Ajungi, fara sa-ti dai seama, la constatarea ca patrupedelor, fie ele pisici sau ciini, nu le trebuie prea mult sa-ti intre pe sub piele. Definitiv. Asa te trezesti, uneori, ca le atribui trasaturi omenesti unor animale. Asta e, evident, o exagerare. „Vai, catelul asta intelege tot ce spun!“: de cite ori n-am auzit fraza asta din gura unui stapin mindru si dragastos? Exagerarile de felul acesta au duiosia lor absolut justificata.
Nejustificate sint insa „dragostea“ si „grija“ pe care le declama cei care „cresc“ ciini in fata sau in spatele blocului. Am pus ghilimele, pentru ca nu o sa ii cred niciodata pe acesti oameni ca sint capabili de dragoste si de grija adevarata. Ca sa imprumut parte din logica lor de fier, ii pot intreba daca si-au „crescut“ copiii intr-o cutie de carton, aruncindu-le resturile de la masa de doua sau de trei ori pe zi, lasindu-i nevaccinati si prada posibilelor nenumarate pericole din mediul inconjurator. Asta pentru ca, apoi, sa sara la gitul oricarui om sanatos la cap, deranjat de spectacolul sinistru pe care e nevoit sa-l inghita zi de zi. Este foarte simplu si comod sa pozezi in Maica Tereza a ciinilor vagabonzi. E infinit mai complicat sa iei una sau doua potai de care ai prins drag, sa le adopti, sa le faci analize, carnet de sanatate si sa le cresti la tine in casa. Sa-ti faci griji incontinuu pentru ei, nu doar atunci cind iesi la geam sa zbieri la oamenii nervosi ce tocmai era sa fie muscati de protejatii tai. Mi se pare cit se poate de hilar ca tuturor acestor crescatori de animale vagaboande li se spune, generic, „iubitori de animale“. Are sintagma asta ceva din parfumul de eroism al infanteristilor din prima linie, care, se stie, se sacrifica primii pentru libertatea patriei lor. Noi, fosti sau actuali proprietari de animale sau indivizi care nu au avut niciodata asa ceva, sintem „restul“. Restul acela nenorocit, care nu are voie nici macar sa miriie atunci cind e fugarit de trei-patru dulai la coltul blocului.
Am o fetita de doi ani si jumatate. Evident, ii plac ciinii si, in general, orice vietate. In urma cu vreo luna, curioasa fiind din fire, s-a apropiat, intr-un parc din Iasi, de locul in care o tanti din asta grijulie-nevoie-mare lasase potailor mult iubite ceva hrana si apa. Deodata, dintr-un bloc, de la geamul unei bucatarii, o tata a inceput sa produca vocalize: „Ce cauta copilul asta acolo? Acolo e mincarea cateilor MEI! Chem politia!“. Nu va pot reproduce urarile de bine pe care i le-a transmis atit tatal, cit si vreo alti doi parinti aflati in zona, tot cu copiii. In zona, adica in parc, mai exact, intr-un loc de joaca.
Tocmai de aceea, i-as ruga pe toti acesti duiosi care iubesc animalele atit de mult, incit uita ca sint oameni, sa-si piarda vocea. Sa nu mai militeze, pe retele de socializare sau prin emisiuni televizate, pentru vagabondaj. Sa nu ne mai incalce teritoriul noua, oamenilor normali la cap. Sa nu ne mai ameninte si sa nu ne mai jigneasca. Am vazut pe Facebook, intr-o singura saptamina, vreo douazeci de Maici Tereze, masculine si feminine, injurindu-i pe cei care vor ca strazile si parcurile sa arate normal. Sint din ce in ce mai convins ca si acestia trebuie sterilizati.