Inteleg – partial, desi tot mi se pare penibila – indiferenta cetatenilor occidentali fata de alegerile europarlamentare. E acolo o lume in care noi n-am trait, o lume ce pare partial anesteziata si partial frustrata, obisnuita cu confortul, bunastarea si libertatea. Cetatenii Vestului (relativ) prosper s-au nascut cu convingerea ca libertatea si democratia sunt un dat, ca nimeni n-ar putea vreodata sa le puna in pericol siguranta caminelor, a slujbelor, dreptul sa circule pe unde vor si de a carti unde si cat vor. Lumea lor e destul de stabila si mai mica decat a noastra. Suna paradoxal, dar asa e: in Occident poti trai in lumea ta mica si securizata, care nu poate sa se schimbe.
Insa noi, cei de aici, din Europa de Est, cunoastem o alta realitate. Noi stim ca lumea noastra nu e nici sigura, nici prospera. Noi am cunoscut saracia, lipsa de libertate, dictatura si autocratia. Ceea ce pentru cetateanul occidental e normalitatea dintotdeauna pentru est-european e un statut fragil, greu castigat, usor de pierdut si mereu in pericol. Iar pentru noi, romanii, cei aflati la doi pasi de un vecin expansionist si nu foarte prietenos, cu care am iesit in pierdere intotdeauna in istorie, exista putine garantii de siguranta. Una dintre ele este Pactul Nord-Atlantic, NATO. Cealalta este apartenenta la Uniunea Europeana.
Mi se pare absurd. Am visat ani in sir sa fim acceptati in Uniunea Europeana, iar apoi sa avem aceleasi drepturi cu ceilalti europeni, iar acum, cand avem ocazia sa ne folosim de drepturile astea, ne culcam pe-o ureche localista. Pai, zau asa, de cate ori are ocazia un cetatean roman oarecare sa fie cu adevarat egal cu un cetatean german, britanic sau francez? Niciodata in aceeasi masura ca la votul pentru Parlamentul European. Daca tot avem frustrari identitare, acum e cel mai potrivit moment sa ni le tratam: votul meu este la fel de important ca al oricarui om din U.E. Si e mai important decat al oricarui european care sta acasa. Imi place sa ma simt european si sa hotarasc, atat cat pot, ce se intampla cu Europa noastra.
Mi se pare si mai absurd ca oamenii se inghesuie mai tare sa voteze la alegerile parlamentare romanesti decat la cele europene. Parca nu ne-am cunoaste interesul. Legislatia romaneasca, cea dupa care ne ducem noi viata in societate, trebuie sa respecte reglementarile U.E. Dupa unele estimari, aproximativ trei sferturi din legislatia din Romania este de sorginte europeana. Asadar, acolo si nu aici se hotaraste felul in care ne raportam unii la altii si toti la institutiile statului. Acolo sunt „generalii“, aici sunt „plutonierii“. Si eu, personal, vreau sa stiu ca mi-am votat generalii mei, nu am lasat pe altii sa imi impuna propriii lor oameni.
Si-apoi, vreau sa votez ca sa nu ma mai fac de ras. Se zice de obicei ca romanii au o imagine proasta in Europa Occidentala din cauza hotilor, cersetorilor si altor infractori. Dar eu m-am simtit teribil de rusinat si de europarlamentari ca Adrian Severin (ca sa dau un exemplu oarecare), care, dupa ce a cazut in plasa unor jurnalisti britanici si-a acceptat o propunere de mita, s-a tinut cu dintii de scaunul de europarlamentar. In ciuda ridicolului la care s-a expus, a refuzat sa-si dea demisia de onoare si e drept ca s-a facut de ras, numai ca a facut de ras si Romania.
Ei bine, n-am chef ca partidele de la noi sa mai trimita asa ceva acolo. Prefer sa aleg eu daca ma face sau nu cineva de ras. Si nici n-am de gand sa votez un partid numai pentru ca e liberal sau social. Votez oameni care, dupa judecata mea, ar putea face o figura frumoasa acolo. Fiindca daca Romania are vreo sansa, sansa aceea e acolo, in Europa. Aici, acasa, mai mergem cu galetile si sacii de faina, mai dam ajutoare sociale cu buletinul stampilat la vot… Alt nivel, alta anvergura.