Teatrul nu mai este reprezentare, ci strategie de documentare a unor subiecte de actualitate. Dezvoltat intr-o multitudine de forme, teatrul documentar incumba o atitudine politica, puternic critica la adresa societatii. Iluminand din cat mai multe unghiuri, din cele esentiale, tema aleasa, spectacolele evita pronuntarea unei concluzii, facandu-si scop din focalizarea atentiei publice asupra acelor secvente de factual care necesita interventie. Dintr-un punct de vedere, principalul scop asumat al teatrului documentar este alimentarea atitudinii publice.
Dintre practicienii teatrului documentar de la noi, Mihaela Michailov s-a individualizat printr-un proiect personal orientat catre o zona abundenta in subiecte: educatia, invatamantul, problemele copilului si ale adolescentului. Pe care le-a adus in atentie printr-un tip special de text dramatic, testimonial, care aditioneaza puncte de vedere, opinii revelatoare pentru o tema acuta, in varianta teatru educational.
Amintiri din epoca de scoala
Amintiri din epoca de scoala e cea mai noua productie realizata pe un asemenea construct dramaturgic al Mihaelei Michailov si al echipei cu care colaboreaza de ceva vreme. E un spectacol realizat de regizorul Radu Apostol, care recurge la derularea unor secvente de scolaritate foarte familiare fiecarui spectator, dar la care nu s-a gandit niciodata in acest fel. Personaje sunt figurile tip din orice scoala autohtona: elevul eminent, motivat, care le stie pe toate; elevul dopat cu citate, cu stasuri care garanteaza notele maxime, timorat de reactiile ulterioare ale parintilor; elevul obisnuit, cu mici probleme de adaptare, de performanta; profa exigenta, care inspaimanta; diriga/dirigul super bine intentionati, dar falsi etc. Pe fundalul acestui colaj dramaturgic de situatii in care se recunoaste fiecare privitor, se configureaza tabloul general al unui sistem educational cu foarte multe de rezolvat. „Daca fiecare copil ar putea sa spuna ce gandeste fara sa-i fie teama ca greseste, daca Miorita n-ar fi mereu despre transhumanta, daca istoria n-ar fi scrisa mereu de cei care au puterea, daca ipotenuzele, catetetele, Horea, Closca si Crisan, sesurile si podisurile, dacii si romanii, Ana si cu merele ei si Calin file din poveste s-ar intalni undeva in mintile noastre si-am intelege de ce le invatam, atunci poate ca scoala ar fi despre fiecare dintre noi. Despre povestile si intrebarile noastre care nu au loc in scoli“, e un fragment din textul care se aude in scena. Scris cu realism, dar si cu umor coroziv, conceput participativ – spectatorii au mici parti de interventie, de replica data celor din scena –, spectacolul are dublu efect, rememorativ si mobilizator/benefic. Katia Pascariu si Alexandru Potocean s-au angajat si ei in documentarea pentru spectacol, cu propriile amintiri scolare, fiind astfel nu doar interpreti, ci co-realizatori, performeri, contribuind creativ nu doar cu stiinta si experienta actoriceasca, dar si cu cea personala.
Amintiri din epoca de scoalae un proiect initiat de Asociatia Ado si Teatrul de Comedie, iar fiecare reprezentatie se prelungeste prin discutii cu spectatorii interesati de o mica dezbatere. La care participa de fiecare data Mihaela Michailov, Katia Pascariu si Alexandru Potocean. Intalnirile postspectacol sunt binevenite, pentru ca ofera realizatorilor un feedback imediat, direct, de care echipa de productie are nevoie pentru evaluarea impactului materialului documentar infatisat. Publicul tinta e atat scolar, cat si adult, parinti, cadre didactice, adresabilitatea vizandu-i pe toti implicatii in educarea copiilor.
Profu’ de religie
O alta componenta a programului de cursa lunga al Michaelei Mihailov de teatru educational este Profu’ de religie montat de Bobi Pricop la Teatrul National „Marin Sorescu“ din Craiova. Autorii documenteaza un caz devenit, din pacate, emblematic pentru sistemul autohton, maniera in care o intamplare din scoala poate escalada pe modelul bulgarelui de zapada. Aici perspectiva e mai ampla, cu mai multe directii de interes: continutul curriculei scolare, atmosfera din clasa, din cancelarie, statutul cadrelor didactice, familia, mass media, mai ales audiovizualul etc. Povestea e a unei eleve care afirma ca profesorul de religie a mangaiat-o pe genunchi, relatarea fiindu-i sustinuta de o colega care ambiguizeaza situatia. Spectacolul e construit din mai multe unghiuri – elevi, profesori, parinti, specialisti, autoritati, presa – aduse in scena de Bobi Pricop intr-o formula in care fiecare dintre actori interpreteaza mai multe roluri, in care autenticul este insotit de ironia de buna calitate. Bobi Pricop dezvolta prin mizanscena toate potentialitatile deschise de text. Practic, e un spectacol de autor pentru ca versiunea scenica, regia, scenografia, coloana sonora ii apartin. Profu’ de religie e conceput dinamic si bine sustinut actoriceste, fiecare actor (Marian Politic, Dragos Macesanu, Romanita Ionescu, Catalin Vieru, Raluca Paun) ipostaziind mai multe personaje, avand la dispozitie cate un element de recuzita ori de costum, trecand cu firesc si rapiditate prin toate partiturile care trebuie jucate. Spectacolul infatiseaza, fara sa fie partizan, cat de multe chestiuni problematice are sistemul educational autohton. Pe fundal descoperi si referinte la mecanismele de manipulare, la felul in care este predata religia in scoli, la cuprinsul manualelor studiate, la relatiile dintre cei implicati in educarea copiilor, la psihologia celor mici etc. E un spectacol complex, realizat inteligent, care parcurge cu fluiditate scenica straturile realitatii, care angajeaza emotional. Emotionalitatea privitorului e activata prin adresarea directa, relatiile de tip clasic dintre personaje sunt transformate in relatii cu cei din sala, cu scopul de a-i sensibiliza si angaja in problema enuntata artistic. Structura episodica nu afecteaza acuratetea faptica, logica scenica urmandu-si cursul. Investigarea cu metoda documentara depisteaza punctele fierbinti, dureroase ale vietii publice, indreptandu-ne atentia catre ele. Solicitandu-ne implicare!