Bogdan-Alexandru Stanescu, scriitor
Cantam Trei culori in careu, dimineata, si daca lunea uitai sa-ti pui camasa alba si cravata cu inel (inelul transparent, ah, inelul! Spaima mamelor, inelul pe care-l pierdeai inevitabil), atunci te lua mama dracului. In restul saptamanii rageam Trei culori in clasa, langa bancute. Eu o iubeam pe Florentina. Intr-o zi, tovarasa Pop m-a mutat in banca ei si atunci am luat contact pentru prima oara cu disidenta: Florentina ii facuse mustata lui nenea Nae si niste tate voluptuoase tovarasei Leanta. Mi s-a facut frica.
N-am sesizat nimic, eram prea mic (pe la jumatatea clasei a patra), poate o tensiune pe care nu m-am omorat cu firea s-o analizez. Tocmai imi fugise pisica, asa ca aveam alte probleme. Stiu doar ca mama mi-a interzis sa ies din casa, imi amintesc ca ei se uitau fascinati la televizorul nostru Sport, rosu, care statea pe frigiderul din bucatarie. Apoi, ca intr-un film de la bulgari, SF eventual, au inceput sa se auda scandari. Am fugit la balcon si am urmarit fascinati camioanele pline cu muncitori de la IMGB, care se indreptau spre oras. Urmeaza flashuri, cam ce stim cu totii, ochii beliti in televizor, alaturi de parinti care tremurau, organizarea de paza a blocului, parca si o pusca (oare o manuia administratorul?) si, dupa executarea cuplului (primul meu/nostru asasinat real, in direct), o prima iesire la cumparaturi, cu mama. Nu mai tin minte ce mi-a spus (eventual sa vorbesc mai incet), cand i-am replicat cu o idee primita de-a gata: Dar de ce, doar e democratie? Palma aia peste gura face pereche perfecta cu cea din 1988, cand i-am spus pe intuneric (acel intuneric pre-comandat) ca ne-a taiat Ceausescu lumina.
La scoala, tovarasa Pop devenise Doamna Pop. Ea ne dadea afise si cartoline cu Ion Iliescu. Avea acelasi entuziasm fata de el cum avea cu jumatate de an in urma fata de cuplu si de Trei Culori. Se schimbase doar moaca, in rest, toata energia se conservase. S-a schimbat si imnul. Acum ne desteptam. Nu mai aveam uniforma, pierise cravata rosie, rasareau blugi de unde nu te asteptai, iar lumea pleca in Turcia sa aduca aur si geci de piele (din petice). Se pleca „pe autocar“, veneau baietii si fetele si vindeau apoi in piata, la Big. La Alimentara bagasera dozator, aveau suc de kiwi, de mango si de menta. Mie-mi placea de kiwi, cateodata bagam botul si la menta. A aparut prima pizzerie din Bucuresti, La Bella Italia se numea: sambata mergeam acolo si imparteam o pizza cu mama. Era lux, duse pe apa sambetei amandinele, negresele, prajitura cartof si brifcorul. Tinerii purtau niste geci urate, din blugi prespalati (Piramide), pe care le numeau „sahariene“. Formatia Albatros inca facea ravagii in Berceni, mai ales de Pasti, cand golanii mergeaucu casetofonul International in biserica si-i dadeau drumul in mijlocul slujbei. Derulam casetele cu un creion. M-am mutat din Berceni in Tineretului si, in clasa a cincea, am plecat in prima mea tabara, la Eforie Sud. Acolo m-am indragostit de o turcoaica si am fumat tigarete More. Noaptea mergeam la disco. Se asculta Depeche Mode. Aveam senzatia ca toata viata e inainte.
FOTO: Florin Andreescu