S-a unit Moldova cu Tara Romaneasca, acestea cu Transilvania, ne-a iesit Romania si tot n-a fost bine. Tot criza mare, monser! Au navalit din nou, creativ, ba nemtii, ba rusii.
De cum am deschis ceva mai bine ochii, am aflat ca in tara asta e criza. De lapte, de oua, de carne. Criza de sapun, de becuri, de curent, de caldura. Criza de lamai, de portocale, de banane, de cacao, de stafide, de drojdie, de paine. De orice. Sa ne platim datoriile externe si va fi bine. Suntem mandri, sa nu mai depindem in gati’ ma-sii de nimeni. Inca o generatie si punct!
Criza de parale: n-am sa uit niciodata sertarul de la dulapul din bucatarie in care, sub o hartie de ziar, isi tineau mama si tata banii si-i numarau in fiecare seara, ca sa vada daca ajung pana la urmatorul salariu. Ca sa cumpere nici ei nu stiau bine ce. Ca era criza. Vorbim de acelasi sertar pe care l-au invadat la un moment dat gandacii de bucatarie adusi de tata intr-o geanta de la serviciu, de la oras. Slava Domnului, am scapat de ei: tata a scos dulapul in curte, i-a dat foc si-a zis ca va fi bine.
Dupa Revolutie, chiar am stiut ca va fi mai bine. Am crezut pentru ca am vazut cu ochii nostri lamai, portocale, banane, cacao, stafide, drojdie si paine. Am vazut lumina, am atins apa calda venita non-stop la robinet. Apoi nu ne-au mai ajuns banii de portocale, de carne, de caldura, de lumina. De orice era. Era inflatie, era criza. Am aflat ca va mai exista o generatie de sacrificiu. Dar numai asta, ultima. In rest, de-atunci inainte va fi bine. Vom trai si noi ca oamenii. Nu vom mai da toti banii pe mancare, haine, caldura si lumina.
Am intrat in NATO, am intrat in UE, dar tot in criza. In tranzitie. S-au aliniat preturile cu tarile civilizate, salariile au ramas de tara bananiera. Vreo doi ani am luat credit cu buletinul, parea ca, in sfarsit, duduim, apoi a inceput din nou – surpriza! – nu doar criza noastra, ci a intregii lumi. Trebuie sa avem rabdare, sa muncim, ca suntem puturosi. Ne-am dus in patru zari, sa robotim pe-acolo, ca sa ne fie bine. Asa de tare ne-am imprastiat, ca nationala noastra de fotbal – aflata, evident, in criza – aduna parca mai multi suporteri oriunde in strainatate decat acasa.
Ca si la stramosii daci, trecutul nostru a fost intotdeauna nasol, prezentul, o perpetua criza, iar viitorul pare ca se va drege maine-poimaine. Dar pentru asta trebuie sa avem rabdare, sa muncim si mai mult. Sa ne sacrificam. O generatie in plus si gata! Totul se rezolva azi-maine, suntem la un pas de a iesi din criza.
Maine-poimaine vom scapa de corupti, de impostori. Vom avea conducatori luminati, vom avea autostrazi de la Nord la Sud, de la Est la Vest, trenurile nu vor mai merge cu 40 de kilometri la ora, nu vor mai exista posturi tv imbecile in jurul carora se aduna milioane de cetateni in fiecare seara, salariile profesorilor si ale doctorilor vor ajunge intr-un final cat ale unor gunoieri din Londra. Privatii nu-i vor mai uri pe bugetari, pensionarii si somerii, pe salariati. Si invers!
In orasul meu, vom avea parcari subterane la Teatrul National, oriunde te uiti, vor creste tei din piatra seaca, se va reconstrui strada Lapusneanu, strazile vor fi oglinda, vor fi marcate trecerile de pietoni si benzile de circulatie, nenumarate pasaje se vor labarta peste calea ferata care taie Iasiul, se vor termina de renovat Palatul Culturii si Mitropolia, va rasari un parc sclipitor in loc de Cinema Republica. Iar acestea vor fi frumos luminate noaptea. Iahturi luxoase vor pluti pe Bahlui. XWLZ Iasi, cum s-o fi tot redenumi echipa noastra de fotbal, va juca in Champions League, pe noul stadion de cinci stele. Urmasii geniali ai lui Messi vor veni aici si se vor caza la Hotel Europa. Ne vom plictisi, de fapt ii vom uri pe turistii cata frunza si iarba, veniti de te miri unde, ca ne-au ocupat orasul nostru minunat. Si va fi bine.
Iar eu – ma tem ca si cei mai multi dintre noi vom avea in gati’ ma-sii Parkinson sau Alzheimer si n-o sa ne mai putem bucura de nimic dintre toate acestea.