niste prieteni. A continuat spunind ca nu are nici un fel de planuri de viitor si ca e prea lovita de durere pentru a se gindi la altceva decit la regretatul ei sot. A evitat insa orice raspunsuri precise. […]
Corneliu BEDITEANU, agentul comunist roman, care a fost unul din cei insarcinati sa-l convinga pe ENESCO sa se intoarca in Romania, a fost expulzat din Franta in chiar camera hotelului «Atala» din PARIS, unde muzicianul roman murise cu o zi inainte. S-a aflat din sursa de incredere ca BEDITEANU a fost la «Atala» in momentul sosirii Reginei Belgiei, Elisabeta, la 5 mai 1955, cind doua oficialitati din Ministerul de Interne francez au venit sa-l scoata pe BEDITEANU. […]“.
O zi mai tirziu, la 27 mai, un alt document inregistra imprejurarile in care Corneliu Bediteanu a incarcat imediat dupa moartea maestrului, in doua valize, pretioasa vioara si o serie intreaga de partituri si manuscrise.
La 14 iunie 1955, reporterul Europei Libere de la Paris relata, intr-o alta nota pentru serviciile americane, ca „marti, …la orele 17, Doamna Mariuca [sic!] ENESCU insotita de Doamna si Domnul Corneliu BEDITEANU au parasit PARISUL cu destinatia Elvetia, unde s-au instalat in localitatea RHEINFELDEN, la Hotel Salinen Park. […]. De altfel, duminica, 12 iunie 1955, Doamna ENESCU nu a luat parte la parastasul organizat la Biserica Ortodoxa Romana din PARIS, cu ocazia implinirii a 40 de zile de la moartea maestrului ENESCU. Ea a declarat Domnisoarei MANESCU ca nu vrea sa mai intre in biserica romana din PARIS, deoarece acolo se face numai politica. […]
Intre timp, ea a lichidat toate lucrurile ce le avea la hotel, precum si la locuinta sa din 24, rue Clichy. Nimeni nu a avut cunostinta de aceasta plecare, ce a fost tinuta in cel mai mare secret. Noi credem ca aceasta plecare si aceasta instalare in Elvetia nu constituie decit un prim popas in drumul spre RPR. De altfel, intr-un raport anterior, noi am aratat ca Doamna ENESCU scrisese de curind o scrisoare Doamnei Polin[a] MANU, in care arata ca «se simte straina si dezorientata la PARIS si ca se gindeste ca cel mai bun lucru ce-l are de facut este de a se reintoarce in tara».
Toate faptele par sa indice, de asemeni, ca ramasitele pamintesti ale lui George ENESCU vor fi transportate in Romania. Doamna ENESCU a raspindit zvonul ca a cumparat un loc de veci la cimitirul Père Lachaise pentru maestrul ENESCU. In realitate, el se afla mai departe intr-un cavou provizoriu, cedat temporar, si unde nu poate ramine mult timp. Cum Doamna Enescu a plecat fara sa fie aranjat[a] aceasta chestiune, este aproape sigur ca el va fi transportat in tara, prin grija legatiei RPR din PARIS si cu sprijinul organizatiilor comuniste de aci. […]“.
Soarta ramasitelor pamintesti ale lui George Enescu pare sa fi fost subiectul unei adevarate confruntari, ca intr-un roman de spionaj (de prost gust) imaginat de oficialitatile regimului de la Bucuresti. Un scenariu pe fundal, evident, de Razboi Rece si dejucat in mare parte de serviciile secrete francez si american.