Toată lumea știe că scriitorul caută, caută mereu cuvântul perfect. El lucrează după urmă­toarea metodă: să zic nea? sau să zic omăt? sau să zic zăpadă? Parcă mai bine zic nea. Nea este cea mai bună soluție. Deși omăt merge mai bine. Acestea par că sunt sinonime perfecte, însă de fapt nu sunt etc. Omătul […]
Cartea Mic dejun la Tiffany (tradu­cere din limba engleză de Constantin Popescu) a fost (re)publicată la Editura Polirom în 2018. Dragă domnule Truman Capote, uneori, fiind nevoit să trăiesc pe pământ, printre oameni, mi se face foarte dor de perfecțiune. Nu știu alte cărți perfecte, dar știu că […]
Perioada de plutire continuă. Uneori îmi amintesc de Binecuvântați animalele și copiii, din care, atunci când a început Revoluția la Timișoara, citeam exact paginile unde băieții eliberează bizonii, iar aceștia, pentru că fuseseră cres­cuți în captivitate, rămân pe lângă garduri. Alteori e senzația […]
Mersul la teatru are un preludiu care presupune, într-o ordine temporală, alegerea unui titlu. Dintr-o ofertă ce enumeră opțiuni multiple seară de seară, în metropolele cu sute de așezăminte dedicate Thaliei ori doar atâtea câte încap pe degetele unei mâini, în orașele cu o singură instituție teatrală. Chiar […]
În show-biz funcțio­nează o schemă, aplicată nemilos de cei care dețin banii (= puterea de decizie). Dacă ai suficient talent să acoperi „ce­rințele pieței“ (concept nenorocit, pro­clamat prostește de boși până sunt eli­minați chiar ei de pe piață), tu, artist tânăr și dornic de afirmare, intri în […]
E tare ușor în opoziție, dar lucrurile se complică rău de tot atunci când ajungi la guvernare. De pe margine totul e simplu. Legătura cu strada e ușor de realizat, mai ales dacă înțelegi politica și vrei să fii aproape de oameni. Livrezi doar discursurile pe care le adoră mulțimea. Știi ce vrea electoratul, trebuie […]
Aș vrea să fi ținut minte cine mi-a recomandat fiecare carte care mi-a plăcut. („Plăcut“ e cuvântul pe care îl folosim mecanic în ca­zul ăsta, iar el poate însemna orice de la „m-a făcut să plâng“ până la „m-a făcut să las totul și să mă mut în Yoknapatawpha“.) Mi se pare impardonabil că am […]