Sa nu uitam, se lucreaza cu amatori, cu persoane care poseda in masura mai mare sau mai mica setul minimal de calitati necesare precum creativitate, capacitatea de a improviza, dictie, dar care se afla la primele legaturi cu domeniul artistic. De aceea, coordonarea unei trupe de teatru scolar e o treaba foarte serioasa, dificila, pentru care trainerii trebuie sa se documenteze, sa-si faca timp si sa aiba rabdare. Intr-un canon succint, regula principala ar fi adecvarea la cei cu care lucrezi. La varsta, orizontul lor cultural, preocuparile si sperantele care trebuie implinite in cursul unui proces sinuos. La capatul caruia se afla spectacolul final, sustinerea lui in fata parintilor, colegilor, prietenilor, eventual in competitii de gen, la concurenta cu produse similare, apreciate de jurii specializate. Cand emotiile sunt mai multe si mai mari decat la repetitii, iar controlul lor, transformarea tracului in afectivitate constructiva devin probe de maturizare in planul sensibilitatii.
Contre-coeur nu prea se poate
Selectarea membrilor trupei e o etapa dificila. Obligatoriu, inscrierea presupune benevolat, adica un interes primar fata de exprimarea artistica in public. La varste mai fragede, vointa parintilor, in fapt, mai ales vointa parintilor e determinanta. Frecvent, in contradictie cu dorintele copilului, care nu se simte in largul lui, nu vrea expunere publica. Dar daca mami vrea! Intentiile parentale sunt intotdeauna nobile, dar ar trebui dublate de sfatul specialistilor, care pot evalua mai obiectiv utilitatea sau deserviciul extracurricularelor. Imi amintesc de propria-mi copilarie, cand mama insista cu baletul! Iar mie-mi era indiferent, urmand totusi cateva cursuri de dragul iluzoriei posturi elegante pe care orele cu pricina mi-ar fi garantat-o! Postura compromisa ulterior de greutatea ghiozdanului, statul incorect la birou si numarul prea mare de ore petrecute in fata computerului. Cursantilor trebuie sa le placa teatrul, asta e conditia de baza a reusitei, contre-coeur nu prea se poate. Sau se poate, dar cu efecte nedorite si rezultate modeste.
Adecvarea mai inseamna gasirea acelor texte, scenete sau versiuni abreviate ale unor piese de teatru potrivite grupului de lucru, corespunzatoare, ziceam, varstei, orizontului cultural, preocuparilor si sperantelor tinerilor, tipurilor de personalitate din ansamblu. O distributie nu e usor de facut, in teatrul scolar trebuind urmarite si potrivirea pe rol, acoperirea tuturor partiturilor, dar si entuziasmul in jucarea textului ales. Din pacate, adesea optiunea repertoriala contravine regulii de baza enuntate. De multe ori ea reflecta slabiciunea spirituala a coordonatorului fata de un anumit autor ori curent literar si mai putin interesul real al elevilor. Solutia cea mai la indemana, si pana la urma utila, este recursul la programa scolara, lucrul pe o piesa din dramaturgia inclusa in programele de studiu.
Un factor de dezvoltare personala
La ce e bun teatrul scolar? Dar la ce nu e bun! E timp liber utilizat cu folos pentru completarea culturii teatrale. Cand cunosti teatrul din interior, cand te pui, cum se spune, in papucii adevaratilor artisti, vezi direct cum e sa memorezi un text, sa-l redai expresiv, sa comunici prin intermediul lui cu spectatorii. Fara indoiala, practicantii teatrului scolar vor deveni spectatori mai buni. Pe adolescenti ii ajuta sa se cunoasca, sa scape de inhibitii, sa capete incredere in fortele proprii. Ii obliga sa-si asume responsabilitati, fiind o treaba de echipa: sa ajunga la repetitii la timp, in forma, sa stie replicile, sa construiasca relatiile cu celelalte personaje, miscarea in scena, sa-i asculte pe parteneri, sa-i sprijine. Situatiile neprevazute ii obliga la imaginarea unor solutii de moment, activandu-le spontaneitatea, capacitatea de inovare. Dar ii determina sa fie rigurosi, respectand viziunea regizorala. Solutia optima, verificata de practica, este ca teatrul scolar sa fie coordonat de absolventi de teatru care au chemare, tact si histrionism, care au urmat in facultate si un modul psiho-pedagogic. Dubla specializare le permite o abordare justa a complexei problematici, artistica si educativa, topirea ei in metode eficiente. Stilul de lucru trebuie sa fie diferit de cel traditional profesor-elev. Repetitiile nu sunt ore de clasa, rostul lor e sa le stimuleze tinerilor abilitatea de a se exprima neingradit, dorinta de a-si etala personalitatea. Atmosfera de la repetitii se reflecta intotdeauna in calitatea spectacolului, in felul de a se manifesta al elevilor-artisti. Pentru ca teatrul scolar e si un factor de dezvoltare personala. Dupa cum e modalitate eficienta de exersare a unei limbi straine prin pronuntie corecta, fluenta exprimarii, trecerea de la cunoasterea pasiva a unei limbi de circulatie la folosirea ei activa.
Unii, putini, dintre acesti fascinati de lumea scenei vor urma o cariera artistica. Ucenicia in teatrul scolar le prinde bine insa tuturor, indiferent de viitorul domeniu de activitate. Putinta de a dialoga, de a convinge, de a-l asculta pe celalalt este apreciata in diverse alte profesiuni care au legatura directa cu oamenii. Si, cu certitudine, fostii actori de teatru scolar vor deveni spectatori fideli, se vor pricepe sa evalueze valoarea unui spectacol, vor sti cum sa reactioneze. Viitorul teatrului arata bine!